100 de minute in FM

100 de minute in FM„In medie, in fiecare dimineata fac o ora si zece minute din Baneasa pana in zona Piata Universitatii. Insa se poate si mai rau”, spune un partener al unei case de avocatura din Bucuresti. In cele peste 60 de minute, avocatul are ragaz sa isi citeasca primele emailuri, ba chiar sa isi programeze prin telefon intalnirile pentru ziua in curs.

In trafic, romanii vorbesc mult la telefonul mobil, insa activitatea in sine este mai greu de monitorizat in comparatie cu alte obiceiuri, care pot fi masurate mai usor.

Intr-o zi obisnuita de munca, un bucurestean asculta radioul in masina, in medie, 100 de minute. Perioada de prime time a radioului este formata din doua intervale: dimineata, intre orele 7.00-10.00 si dupa amiaza, intre 17.00-19.00. In primul interval, cel de dimineata, radioul e ascultat in masina 56,4 minute, in medie. Cand se intorc de la serviciu, bucurestenii tin radioul pornit aproximativ 49,7 minute.

Situatia se schimba in celelalte orase din tara, unde traficul e mai relaxat. In cele mai mari 10 orase din tara, cu populatie de peste 200.000 de locuitori, cele doua intervale de prime time se reduc la 38,6, respectiv 39,1 minute. “Evident, cu cat orasul este mai mic, cu un trafic mai putin intens, timpul petrecut la volan devine si el semnificativ mai redus decat in metropolele aglomerate”, spune Marius Strambeanu, Media Research EDI Romania, compania care detine posturile de radio Europa FM, Radio 21 si Vibe FM.

“Odata cu rezolvarea, pe viitor, a problemelor traficului vom asista la scaderea ascultarii radio in masina”, mai spune Strambeanu. Durata de ascultare a radioului la volan a crescut in primele luni ale anului cu 5% fata de perioada similara a lui 2008. Ascultatorii sunt recrutati cel mai mult din grupa de varsta 25-34 de ani, sunt preponderent barbati si asculta posturi de radio comerciale.

In Bucuresti, cel mai ascultat post de radio in perioadele de prime time este Radio ZU, urmat de Kiss FM, Europa FM si Radio 21. La nivel national, soferii asculta cu preponderenta Europa FM (20,4%), Kiss FM (17,2%), Radio 21 (12,9%) si Radio ZU (12,3%).

O crestere importanta a inregistrat, potrivit lui Strambeanu, ascultarea radioului la mp3 player si cu ajutorul telefoanelor mobile, device-uri folosite tot in timp ce ascultatorii se deplaseaza dintr-un loc in altul.




Presa, citita in trafic

Presa, citita in traficUn alt business caruia ii prieste traficul aglomerat este distributia de presa prin volanti, practicata in Bucuresti de trusturile Adevarul Holding si Ringier, de compania independenta Nimsoc Media si de cativa jucatori mai mici.

Prin firma sa Nimsoc Media, bucuresteanul Cosmin Tenu vinde zilnic presa prin 40 de vanzatori volanti si 22 de chioscuri. Afacerea s-a ridicat anul trecut la 2,93 milioane euro si va creste si anul acesta, cand Tenu isi propune sa se extinda pe zona de publishing.

Relaxarea traficului, pe timpul verii aduce o scadere de circa 30% a vanzarilor de ziare si reviste prin volanti. Cele mai lucrative anotimpuri sunt cele in care traficul in Bucuresti atinge cote maxime: primavara si toamna. Punctual, vanzarile merg prost intr-o anumita intersectie daca este stricat semaforul si masinile nu se mai opresc la stop.

Compania lui Tenu vinde si produsele competitorilor Ringier (Libertatea, Evenimentul zilei) si Adevarul Holding (Adevarul, Click!), dar si ziarele grupului Intact (Jurnalul National si Gazeta Sporturilor) si o parte din cele ale Publimedia (Gandul, ProSport, o serie de reviste).
Cele mai cerute sunt produsele cu inserturi – de la carti la diferite alte cadouri oferite cititorului impreuna cu ziarul sau revista. “Cele mai cerute sunt cartile Adevarul. Dar nu am cate trebuie, nu mi se ofera peste un anumit numar. Vand mai multe de la Jurnalul, pentru ca din astea am mai multe”, spune Cosmin Tenu, pentru Wall-Street.

Isi plaseaza vanzatorii volanti in zone aglomerate din Bucuresti, cei mai multi in sectorul 6. Ziarele trec bine la intersectii aglomerate, dar si in zone unde nu sunt chisocuri de presa, (cum e intersectia dintre Valea Oltului si Timisoara). Vreo trei stau la guri de intrare in metrou. Business-ul cu vanzatori volanti a mers insa mai prost de cand li s-a interzis sa intre pe peronul statiilor de metrou, unde vanzarea mergea cel mai bine.

In 2007, firma lui Tenu avea 60 de vanzatori volanti, cu 20 mai multi decat acum. In acelasi an, a inregistrat afaceri de 1,64 milioane euro, care au crescut in 2008 cu 44%. Marja de profit se situeaza intre 5 si 7%.

Chiar daca vanzatorii volanti au un program de munca obositor, care incepe pe la 2.30 dimineata, cu ridicarea ziarelor (de la tipografie) si se incheie la 8.30-9.00 cu predarea banilor, Tenu nu ar duce lipsa de angajati. “Anul trecut, daca dadeam un anunt de angajare pentru 5 locuri, primeam 5 cereri. Anul asta, pentru 5 locuri primesc 200 de cereri”, explica antreprenorul.


Aglomeratia a dus la dezvoltarea service-urilor auto

Aglomeratia a dus la dezvoltarea service-urilor autoIn ultimii ani, odata cu marirea parcului auto national, companiile care activeaza in domeniu si-au extins serviciile de reparatii auto, marind capacitatea rampelor de lucru.

“In valori absolute, fata de anul 2008, traficul a crescut. Vorbim de existenta a doua schimburi si 20 de rampe de lucru in service-ul Bujoreni. In 2009, traficul mai mic a fost inregistrat in ianuarie-februarie, cu cresteri constante pana in prezent”, a declarat presedintele AutoItalia, Herbert Stein.

Potrivit lui Stein, anul acesta activitatea in service a avut un declin de 30%. “In privinta traficului de masini in service exista o scadere cu 30%, per total, inclusiv vehiculele comerciale”, a adaugat presedintele AutoItalia.

Marca Skoda a inregistrat in primele 5 luni o crestere la operatiunile de service cu 9,8%, comparativ cu primele 5 luni din anul 2007, insa in scadere cu 5% raportat la perioada similara din 2008.

“In ceea ce priveste activitatea de service, putem spune ca ne-am stabilizat, intrucat in prezent ea se situeaza in medie in scadere cu aproximativ 5 % comparativ cu primele 5 luni ale anului precedent. Raportat la 2007, traficul auto din service-urile noastre in primele 5 luni a inregistrat o crestere de 9,8 % in comparatie cu aceeasi perioada a anului 2007”, a spus Adriana Poncea, PR & Communication Porsche Romania.

Potrivit oficialului Porsche Romania, “principala cauza a scaderii traficului in service comparativ cu anul trecut este rulajul redus al masinilor de firma si proprietate personala. In aceasta perioada, companiile au luat masuri de optimizare a parcurilor auto in sensul reducerii numarului de masini de firma, al cotei de combustibil si kilometrajului, ceea ce a dus automat la un ritm ceva mai scazut al activitatilor si interventiilor in service”.

Pe de alta parte, cresterea fata de primele cinci luni ale anului 2007 a fost generata de marirea parcului de masini si de cresterea cifrelor de vanzari, care au adus in mod natural cresteri semnificative in atelierele de service, in pofida contextului economic actual.

Criza economica a reusit totusi sa mai retina din clientii care aveau de gand sa faca o vizita la service fie pentru o revizie, fie pentru mici reparatii.

“In ceea ce priveste traficul in atelier, in primele 5 luni ale anului s-a inregistrat o scadere cu aproximativ 9% fata de media anului 2008. Motivul principal il constituie criza economica, efectul simtindu-se in special la nivelul anumitor flote care si-au redus deplasarile si in acelasi timp sunt mult mai atenti cu orice cheltuiala realizata in service, ca urmare vin mai rar in atelier”, a precizat directorul activitatilor post-vanzare Citroen, Cristian Tomescu.

De asemenea, scaderea vanzarilor de vehicule utilitare Citroen a generat si va genera in continuare o scadere a numarului de intrari in atelier, acestia fiind clienti cu intrari mult mai dese decat clientii particulari. In prezent, reteaua Citroen are un total de 22 reparatori agreati.


Traficul si psihologii

Traficul si psihologiiTraficul reprezinta o sursa importanta de stres prin solicitarile fizice si psihologice pe care le presupune. Analizand numai efectele nocive ale zgomotului, conform unor studii din anii ’80, in tarile europene, mai mult de 50% din populatie este expusa la niveluri de zgomot produse de transportul rutier mai mari de 55 de decibeli, nivel la care fiinta umana devine serios deranjata (iritata, enervata).

„O cercetare sociologica a determinat ierarhizarea surselor care produc iritarea (enervarea) prin intermediul poluarii fonice. Astfel, traficul rutier ocupa locul fruntas, cu 20% din populatie”, a explicat, pentru Wall-Street, doctorul psiholog Georgeta Paunescu, din cadrul Centrului Medical Medsana.

Toleranta indivizilor la nivelurile de zgomot variaza considerabil, fiecare persoana traind un anumit grad de enervare, iritare, suparare in situatiile de expunere prelungita la zgomot.

Astfel, traficul aglomerat este un factor adjuvant stresului de zi de zi, considera specialistii. “Traficul poate fi un motiv de stres supraadaugat altor probleme deja existente. Este insa exagerat sa spunem ca ajungem la psihiatrie din cauza traficului aglomerat. Acest lucru poate fi un pretext in cazul in care contine un motiv mai “elegant” de a ajunge sa ne adresam psihiatrului”, explica Mihaela Sahlean, psiholog clinician principal in cadrul Medlife.

„Traficul nu este un motiv in sine, dar este un factor de risc care impreuna cu alti stresori din contextul social poate sa contribuie la accesarea serviciilor psihologice si psihiatrice”, este de parere si psihologul Medsana.

Traficul aglomerat coroborat cu alte probleme cotidiene a contribuit la cresterea numarului de pacienti care se prezinta la psiholog. “S-a constatat o crestere a clientilor cu tulburari comportamentale determinate de stres, suprasolicitare si insecuritate sociala si economica. Nu poate fi luat in seama ca sursa individuala de stres doar traficul urban, dar se poate spune ca, in special, persoanele care au ca si activitate foarte multe deplasari (reprezentantii vanzari) sunt suprasolicitati din cauza traficului prin aglomeratie, solicitare vizual-motorie si de decizie, presiune de respectare a timpului si realizarii obiectivelor”, spune reprezentantul Medsana.

Conform psihologilor, cele mai importante efecte negative pe care traficul le are sunt tulburarile comportamentale de tip impulsiv-agresiv, iritabilitate extrema, scaderea capacitatii decizionale, afectarea capacitatii de concentrare si distributivitate a atentiei.






Lectura pe CD, in masina

Lectura pe CD, in masinaTraficul aglomerat din Bucuresti ofera o buna ocazie de consum pentru cartile in format electronic. Acest tip de produs satisface o nevoie tot mai prezenta a oamenilor de a umple cumva cantitatea imensa de timp pierdut in trafic, dandu-le posibilitatea de a asculta o poveste, o lectie, un eseu, o carte de specialitate sau cateva poezii in momente in care n-ar putea face altceva. Este un mod deopotriva util si placut de a trece peste momentele terne ale zilei.

“Exista si alte momente in care poti asculta audiobookuri, insa majoritatea prefera sa le asculte intr-adevar in masina. Intrucat majoritatea oamenilor sunt singuri in masina atunci cand merg catre serviciu sau atunci cand pleaca in calatorii de afaceri, este o ocazie buna pentru a asculta o poveste, o voce draga”, adauga Ramona Craciun, coordinator pr&marketing la Humanitas Multimedia.

De asemenea, Ramona Craciun declara ca aproximativ 70% dintre cei care achizitioneaza aceste produse sunt persoane dinamice, ocupate, multitasking, care merg cu masina foarte des, lucreaza in companii mari si au invatat sa aprecieze valoarea timpului.

“Aceste persoane cu venituri cel putin medii iubesc literatura si obisnuiau sa citeasca mult mai mult decat o fac in prezent, asa ca noi le-am oferit posibilitatea sa se reintoarca usor, usor catre literature”.

Pe un CD incap aproximativ 60 de minute din inregistrarea unui text in studio. Audiobookurile Humanitas Multimedia au intre unul si zece CD-uri. Majoritatea audiobookurilor se pot asculta intr-o ora, cel mult doua, dar exista si titluri, cum este "O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri" de Neagu Djuvara, care se desfasoara pe 10 ore, fiind editia integrala a cartii.

Acesta este si unul dintre cele mai iubite audiobookuri ale editurii, ceea ce inseamna ca publicul a deprins rabdarea si disponibilitatea de a investi mai mult timp in ascultarea audiobookurilor.