Bugetul pe 2010 depinde de rezultatul alegerilor prezidentiale

Bugetul pe 2010 depinde de rezultatul alegerilor prezidentialeDesi guvernul demis poate trimite proiectul de buget pe 2010 in Parlament pentru a putea fi analizat, economistii raman pesimisti si considera ca sansele ca acesta sa fie aprobat pana la finele anului sunt foarte mici si scad pe zi ce trece. Mai mult, aprobarea bugetului pe 2010 este strans legata de rezultatul final al alegerilor prezidentiale.

Presedintele Traian Basescu a promulgat actul normativ care completeaza legea privind organizarea si functionarea guvernului Romania. Proiectul de lege modifica articolul 26 al Legii de organizare a Guvernului si stipuleaza ca, in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, Guvernul poate initia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internationale si proiecte de buget de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat.

"Cred ca dupa ce au daramat un guvern, le-am propus un al doilea guvern, l-au daramat si pe acela, Guvernul Croitoru, le-am propus un al treilea guvern, au plecat in vacanta, cred ca nu putem rezolva problemele guvernarii reinvestind un guvern caruia i-am dat vot de neincredere in Parlament printr-o lege artificiala. Ganditi-va ce inseamna bugetul de stat, reflecta programul politic al Guvernului, cum poti sa pui un guvern pe care l-ai daramat sa faca bugetul de stat. Acesta e un guvern care a luat votul de neincredere al Parlamentului, pe ce program face bugetul de stat, este o absurditate!", a explicat Traian Basescu.

Chidesciuc, ING: Discutiile cu FMI o sa fie aprinse

Chidesciuc, ING: Discutiile cu FMI o sa fie aprinseNicoale Alexandru Chidesciuc, economist-sef in cadrul ING Bank Romania, subliniaza ca, desi guvernul demis poate trimite bugetul in Parlament, “tot avem nevoie de un guvern care sa se angajeze ca va lua masurile necesare pentru a respecta o politica fiscala eficienta pe termen de cativa ani”.

“In plus, viitorul guvern trebuie sa se intalneasca cu FMI si este clar ca discutiile vor fi aprinse pentru ca Fondul vrea politici fiscale eficiente. Nu se va ajunge usor la un acord privind masurile care trebuie luate de guvern pentru a se pastra acordul cu FMI”, a mai mentionat economistul-sef al ING Bank Romania.

Chiar daca bugetul pe 2010 ar avea sanse sa mai fie aprobat pana la finalul acestei luni, transa de bani de la Fondul Monetar International pe care trebuia sa o primim la jumatatea lunii decembrie a fost amanata.

“Pentru a incasa a treia transa de la FMI nu mai este timp, fizic. Este posibil ca bugetul sa fie aprobat pana la finalul anului, pentru ca, in mod normal, Parlamentul ar trebui sa fie de acord cu el, tinand cont ca tot Parlamentul a propus deblocarea situatiei”, a declarat, pentru Wall-Street, Laurian Lungu, managing partner in cadrul Macroanalitica.

Bugetul o sa fie aprobat, mai degraba, in ianuarie 2010

Bugetul o sa fie aprobat, mai degraba, in ianuarie 2010Bugetul pe 2010 ar urma sa fie aprobat de Parlament, cel mai probabil in a doua jumatate a lunii decembrie, sustine Dragos Cabat, membru in conducerea Chartered Financial Analyst.

"Parlamentul aproape intra in vacanta. Momentul in care o sa fie aprobat bugetul depinde foarte mult de cine castiga alegerile prezidentiale, dar sansele ca el sa fie aprobat pana la finalul lui 2009 sunt foarte mici, as spune egale cu zero. Mai probabil este ca bugetul sa fie aprobat in a doua jumatate a lunii ianuarie a anului viitor", a declarat Dragos Cabat.

Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR pe probleme de politica monetara, a explicat, pentru Wall-Street: "Sunt trei cuvinte cheie care caracterizeaza aceasta situatie: este de dorit ca bugetul sa fie aprobat pana la finalul anului, nu este imposibil, dar este dificil".

In plus, consilierul guvernatorului BNR a mai adaugat ca fiecare moment de intarziere se traduce in dobanzi mai mari si presiuni de crestere pe curs.
  • bugetul pe anul 2010 prevede mentinerea cotei unice la 16%, a TVA la 19% si alocarea, ca si in bugetul pe anul 2009, a 20% din venituri catre investitii;
  • de asemenea, prevede un deficit bugetar de 5,9% - cel convenit cu FMI - si o crestere economica de 0,5%;