1 / 4

Ce spune ministerul

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii anunta ca este interesat si doreste continuarea lucrarilor la Autostrada Transilvania.

"Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) lucreaza cu Bechtel Int. in conformitate cu sumele alocate de la bugetul de stat si aprobate prin legea bugetului de stat, adoptata de Parlament si publicata in Monitorul Oficial. Compania nu o sa exproprieze niciodata terenuri pe care un constructor va lucra doar peste 2-3 ani. Nu putem bloca banii alocati de buget in exproprierea unor terenuri pe care nu se va lucra anul acesta, existand o limitare extrem de stricta impusa de bugetul de stat", se precizeaza in comunicatul trimis de MTI.

Ministerul sustine ca autorizatia de construire se obtine de la MTI strict in baza unei documentatii pe care constructorul o depune, precizand insa ca Bechtel a depus o documentatie incompleta.

"Inca din ianuarie 2009, ministrul transporturilor si infrastructurii, Radu Berceanu, le-a transmis reprezentantilor Bechtel, in intalnirile directe pe care le-au avut, ca prioritatile ministerului sunt: proiectele realizate cu cofinantare europeana, prin fonduri nerambursabile; proiectele realizate cu cofinantare europeana, prin fonduri rambursabile (BEI, BERD, etc); proiectele realizate direct de la bugetul de stat", se mai arata in comunicat.

MTI mai precizeaza ca, in ianuarie 2009, cand au avut loc discutiile, s-a decis alocarea unei sume importante pentru constructia Autostrazii Transilvania, pentru ca Autoritatea de Management al fondurilor europene, din Ministerul Transporturilor, nu era acreditata, asa ca nu puteau fi transmise cereri de rambursare a fondurilor europene.

"Astfel, pentru ca prioritatile privind proiectele cu cofinantare europeana nu puteau fi realizate, s-a decis acordarea unor sume importante pentru plata datoriilor si finantarea lucrarilor la Autostrada Transilvania, proiect realizat direct de la bugetul de stat. Ministrul transporturilor si infrastructurii, Radu Berceanu, a reusit sa acrediteze Autoritatea pentru managementul fondurilor europene in iunie 2009, dupa ce a realizat organigrama si a initiat procedurile de lucru ale acestei entitati. Dupa acreditare, pot fi transmise cereri pentru rambursare a fondurilor europene, fiind indeplinite astfel conditiile necesare pentru primele doua prioritati ale ministerului, prezentate in ianuarie 2009", spune Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.

Potrivit MTI, conducerea Bechtel stia ca, odata ce se pot realiza prioritatile ministerului de realizare a proiectelor cu finantare europeana, in anul 2010 vor fi diminuate drastic sumele alocate pentru lucrari direct de la bugetul de stat.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri