La ce e bun un offshore?

La ce e bun un offshore?„Eu am toti banii la vedere si platesc toate darile catre stat, nu ca altii care si-au infiintat offshore-uri”, ne spune cu naduf un antreprenor roman din industria mobilei, suparat pe decizia guvernantilor de a mari taxa pe valoare adaugata si impozitele pe investitii. Discutia despre infiintarea de offshore-uri nu este noua, investitorii fiind dintotdeauna interesati sa gaseasca metode prin care sa-si pastreze castigurile cat mai intacte, dar actuala criza a readus- o in atentia tuturor, fie ca este vorba despre un mic intreprinzator pe Internet sau de cineva care nu vrea sa-si imparta averea la divort.

Offshore-ul pare umbrela perfecta pe vreme rea: te apara de taxe si impozite, pastreaza confidentialitatea asupra actionariatului sau iti protejeaza activele in caz de sechestru sau cel putin asta afli din informatiile pe Internet - o sursa nu numai de documentare, ci si locul de unde poti sa comanzi o companie offshore ori sa cumperi una de-a gata.

Demersul pare cat se poate de simplu: cauti o firma care se ocupa de infiintare, furnizezi actele necesare - cerintele sunt minime in cazul paradisurilor fiscale -, iar in cateva zile ai propria firma offshore. Costurile reale pot fi usturatoare daca investitorul nu este consiliat de un bun specialist si asta pentru ca se poate trezi cu impozite mari mari decat in Romania sau chiar cu sanctiuni pentru ca a incalcat legea, fara macar sa stie. Consultantii intervievati de Wall-Street.ro ofera raspunsurile la cele mai frecvente intrebari despre infiintarea unei companii offshore.

De ce sa infiintez un offshore?

Motivul cel mai frecvent, mai ales pe timp de criza, este scutirea de taxe si impozite, altfel spus reducerea costurilor si maximizarea profiturilor. Daca inainte investitorii nu prea se cramponau de o diferenta de 6 puncte procentuale in privinta impozitului pe profit (asa cum este cazul diferentei dintre Romania, cu 16% versus Cipru, cu 10%), acum orice procent conteaza.

Avantajele unor astfel de companii sunt procesul rapid de infiintare, flexibilitatea in gestionare (un capital varsat nu prea mare, costuri de operare reduse, adunarile actionarilor pot avea loc oriunde), birocratia redusa, sistemele bancare sigure, raportarea minima si confi dentialitatea (informatiile fi nanciare nu sunt facute publice).

„Nu-ti faci un offshore doar pentru ca este la moda: costa timp si bani, cere planifi care si trebuie sa aiba sens din punct de vedere comercial, altfel firma poate fi usor atacata de Fisc si impozitata”, avertizeaza Alexander Milcev (foto), partener Tax Advisory & Compliance Services Ernst & Young Romania.

Ce tara sa aleg?

Raspunsul specialistilor este unanim in aceasta privinta: depinde de cotele de impozitare practicate de tara de destinatie, de obiectul de activitate ales pentru firma, de bugetul de care dispune investitorul, dar si posibilitatile de evitare a dublei impozitari in cele doua state.

„Intotdeauna cand se studiaza cea mai avantajoasa solutie de impunere fiscala, respectiv alegerea jurisdictiei pentru planificarea platii taxelor corporative si/sau taxarea la nivel de actionar, trebuie avut in vedere sistemul de tratate de evitare a dublei impuneri atat dintre Romania si eventualele jurisdictii offshore, cat si dintre jurisdictiile offshore si tara de rezidenta a ceea ce se numeste ultimate shareholder sau beneficial owner”, spune Mihai Pacuraru, partener al casei de avocatura Pacuraru, Iliescu, Mazareanu & Associates.

Tratatele de evitare a dublei impuneri sunt conventii incheiate intre Romania si alte state care permit ca acelasi venit sa nu fie impozitat de doua ori in tara. Milcev explica mecanismul in practica: investitorul plateste impozitul intr-o tara, iar tara unde duce banii il impoziteaza si ea, dar din pretentiile sale fiscale scade suma impozitului platit in primul stat. Astfel, mai plateste o diferenta sau cateodata nimic.

Cele mai populare destinatii europene pentru infiintarea de offshore-uri sunt Cipru, Olanda si Luxemburg, tari care insa nu se inscriu in definitia de paradisuri fiscale, adica jurisdictiile unde nu se platesc niciun fel de taxe. Ciprul, o destinatie preferata mai ales pentru comertul intracomunitar, dar si international, are avantajul unei legislatii simple, al unei birocratii reduse si al costurilor de pornire scazute. Olanda este o destinatie aleasa de investitorii care vor sa-si organizeze firmele intr-o structura corporatista, sub umbrela unui holding, sau care vor sa faca exit, dar si de cei care prefera o jurisdictie sigura, cu vechime si reputatie excelenta in ceea ce priveste sistemul legislativ si infrastructura.

Elvetia sau Luxemburg, cele mai scumpe jurisdictii, sunt preferate mai ales de cei care activeaza in sectorul financiar-bancar, acestia cautand nu numai avantaje fiscale, dar si prestigiu si confidentialitate.

Acest articol a fost publicat in Editia Speciala - Ce am invatat in primii doi ani de criza, primul proiect tiparit Wall-Street.ro.

Citeste in slide-ul urmator: Cat costa, cat timp dureaza demersurile si care sunt riscurile?



Cat costa, cat timp dureaza demersurile si care sunt riscurile?

Cat costa, cat timp dureaza demersurile si care sunt riscurile?Destinatii preferate pentru cei cu bugete mai restranse sunt asa-numitele paradisuri fiscale, unde taxele si impozitele sunt zero, iar costurile infiintarii companiei pot fi minime, de putin peste o mie de euro. La polul opus se afla Elvetia, unde platesti de zece ori mai mult.

„Preturile difera in functie de jurisdictie: pornesc de la 1.200 de euro, ca in cazul Seychelles, si ajung pana la 10.000 de euro in Elvetia”, spune Florin Manescu, director general al firmei de consultanta Dema Partners. Luand exemplul Ciprului, 1.600 de euro sunt necesari pentru actele de inregistrare a firmei, la care se adauga cate 300 de euro pe an pentru cheltuielile cu biroul cipriot, cu secretara, cu serviciile de nominalizare actionar si cu directorul.

Costurile se majoreaza odata cu serviciile optionale precum cont bancar si e-banking de 450 de euro, inregistrare sau depunere taxei pe valoare adaugata - 300 de euro, birou virtual - 800 de euro, inregistrare sau depunere de impozite - 300 de euro.

Manescu spune ca, in general, economia facuta prin transferul profitului generat in Romania catre tara unde este inregistrata compania offshore se justifica in cazul unei cifre de afaceri de peste 100.000 de euro pe an, dar ca se poate merge si mai jos daca vorbim despre afaceri pe Internet, de consultanta, de real estate sau de prestari servicii.

„Cheltuielile anuale de administrare a business-ului ajung la 4.000-6.000 de euro. In conditiile in care viata unei astfel de companii este de regula intre cinci si zece ani, daca nu mai mult, trebuie ca economia realizata prin aceasta optimizare fiscala sa justifice astfel de costuri care se intind permanent”, atrage atentia un antreprenor din industria constructiilor care detine un offshore in Cipru.



Cat timp dureaza infiintarea?

Un investitor poate deveni proprietarul unei companii offshore inregistrate in Seychelles in numai 48 de ore, urmand ca intr-o saptamana sa primeasca toate actele firmei, prin colet, acasa. In Olanda, intregul proces dureaza intre patru si sase saptamani, iar in Cipru - nu mai mult de trei saptamani.

Care sunt riscurile?

Ideea de companie offshore este si astazi intampinata cu reticenta de oamenii de afaceri din cauza proastei faime a paradisurilor fiscale, pe fondul unei precare informari a publicului larg cu privire la legislatiile offshore.

„Nimic mai fals si mai gresit decat o concluzie pripita si superficiala despre presupusul climat infractional generat de sistemele fiscale offshore. In realitate, libertatea comertului inseamna in mod obligatoriu si libertatea alegerii, in mod legal si transparent, a locului unde respectivul doreste sa fie taxat”, argumenteaza
Pacuraru.

Florin Manescu considera ca investitorii trebuie sa acorde o atentie deosebita legislatiei fiscale romanesti, dar si a celei din tara aleasa ca destinatie pentru offshore. „Este foarte important ca atunci cand iti infiintezi un offshore sa ai un consultant in tara respectiva care sa te indrume. Cand apelezi la firme necunoscute gasite pe Internet, ajungi sa faci greseli si sa fii impozitat sau chiar sa comiti ilegalitati fara sa stii”, subliniaza consultantul.

Alexander Milcev spune ca un offshore nu inseamna sati muti banii si profiturile in alta tara. „In cazul serviciilor din strainatate, de exemplu, serviciile trebuie sa fie reale si justificate, altfel costurile aferente nu sunt deductibile si platesti acelasi impozit de parca nu ai avea offshore”, explica oficialul Ernst & Young.

Popularitatea ideii de offshore se datoreaza, in mare parte, dezavantajelor mici in comparatie cu plusurile. Milcev povesteste ca din reactiile investitorilor a observat ca este mai mult o chestiune psihologica: „ma extind in alta tara, cum fac sa controlez afacerea?”. Apoi, o alta problema tine de incredere; oamenii de afaceri depind de specialistii de acolo, de la contabili-finantisti pana la avocati. In rest, o cercetare in prealabil a partenerului de afaceri impreuna cu un contract bine pus la punct si riguros studiat raman reguli de aur si in cazul infiintarii unei firme offshore.

Citeste in slide-ul urmator: Cum desfiintez offshore-ul?




Cum desfiintez offshore-ul

Cum desfiintez offshore-ulLegislatia difera de la o jurisdictie la alta. In Cipru, antreprenorul scapa de firma doar daca o lichideaza, pe cand in Seychelles ea este desfiintata automat daca nu se platesc taxele anuale. In unele jurisdictii, procedeul este si mai simplu: investitorul poate sa inchida firma doar printr-un apel telefonic.

Cipru nu este un paradis fiscal, dar este o jurisdictie cu impozite mici (doar pentru straini) si cu o rata anuala de impozitare ce variaza intre 0% si 10%, mai putin TVA, care este de 15%. Statul insular a semnat mai mult de 40 de conventii de evitare a dublei impuneri, inclusiv cu Romania. Fata de legislatia romaneasca, sunt doua diferente majore. In primul rand, veniturile din dividende, dobanzi (impozitate in mod normal daca nu se fac imprumuturi back-to-back), vanzari de actiuni sau parti sociale in companii sunt neimpozitate. In Romania, ar fi supuse impozitului pe profit sau venit, de 16%.

Ca o paranteza, trebuie mentionat faptul ca si in Romania dividendele pot fi neimpozabile, insa doar daca sunt din Uniunea Europeana si satisfac doua conditii: sa fie aferente actiunilor/partilor sociale detinute de minim 10% si sa fie pe o perioada de minim doi ani neintrerupti.