Guvernul trebuie sa evite un nou scandal politic

Guvernul trebuie sa evite un nou scandal politicUna dintre principalele conditii pentru mentinerea stabilitatii macroeconomice in aceasta toamna este cooabitarea pasnica intre Guvern si Presedinte. Dupa cum a remarcat seful departamentului de cercetare din cadrul Volksbank, Melania Hancila, "un nou scandal politic ar fi un lucru negativ".

Deocamdata situatia pe scena politica s-a calmat, dar exista riscul de a incepe un nou scandal inainte de alegeri.

De asemenea, Radu Craciun, directorul de investitii al Eureko considera si el ca "dezbaterile politice si disputele trebuie sa ramana intr-o zona acceptabila de predictibilitate si sa nu ne intoarcem la tensiunile politice din ultimele luni".







Evitarea promisiunilor de relaxare fiscala

Evitarea promisiunilor de relaxare fiscalaPromisiunile de relaxare fiscala sunt un risc binecunoscut intr-un an electoral si de cele mai multe ori acestea se concretizeaza si duc la dezechilibre bugetare.

In opinia economistului sef al ING Bank, Vlad Muscala, pe langa tensiunile politice care ar putea avea impact asupra deciziilor de investitii, mai daunator ar fi "daca clasa politica va promite relaxarea politicii fiscale, cum se intampla de obicei inainte de alegeri".

"Au fost doar lupte politice pana acum, dar ne este frica ca ar putea sa apara si asemenea promisiuni pre-electorale", a completat Muscalu, la Intalnirile Wall-Street.ro.

Guvernul trebuie sa ia masuri urgente cu privire la fondurile europene

Guvernul trebuie sa ia masuri urgente cu privire la fondurile europenePotrivit lui Matei Paun, managing partner al firmei de consultanta pentru fuziuni, achizitii si finantari BAC Investment, asistam la o catastrofa istorica in ceea ce priveste fondurile europene, care ar fi putut sa fie o supapa esentiala de a atenua efectele crizei.

"Din punctul meu de vedere, este pierdut acest meci. Nu vad o vointa politica in acest sens. As vrea sa vad ca politicul ridica acest subiect la nivel de CSAT, vreau sa vad ca ceva se intampla. Cu mici ajustari pe ici pe colo nu se rezolva nimic", a spus Paun, in cadrul Intalnirilor Wall-Street.ro.

Pe de alta parte, Melania Hancila da exemplul Greciei, care, desi este un exemplu negativ, "a reusit sa atraga fonduri europene pentru infrastructura si peste tot pe unde mergi sunt pancarte ca acest pod s-a realizat din fonduri europene, acest drum la fel".

Predictibilitatea in relatia cu mediul de afaceri si Bruxelles-ul

Predictibilitatea in relatia cu mediul de afaceri si Bruxelles-ulIonel Blanculescu, consultant financiar si secretar executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri de la nivelul primului ministru al Romaniei a criticat inconsecventa Guvernului cand vine vorba de numirile oficialilor care au legaturi directe cu mediul de afaceri sau Uniunea Europeana.

"Astazi il pui pe Isar (Lucian Isar, fost ministru delegat pentru Mediul de Afaceri –n.r) sa mearga la Bruxelles, maine da telefon si spune ca nu mai ocupa aceasta pozitie. Se duce Mihai Voicu (noul ministru delegat pentru Mediul de Afaceri – n.r.) si poimaine vezi ca nu mai este pentru ca s-a schimbat puterea. Nu merge asa in business. Guvernele se pot schimba, dar entitatea de business a statului trebuie sa lucreze in continuare. Bruxelles-ul este o cetate a lobby-ului", apreciaza Blanculescu.

Reluarea privatizarilor si management privat la companiile de stat

Reluarea privatizarilor si management privat la companiile de statDupa schimbarea Guvernului, programul privatizarilor pare sa fi intrat in impas, in contextul in care oferta secundara de vanzare de actiuni la Transgaz trebuia sa aiba loc in iunie.

Dupa precizeaza directorul de investitii al Eureko, piata are nevoie mai mult ca oricand de mai multi emitenti si de aceea listarile companiilor de stat sunt binevenite. Totodata, Radu Craciun sustine ca este nevoie si de un anumit tip de guvernanta corporativa la nivelul firmelor de stat.

"Daca incepem sa aruncam cu insolventa in stanga si in dreapta, asa cum mai nou toata lumea se grabeste sa o faca, nu o sa mai cumpere nimeni actiuni la firmele de stat", concluzioneaza Craciun.

Pe de alta parte, Ionel Blanculescu este reticent in ceea ce priveste privatizarile si considera ca in actualul context international trend-ul este de intarire a companiilor de stat, mai ales din domeniul energetic.

"Romania se invarte in continuu intr-un sens giratoriu si nu reuseste sa iasa pe un drum cu sens unic. Se invarte si uneori mai da pe drumuri cu sens interzis. Asta este Romania de astazi si consider ca asistam la o subminare a intereselor economice ale tarii acum si pe viitor prin aceasta asa-zisa privatizare", a spus Blanculescu in cadrul Intalnirilor Wall-Street.ro.

Respectarea parametrilor acordului cu FMI

Respectarea parametrilor acordului cu FMIInvestitorii si jucatorii din pietele financiare vor fi foarte atenti in aceasta toamna electorala la eventualele derapaje de la tintele asumate cu FMI si, in cazul in care vor iesi din limite, vor fi pregatiti sa ne taxeze.

Totusi, Radu Craciun crede ca pe langa aspectele cantitative ale acordului, Guvernul trebuie sa se uite si la aspectele calitative.

"Cu alte cuvinte, nu este suficient sa tina deficitul bugetar in limite, ci trebuie sa se uite si la cum o face. Trebuie sa aiba in vedere cum creste veniturile, daca ii va impozita pe cei deja suprataxati sau daca ii va impozita pe cei care au scapat pana acum de sub lupa Fiscului. De asemenea, trebuie sa tina cont daca limiteaza cheltuielile prin taierea investitiilor sau prin reducerea consumului", explica directorul de investitii de la Eureko.