1 / 4

"Odata ce vom incepe sa construim Nabucco, va veni si Gazprom"

“Pana acum cativa ani, nu se intampla nimic interesant iarna. Dar acum, pe langa Craciun, avem mereu si o criza a gazelor. Nu trebuie sa dam intotdeauna vina pe Rusia. Cred in cooperare, nu in dominatie si ar trebui sa lucram impreuna pentru a evita astfel de crize. Ar trebui sa ne uitam si la alternativele pe care le avem, precum Norvegia, Olanda, Algeria sau Marea Nordului, chiar daca Rusia va ramane un mare furnizor de gaze”, a declarat Joschka Fischer (foto) in cadrul Forumului “Energy in Central and Eastern Europe 2009” organizat la Bucuresti.

Fischer, care in prezent este consultant pentru dezvoltarea proiectului Nabucco, un gazoduct proiectat sa transporte gaz din Asia Centrala spre Uniunea Europeana, ocolind Rusia, este de parere ca statele europene trebuie sa-si imbunatateasca modul de colaborare cu Rusia, dar sa insiste si asupra diversificarii surselor de aprovizionare pentru gazele naturale.

“Nabucco va aduce pentru Europa diversificare, deschiderea regiunii si o securizare a stocurilor in interesul Europei si al Uniunii Europene”, a mai spus fostul vicecancelar german, adaugand ca presiunile Rusiei nu vor functiona.

Consultantul proiectului Nabucco este de parere ca politica Rusiei se va schimba dupa ce constructia gazoductului se va concretiza. “Odata ce vom incepe constructia, o sa vina si Gazprom (monopolul rusesc al exportului de gaze – n. red.) si asta e bine”, a subliniat Fischer. In plus, constructia gazoductului va antrena o schimbare a intregului peisaj politic actual, dar si crearea de noi interese, in care va fi implicata si Rusia, care ar “trebui sa atraga mai multi investitori”.

Ca raspuns la proiectul european Nabucco, Rusia a initiat un proiect propriu, South Stream, care va ocoli Ucraina. South Stream serveste interesele Rusiei, care doreste sa mentina dependenta tarilor care ii cumpara gazul. Dependenta unora, asa cum este cazul Bulgariei si Slovaciei, se apropie de 100%. Potrivit proiectului initial, South Stream urmeaza sa treaca pe sub Marea Neagra, legand Rusia de Bulgaria, de unde se va imparti in doua, o parte indreptandu-se spre Serbia si Austria, cealalta spre Grecia si Italia.

“Nabucco este un proiect real, pe cand South Stream nici nu exista”, a conchis consultantul proiectului european, adaugand ca Nabucco ar putea fi aprovizionat cu gaze din Azerbaidjan, Irak (partea de nord) si Turkmenistan, in lipsa sursei iraniene. De curand, Stefan Judisch, responsabil pentru proiectul Nabucco din partea grupului german RWE, a declarat ca in continuare gazul iranian nu este considerat necesar.

"Cu Azerbaidjan, Irak si Turkmenistan, avem mai multi furnizori decat necesar pentru Nabucco. (...) in opinia RWE, Iranul nu este un membru potential al consortiului", a explicat Judisch, citat intr-un comunicat. Oficialul RWE a adaugat ca desi Iranul continua sa fie un importator net de gaz, actualul context politic se opune asocierii cu acest stat.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri