Prima companie romaneasca de M&A ce vizeaza resursele financiare din Asia

Prima companie romaneasca de M&A ce vizeaza resursele financiare din AsiaPlanul de dezvoltare a companiei de consultanta infiintata in 2005 dureaza de aproximativ un an, cand piata de M&A (fuziuni si achizitii) romaneasca era inca intr-o perioada de glorie.

Dar criza economica nu l-a impiedicat pe Tescaru sa isi continue planul si ia cu asalt o piata financiara cu multe resurse si a carei conexiune cu Europa de Est este inca insuficient exploatata, fiind astfel prima companie de profil ce vizeaza zona asiatica.

Astfel, prin biroul din Singapore, Altria ataca pietele din China si Hong Kong, zonele cu cei mai multi bani din Asia. Pentru biroul proaspat lansat, Tescaru a gasit deja o persoana de origine chineza, care de 20 de ani locuieste in China si lucreaza in sistemul financiar.

Pe de alta parte, tarile din Golf sunt recunoscute ca cele mai bogate, datorita resurselor naturale, astfel incat biroul din Dubai al firmei de Marian Tescaru se va ocupan de aceasta zona.

Tescaru spune ca nu s-a hotarat definitiv asupra structurii legale a celor doua birouri, care vor fi folosite si pentru a finanta diverse proiecte din Europa de Est cu bani asiatici.

“In China sunt foarte multi bani, oamenii au acea dorinta de a se extinde, mai ales ca in ultimul timp au constatat ca limitarea la Asia nu le aduce foarte multe beneficii. Obiectivele noastre sunt sa finantam tranzactii cuprinse intre 100 si 500 milioane de euro, in regiune, dar si in Romania”, a declarat Marian Tescaru.

Astfel, Altria Romania se va ocupa in continuare de Europa si Statele Unite ale Americii, Asia fiind acoperita de birourile din Dubai, ce urmeaza a fi deschis luna viitoare, si Singapore, programat pentru luna septembrie.

Investitia de 50.000 de euro pentru dezvoltare implica angajatii, birourile, comunicatiile si cheltuielile de calatorie. “Suma este bugetata pentru un an, timp in care imi voi da seama daca functioneaza. Daca incepem din toamna, pana la inceputul verii viitoare voi stii daca merita pastrate sau nu”, explica Tescaru.

In opinia sa, principala amenintare a business-ului din Asia ar putea fi reactia localnicilor pentru Europa de Est, care desi par a fi pozitivi, sunt concentrati inca pe alte oportunitati.

Marian Tescaru este unul dintre invitatitii Conferintei M&A Outlook, organizata de Wall-Street saptamana viitoare. Pentru a participa, ca cititor Wall-Street, tot ce trebuie sa faci este sa ne trimiti o scurta descriere personala si sa completezi formularul disponibil aici.

Sursa foto: Mediafax




2009, un an mai bun pentru Altria Capital

2009, un an mai bun pentru Altria CapitalDesi semnele releva un inghet al pietei romanesti de fuziuni si achizitii in acest an, Marian Tescaru sustine ca primele luni din 2009 i-au adus doua deal-uri, la fel ca anul trecut. In plus, el a declarat ca lucreaza la sapte mandate, pe care spera sa le incheie pana la sfarsitul anului.

“Lucurile au stat mai prost la jumatatea lui 2008 decat in acest an. As putea spune ca 2009 este cel mai prolific an, ca numar de clienti si solicitari, chiar daca 2006 si 2007 au fost ani activi si am facut multe tranzactii”.


In primul trimestru, casa de investitii Altria a intermediat doua tranzactii, la fel ca in 2008, dar de o valoare mai mare.

Una dintre cele doua tranzactii in care casa de investitii controlata de Marian Tescaru a fost implicata este preluarea de catre fondul de investitii Ged a companiei Diamedix, al doilea deal asistat de Altria in 2009 nefiind public.

“In clipa de fata avem sapte mandate, din care doua de cumparare – investitori strategici - si restul de vanzare”, a explicat managerul.

Potrivit lui Tescaru, tranzactia medie intermediata de Altria Capital este de 15 milioane de euro.

Pe langa reticenta investitorilor, Tescaru constata si prelungirea unei tranzactii cu aproximativ 6 luni, care pot sa dureze si mai mult de un an pana la finalizaare.

El a explicat ca motivatiile vanzarii unui business sunt diverse, de la chestiuni personale pana la preziunile crizei financiare.

“In final, majoritatea deciziilor sunt luate din cauza crizei si a sentimentului ca acest lucru se mai poate intampla o data. Toti am fost loviti de criza, intr-o forma sau alta, financiar sau psihologic”, explica el.

Piata a devenit si mai delicata si sansele de a vinde sunt tot mai mici, mai ales ca potentialii investitori manifesta reticenta si prefera sa studieze si sa astepte.

Aceste schimbari in mentalitatea investitorului cumparator sunt cauzate tot de efectele crizei financiare, care i-a facut mai reticenti, acestia incercand sa determine orice risc potential si sa anticipeze toate situatiile neplacute.

Pe de alta parte, Tescaru spune ca proprietarii de firme s-au schimbat in mod pozitiv. “Ma surprinde ca au inceput sa inteleaga mai mult rolul consultantului si sa isi ajusteze asteptarile”.

In opinia sa, serviciile medicale, de curatenie-intretinere, dar si partea din FMCG cu volume si rulaje mari (sucuri, ape minerale) sunt domenii interesante pe piata de fuziuni si achizitii.

Pe de alta parte, sunt inghetate in special tranzactiile din IT si materiale de constructii, la care efectiv nu se gasesc cumparatori.






Suntem deja in zona optimismului

Daca fondurile de private equity sunt mai reticente, investitorii strategici nu mai au bani pentru expansiune, spune Tescaru.

El spune ca nu vom asista la intrari mari de fonduri, neexistand leverage pentru astfel de jucatori mari. Este posibil sa asistam la exit-uri ale unor fonduri importante.

“Incercam sa facem tranzactii, depunem toate eforturile omenesti posibile, muncim mai mult decat inainte ca sa convingem clientii. Face parte din munca noastra de consultant sa identificam punctele interesante pentru un cumparator si sa pedalam pe ele pana cand il convingem”, explica Marian Tescaru.

In ce priveste piata de capital si ponderea sa in tranzactiile din M&A, managerul Altria spune ca bursa romaneasca nu ofera companii interesante pentru fondurile de investitii.

“Toata lumea isi doreste tranzactii care sa implice bursa, dar e o decizie mai mult de politica investitionala. Pe investitorii mari ii intereseaza companiile mari, care sa aiba capitalizari de sute de milioane”, explica el.

Cat timp nu vor exista companii mari, de stat sau banci, listate la Bursa de Valori Bucuresti, nu va creste ponderea in piata de M&A.

“Daca nu are minim 100 de milioane de euro capitalizare, oricat de atractiva ar fi, oricat de mic ar fi PER-ul, investitorii nu au voie sa intre la cumparare. Pachetul minim de investitie este de un milion de euro, dar nu vrea sa cumpere 10%. Deci e nevoie de companii mari”, a continuat el.

Totusi, dupa un prim trimestru inghetat, incep sa apara semne mai bune si Tescaru intra in categoria optimistilor.

“Se pare ca, cel putin in afara, lumea gandeste ca ce a fost mai greu a trecut. Mai ales in SUA vad, daca ei au fost cei care au nascut criza si tot ei vad semnele revenirii, inseamna ca exista si o doza de realism. Suntem insa in zona optimismului, pe care multi il speculeaza”, conchide Marian Tescaru.

Compania Altria Capital a fost infiintata in anul 2005 si a oferit in urma cu doi ani consultanta companiilor IT Net Consulting si FIBa Software in vanzarea unor pachete de 70% din actiuni catre grupul polonez Asseco.

Printre competitorii de pe piata locala a firmei de consultanta se numara diviziile de profil ale Deloitte, Ernst & Young, PricewaterhouseCoopers si KPMG, casa de investitii Capital Partners, Raiffeisen Investment sau Osprey Partners.