1 / 8

Averea lui Boc

Premierul Emil Boc si-a facut publica luni declaratia de avere, la inceputul mandatului de prim-ministru fostul primar avand o locuinta proprietate personala, o masina cumparata in leasing si mai multe conturi bancare, in valoare de peste 220.000 de lei, 11.000 de euro si aproape 2.450 USD, potrivit 9AM.

Potrivit declaratiei publicate pe site-ul Guvernului, Emil Boc mai are de platit la masina Peugeot, achizitionata in 2007, inca 8.452 de euro pana in 2010.

Cititi lista completa a averilor declarate de ministrii Guvernului Boc.


Pe parcursul anului 2008, primarul Emil Boc nu a achizitionat niciun bun, apartamentul de 63,35 mp pe care-l detine fiind cumparat in anul 1995. Singurele venituri ale familiei Boc au fost in 2008 salariile. Ca primar, Emil Boc a avut un salariu net de 58.964 lei, la care s-a adaugat salariul primit de la Universitatea Babes-Bolyai in valoare totala de 53.972 lei. Sotia sa a primit in anul 2008, tot de la Universitatea Babes-Bolyai, 22.529 lei, transmite NewsIn.

Emil Boc are mai multe conturi in banci, create incepand cu anul 1998. Astfel, depozitele bancare deschise de noul prim-ministru sunt:

* Depozit in RON la BCR – deschis in anul 2000 – 92.000

* Depozit in RON la Banca Transilvania – deschis in anul 1999 – 30.000

* Depozit in RON la BRD – deschis in 1998 – 36.000

* Depozit in RON la Banc Post – deschis in 1999 – 5.000

Astfel, conturile in lei deschise la diferite banci insumeaza 221.000 lei.

Premierul are si depozite in valoare de 11.000 de Euro depuse in anul 2000 la ING, BRD si BP, iar pe langa acestea Boc are si 2.449 de Dolari in conturile de la ING, BRD si BP.

58.000 RON sunt mentionati in conturi de card deschise la ING, BRD, Banc Post si Banca Transilvania.

Emil Boc mentioneaza in declaratia de avere ca are si o polita de asigurare pe numele lui si al celor doua fete, Cezara si Patricia.

In ceea ce priveste declaratia de interese, Emil Boc precizeaza ca singura functie pe care o mai detine este cea de presedinte al PD-L.

Pana la ora aceasta niciun alt membru al Guvernului Boc nu si-a depus declaratia de avere desi data de 5 ianuarie este data limita de depunere a acestora.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri