1 / 4

Radiografia primelor luni din 2009

In primul trimestru al acestui an producatorul de bauturi alcoolice Prodvinalco a afisat un profit net de 2,2 mil. lei, in crestere cu 22% fata de perioada similara din 2008. In schimb, cifra de afaceri pentru T1 a scazut cu 6%, ca urmare a declinului general al pietei pe fondul crizei financiare.

“Aceste rezultate au fost posibile datorita trasformarilor dramatice care s-au operat in companie: restructurari, reduceri de costuri, investitii in vanzari si marketing, dar in primul rand schimbarii culturii organizationale. Chiar daca am avut o scadere a cifrei de afaceri de 6% fata de T1 2008, In T2 aceste scaderi au luat amploare, iar T3 se prefigureaza a fi cel mai dificil trimestru din ultimii ani. Ne asteptam insa la o revenire in T4 datorita sezonului”, declara Andi Dascal (foto).

In acest sens, strategia Prodvinalco se axeaza in primul rand pe vanzari si marketing, motivarea angajatilor si o presiune mai puternica pe management si forta de vanzari.

“Credem ca in aceasta situatie dificila, este important un control atent al cash-flow-ului, reduceri de stocuri, controlul costurilor, pe de o parte. In acelasi timp, strategia noastra nu implica o scadere a costurilor de promovoare, ci din contra, ne propunem un focus mai mare pe vanzari si marketing (chiar prin alocarea unor bugete mai mari pentru aceste doua segmente)”, spune Dascal.

Compania a alocat pentru acest an un buget de investitii de 600.000 de euro, care va fi concentrat pe trei domenii prioritare.

“In primul rand, am schimbat parcul auto pentru a sustine si motiva mai mult forta de vanzari. Am crescut cu 10% fata de anul trecut, bugetul alocat activitatilor de promovare. Avem un focus special pe Retailul traditional. Totodata, am investit in modernizari ale fabricii Prodvinalco”, afirma directorul general al Prodvinalco.

Conform MEMRB, produsele din portofoliul Prodvinalco ce au inregistrat cele mai mare vanzari in primul semestru sunt: in categoria Bitter, brandul Senator (liderul categoriei), cu o cota de piata volumica de 52,8%, in categoria Alcoholic Drinks cu o cota de 7,2% - brandurile R26 si V33, in categoria Brandy cu o cota de 4,6% - brandul Iancu si in categoria Vermut cu o cota de 5,1% - brandurile Florio si Fernet Senator.

Prodivnalco a afisat anul trecut o cifra de afaceri (fara acciza) de 49,9 mil. lei (13,5 mil. euro), in crestere cu 29% fata de 2007. Compania vizeaza pentru 2009 “o consolidare a cotelor de piata ale brandurilor cheie”, estimand totodata o scadere a rezultatelor financiare, comparativ cu 2008, pe fondul crizei si costurilor pentru promovare in crestere.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri