1 / 8

O fabrica cu 76 de angajati, mutata in Bulgaria

Nestle va transfera de la 1 septembrie, productia de inghetata din Bucuresti, la fabrica pe care o opereaza in Varna, Bulgaria, ca urmare a reorganizarii operatiunilor din sud-estul Europei.

Nestle va asigura pachete salariale compensatorii tuturor celor 76 de angajati afectati de aceasta reorganizare si isi va continua investitiile pe piata de inghetata din Romania, mai ales in forta de distributie si cea comerciala.

In 2006, Nestle a achizitionat compania greceasca Delta Ice-Cream la nivel regional, iar filiala din Romania a devenit Nestle Ice-Cream Romania. Achizitia a inclus o unitate de productie in apropierea Bucurestiului.

Nestle Romania, companie condusa de Paul Nuber (foto), a realizat vanzari totale de peste o jumatate de miliard de lei in 2007, cu 30 % mai mult fata de 2006 si o contributie importanta a avut-o diversificarea portofoliului de produse.

In prezent, portofoliul Nestle Romania este format dintr-o gama larga de produse, dintre care napolitanele Joe, specialitatile Nescafe 3 in 1, Nescafe 2 in 1 si mustarul Maggi sunt produse in Romania.

Compania elvetiana Nestle a raportat pentru anul 2007 vanzari de 107,6 miliarde franci elvetieni si o crestere a profitului cu 15,8 %.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri