In carti pentru privatizare

In carti pentru privatizareGuvernul va ceda cel mult 20% din actiunile Tarom prin listare la Bursa sau prin vanzarea pachetului unui investitor strategic. De asemeneam, Statul a renuntat la vanzarea de pachete minoritare la aeroporturile din Bucuresti si Timsoara, se arata in scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu FMI, relateaza Mediafax.

Initial, intelegerea intre parti prevedea privatizarea integrala a Tarom si cedarea a 20% din titlurile aeroporturilor Henri Coanda si Aurel Vlaicu din Bucuresti si Traian Vuia din Timsoara.

Astfel, autoritatile romane vor selecta un consultant juridic si o banca de investitii pentru a administra oferta publica initiala.

Totodata, Guvernul s-a angajat sa selecteze pana la finele lunii noiembrie management privat la Tarom.

Scrisoarea prevede si ca Guvernul va scoate la vanzare pana la finele anului un pachet reprezentand 20% din actiunile CFR Marfa prin oferta publica initiala, urmand sa privatizeze operatorul de transport atunci cand conditiile pietei o vor permite.

Totodata, compania va disponibiliza aproximativ 3.000 de angajati, va angaja management privat si va integra filialele in unitatea centrala.

Guvernul va vinde pachete de peste 10% din actiunile Nuclearelectrica si Hidroelectrica, astfel ca statul va incasa cateva miliarde de euro din cedarea participatiilor la toate companiile despre care se discuta, a declarat pentru Mediafax seful misiunii FMI, Jeffrey Franks (foto).

"In cazul Hidroelectrica si Nuclearelectrica am agreat ca ne vom uita mai tarziu la procentul exact. Semnificativ inseamna in acest caz cu siguranta mai putin de 50%, pentru ca statul vrea sa pastreze o pondere majoritara, dar cred ca trebuie sa fie undeva mai mult de 10%", a spus Franks.

Potrivit oficialului FMI, decizia de vanzare a actiunilor Nuclearelectrica si Hidroelectrica a fost luata dupa ce planul de infiintare a celor doi campioni nationali in energie, Electra si Hidroenergetica, a fost blocat in ultimele luni.

Cine risca lichidarea?

Cine risca lichidarea?Compania Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT) va fi trecuta in lichidare daca Guvernul nu reuseste sa vanda pana la sfarsitul acestui an pachetul majoritar de actiuni pe care il mai detine la combinatul chimic, indica proiectul din data de 3 mai al scrisorii de intentie discutata de Executiv si FMI.

Documentul, datat in urma cu o saptamana, include un calendar cu termene extrem de scurte pentru privatizarea combinatului chimic, dar si varianta trecerii companiei in lichidare in cazul unui "insucces" in acest an al procesului de privatizare, scrie Mediafax.

Proiectul scrisorii de intentie releva intentia Guvernului de a vinde pana la sfarsitul acestui an pachetul de actiuni Oltchim ramas in proprietatea statului si de a identifica in urmatoarele luni o solutie pentru datoriile combinatului.

Este prevazuta astfel angajarea pana la sfarsitul lunii iunie a unui consultant juridic pentru privatizarea companiei, a unei banci de investitii pentru privatizare pana la sfarsitul lunii septembrie, precum si finalizarea procedurilor de licitatie pana la sfarsitul acestui an.

"Daca privatizarea nu are succes pana la sfarsitul anului 2011, firma va fi trecuta in lichidare", se mai arata insa in draftul scrisorii de intentie.

Desi de-a lungul ultimilor ani Guvernul a facut mai multe anunturi de privatizare a companiei Oltchim, procesul nu a fost finalizat. Consultantii caracterizeaza combinatul chimic drept “cea mai privatizata companie din Romania”.

Singura solutie de restructurare a Oltchim este privatizarea, considera consultantii, plan agreat si de reprezentantii Statului, chiar daca in opinia lor, perioada aceasta nu este tocmai buna pentru a trece pachetul majoritar din Oltchim din proprietatea statului in cea particulara. Explicatia se bazeaza pe un simplu calcul economic, potrivit celor care trebuie sa privatizeze companiile detinute de stat: combinatul chimic are o capitalizare foarte mica.

Combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) a avut rezultate financiare semnificativ mai bune in primul trimestru din acest an, reusind sa inregistreze pierderi de 20 de ori mai mici decat cele din T1 2010. Cresterea aprovizionarii cu materii prime a fost principalul motiv care a urcat afacerile companiei, existand sanse ca societatea sa revina pe profit dupa o lunga perioada de pierderi.

Citeste si Drumul Oltchim catre profit. INTERVIU cu reprezentantul PCC in Romania

Management privat pentru companiile de stat

Management privat pentru companiile de statCele mai mari 30-40 de companii cu capital de stat vor avea management privat, iar Guvernul va angaja o firma independenta de resurse umane, cunoscuta pe plan international, care sa asigure o selectie cat mai buna a personalului, a declarat Jeffrey Franks.

El a precizat ca, desi FMI monitorizeaza in actualul acord 154 de companii cu capital de stat, nu ar avea sens ca si in celelalte sa fie adus management privat pentru ca ar insemna costuri prea mari pentru acestea.

In ceea ce priveste noile conduceri ale celor mai mari companii, acestea vor putea fi formate fie din cetateni romani sau straini, fie dintr-un mix intre cele doua, scopul final fiind ca acestia sa gaseasca cele mai bune solutii pentru a maximiza profitul.

In urma negocierilor cu FMI pentru incheierea unui nou acord, lista companiilor monitorizate a fost extinsa prin includerea altor noua societati, respectiv Posta Romana, Tarom, Complexul Energetic Turceni, Filiala de Intretinere si Servicii Energetice "Electrica Serv", Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, precum si societatile Interventii Feroviare si Telecomunicatii CFR.

Pe lista au fost mentinute Compania Nationala de Cai Ferate CFR, CFR Calatori, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale, Compania Nationala a Huilei, Termoelectrica, Metrorex, CFR Marfa, Electrocentrale Bucuresti si Societatea Comerciala Electrificare CFR, fiind insa scoasa Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare (ANIF).

Fostul premier Adrian Nastase a declarat ca proiectul scrisorii de intentie catre FMI, la care s-a referit intr-o postare pe blog, exista, comentariile presedintelui Traian Basescu pe aceasta tema fiind jignitoare. Vezi aici mai multe detalii.

Pe de alta parte, Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu, sustine ca documentul publicat marti de catre Adrian Nastase (PSD) pe blog nu reprezinta forma finala a scrisorii de intentie cu FMI si ca prin acest demers fostul premier a incercat doar sa se "reabiliteze" in fata propriului partid.