6 / 9

Silviu Enache: O multinationala este ca o familie mixta

Silviu Enache, presedinte al casei de brokeraj KD Capital Management, considera ca, asa cum democratia nu trebuie confundata cu anarhia, lipsa de organizare creand haos in orice companie, asa si organizarea stricta nu trebuie confundata cu tirania. “De multe ori se considera ca o organizare prea stricta diminueaza flexibilitatea si limiteaza initiativa, eu consider ca o organizare eficienta este chiar un ajutor pentru inovatie”, crede Enache.

Seful KD Capital Management spune ca modelul de functionare al unei companii democratice trebuie analizat inca de la crearea acesteia: cand se porneste afacerea si se infiinteaza compania, se stabilesc si principalele regulamente de organizare, apoi se selecteaza personalul care in momentul cand accepta postul subscrie si la reglementarile (legile) interne ale companiei.

Reglementarile interne pot fi imbunatatite pe parcurs, depinde de vointa liderilor acelei democratii. Liderii sunt de obicei conducatorii celor doua forte: managementul – reprezentantul actionariatului si forta de munca – liderul de grup sau de sindicat.

“Aceasta interactiune intre cele doua forte ar trebui, in mod ideal, sa conduca la atingerea obiectivelor actionariatului prin forta angajatilor, oferindu-le acestora din urma o recompensa (pecuniara si sociala) corecta in concordanta cu eforturile depuse”, adauga Silviu Enache.

Privind lucrurile foarte concret, Enache remarca cum pana nu demult in Romania o persoana trebuia ca la semnarea unui contract de munca sa “inghita” clauze abuzive, acum cererea de specialisti de pe piata de munca face ca angajatii sa fie cei care pun conditiile, dar acesta presiune se limiteaza de cele mai multe ori doar la aspectul pecuniar, partea cu democratia este uitata.

Seful KD Capital Management crede ca un indicator important in democratizarea unei companii este atentia pe care aceasta o acorda dezvoltarii departamentului de resurse umane. “Acest departament este cel care are rolul de a stabili si monitoriza principalele reguli ale democratiei dintr-o companie. Daca resursele financiare de motivare a unui angajat sunt limitate, cele de ordin social sunt nelimitate. Un mediu de lucru pozitiv cu o stabilitate si incredere reciproca poate fi un factor decisiv in pastrarea angajatilor cu potential ridicat, facand ca acestia sa nu fie tentati sa “emigreze” in alte democratii mai evoluate”, spune Enache.

Silviu Enache compara o multinationala cu o familie mixta, in care unul dintre soti, liderul (de regula liderul) este cetatean strain (din punct de vedere cultural), iar celalalt sot este de cetatenie romana, iar acest mix poate genera un dialog cultural, sau in cazurile negative - conflicte culturale.

Astfel, minusurile care pot afecta nivelul dialogului la care participa angajatul (sotul) roman intr-o multinationala (familia) se pot datora: deficientelor de comunicare intr-o limba straina, frustrarilor datorate civilizatiei (familiei) din care provine: scandalurile de coruptie care ne macina societatea, nivelul cultural, saracia etc.

"La mentinerea unei imagini negative despre noi ca si popor mass-media contribuie din plin, promovand intens scandalurile si topurile negative si rusionoase in care Romania ocupa locuri fruntase. Aceasta tendinta de autovictimizare afecteaza psihicul profesionistului roman care in aceasta competitie din multinationale poate pleca de la inceput cu un handicap”, crede Enache.

“In opinia mea, companiile locale, in marea lor majoritate, sunt «democratii originale» care depind foarte mult de profilele culturale ale actionariatului si ale managementului. De regula, printre criteriile care stau la baza recrutarii angajatilor intr-o companie se numara si compatibilitatea culturala, chiar daca acest factor nu este recunoscut intotdeauna ca fiind un criteriu oficial”, mai spune Silviu Enache.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri