4 / 5

Economistii: Daca Germania incetineste, Romania nu poate sa mearga bine

Economistii prezenti la conferinta Coface despre riscul de tara spun la unison ca economia Romaniei este in acest moment la mana cererii externe, ceea ce inseamna ca o incetinire a Germaniei spre exemplu, cel mai mare partener comercial al nostru, va cantari greu in evolutia PIB-ului, in contextul in care cererea interna nu a revenit semnificativ.

Totusi, sunt semne incurajatoare in ceea ce priveste consumul pentru a doua parte a anului, Dan Pascariu, presedintele UniCredit Tiriac Bank, fiind convins ca acesta va reveni, intrucat “oamenii s-au saturat de criza si multi au tot amanat diverse achizitii pe care ar fi vrut sa le faca”.

“Din punctul meu de vedere, in absenta unei reluari a consumului este greu de crezut ca vom asista la o crestere economica reala si sustinuta, pentru ca daca oamenii nu consuma, nici firmele nu produc si nu investesc”, explica Pascariu.

De asemenea, Florian Libocor, economistul sef al BRD SocGen, este mai categoric in acest sens si spune ca “economia romaneasca nu isi va reveni niciodata, daca nu isi va reveni consumul”.

Pe de alta parte, economistii considera ca Romania este mult mai pregatita acum sa faca fata unei noi crize decat era in 2007.

“Marele avantaj pe care il avem acum este ca nu vom cadea din copac, cum s-a intamplat in 2007”, apreciaza Dan Bucsa, economistul sef al UniCredit Tiriac Bank.

De asemenea, Ionut Dumitru, economistul Raiffeisen Bank, afirma ca autoritatile au reactionat mai bine acum, fata de primul val al crizei, dupa principiul “daca ne-am fript o data, acum suflam si in iaurt”.

In acelasi timp, el subliniaza ca Romania este in 2011 mai putin dependenta de capitalurile straine, avand un deficit de cont curent undeva peste 4%, comparativ cu 14% in 2007.

Totusi, Dumitru enunta ca procesul de reducere a datoriilor (deleveraging – n.r.) la nivelul tuturor actorilor din economie (populatie, firme si Guvern) ar putea sa se intinda pe o perioada lunga, de 10-15 ani.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri