Interdictie de zbor pentru angajatii P&G

Interdictie de zbor pentru angajatii P&GActivitatile de import a materiei prime, respectiv export de produse, ale Procter&Gamble Romania nu au fost perturbate de restrictiile impuse transportului aerian, intrucat compania a apelat in mare parte la transportul rutier si feroviar. P&G detine o fabrica la Timisoara, specializata in productia de detergenti. Unitatea din Timisoara exporta aproximativ 60% din productie, estimata la 100.000 tone pe an.

In schimb, blocajul din industria aeriana cauzat de eruptia vulcanica din Islanda a impus o interdictie de zbor pentru angajatii Procter&Gamble, spune Ramona Brad, external relations group leader P&G Romania.

“Sunt afectate doar legaturile zilnice intre managementul P&G in Europa. Ca atare, am beneficiat clar de pe urma sistemului de conferinte modern, pe care l-am introdus pe plan local in urma cu 2 ani. Acum este folosit intensiv, mai ales ca top managementul P&G are interdictie de zbor pana la rezolvarea problemelor in transportul aerian. Si asta pentru ca multi reprezentanti ai companiei au fost prinsi in diferite colturi ale lumii si nu au mai putut ajunge acasa, acum facandu-se eforturi pentru a-i aduce la destinatie”, spune Ramona Brad (foto).

De asemenea, compania a amanat cu o saptamana prima etapa de test in cadrul fabricii de sampoane si produse de ingrijire a parului de la Urlati, care va incepe productia in luna iunie. Aceasta decizie a fost determinata de faptul ca mai multi oficiali P&G din Europa nu au mai putut ajunge in Romania.

Manageri blocati in aeroporturi

Manageri blocati in aeroporturiLa randul sau, Rodica Stere, director de marketing al Indesit Romania, filiala locala a unuia dintre cei mai importanti producatori de electrocasnice din lume, spune ca activitatea firmei nu a fost perturbata decat la nivel individual, importurile realizandu-se prin intermediul camioanelor.

“Am participat cu un grup de clienti la Targul International de Mobila, care a avut loc la Milano zilele trecute, si in loc sa ne intoarcem cu avionul am fost nevoiti sa apelam la autocar, lucru care a cauzat poate un mic discomfort”, afirma Stere.

Directorul general al companiei, Giuseppe Parma, a fost afectat la randul sau de interdictiile de zbor impuse, fiind blocat in Italia pentru cateva zile.

Cu o problema similara s-a confruntat si producatorul de tigarete JTI Romania, norul de cenusa vulcanica creand dificultati doar in ceea ce priveste deplasarile in interes de serviciu ale angajatilor, declara Gilda Lazar, director Corporate Affairs al companiei.

“Salariatii plecati in delegatii in tari unde traficul aerian este restrictionat au cautat alte metode de a ajunge la destinatie (tren, vapor s.a.m.d.) sau si-au prelungit sederea in tarile respective. In acelasi timp, angajatii din Romania care ar trebui sa fie prezenti la anumite evenimente in tarile cu trafic restrictionat si-au amanat deplasarile. Alte probleme, in afara celor mentionate, nu au fost cauzate. Transportul materiilor prime, ca si cel al produselor de import/ export nu se realizeaza cu avionul”, afirma Lazar.

Interact a pierdut direct 10.000 de euro din cauza norului de cenusa

Interact a pierdut direct 10.000 de euro din cauza norului de cenusaCompania Interact, cu afaceri anuale de 0,85 mil. euro, specializata in oferirea de servicii de formare profesionala, a inregistrat pierderi totale de peste 10.000 de euro din cauza eruptiei vulcanice din Islanda, care a dat peste cap traficul aerian.

Furnizorul de training trebuia sa organizeze la sfarsitul acestei saptamani o conferinta internationala pe training, la care erau asteptati sa soseasca 30 de specialisti in domeniu din strainatate.

“Evenimentul urma sa aiba loc la Sibiu, de vineri pana duminica. Urmau sa fie prezenti 30 de profesionisti pe training din strainate, din tari ca Belgia, Polonia, Marea Britanie, Japonia, China, Dubai, Franta sau America de Nord. Totul a picat insa din cauza problemelor cauzate de vulcanul din Islanda. Chiar daca luni aveam doar cinci oameni care si-au anulat prezenta la eveniment, marti am decis ca este mult mai bine sa amanam tot evenimentul. Exista riscul ca trainerii straini sa ramana blocati in Romania, iar asta ar fi insemnat pierderi financiare importante pentru ei”, spune Lucian Mihai, managing partner Interact.

Potrivit unui calcul estimativ al reprezentantului companiei, pierderile directe pe care le inregistreaza furnizorul de training se ridica la circa 3.000 de euro, la care se adauga pierderi indirecte de peste 10.000 de euro.

“Este posibil sa pierdem avansul la hotel si era vorba de 30 de camere. La aceste cheltuieli s-ar adauga cele cu deplasarile Bucuresti-Sibiu pentru pregatirea evenimentului, cu agentia de turism sau pe care le-am facut pentru obtinerea vizelor unora din invitati”, adauga Mihai.

Compania de training ia in calcul reprogramarea evenimentului in iulie, septembrie sau in 2011.

Efectele norului de cenusa in IT

Efectele norului de cenusa in ITPe de alta parte, companiile din domeniul IT nu s-au confruntat cu probleme semnificative din cauza norului de cenusa, chiar daca foarte multe produse sunt importate.

Reprezentantii Sony, eMag, Panasonic, Flamingo au declarat ca stocul de produse nu a fost afectat, comenziile fiind facute pentru mai mult timp, pe de o parte, dar si ca in general produsele sunt transportate terestru.

"Prin avion sunt transportate doar produsele mici si doar atunci cand sunt cateva exemplare care trebuie aduse de urgenta", a explicat pentru Wall-Street Alexandru Minea, directorul de comunicare al Panasonic Romania.

El a adaugat ca singurul efect neplacut al norului de cenusa asupra producatorului de electronice japonez a fost amanarea unei vizite in Romania a unui oficial al companiei.

Si alti manageri si-au amanat intalnirile si au recurs la conferinte video.

"Am plecat in Egipt pe 8 aprilie si trebuia sa ma intorc sambata trecuta. Cand eram acolo ne-am informat de pe Internet, iar informatiile primite din tara au fost de la agentia de turism cu care am calatorit. Luni si marti am lucrat din Egipt de pe laptop si telefon, iar acum apelam la sistemele de videoconferinta pentru ca astazi si sambata ar fi trebuit sa plec din nou din Romania”, a afirmat Bogdan Putinica (foto), directorul general al companiei de software Enea Services Romania (recunoscuta ca IP Devel).

Sistemele de videoconferinta au inregistrat o crestere a cererii in urma intreruperii calatoriilor de afaceri din Europa, conform publicatiei specializate in domeniul tehnologiei Cnet News.