Sectorul energetic, punctul fierbinte al privatizarilor

Sectorul energetic, punctul fierbinte al privatizarilor“In ansamblu, ar fi utila o astfel miscare, asa cum au facut si alte state, precum Polonia, dar si tari dezvoltate ca Marea Britanie si Italia. Pe de o parte, criza actuala nu este un mediu in care s-ar putea obtine un pret maxim, dar nu intotdeauna trebuie sa-l obtii. Daca o familie are credite, atunci mai vinde din case, din terenuri, la fel ar trebui sa faca si statul. Ne trebuie bani pentru relansarea economica, si chiar daca aceste privatizari s-ar face la preturi mai mici, rezultatele obtinute ar fi chiar bune”, este de parere Mihai Sfintescu (foto), director de investitii in cadrul 3TS Capital Partners.

Oficialul fondului de investitii da exemplu Statelor Unite ale Americii care, dupa ce au nationalizat o serie de institutii bancare, acum cauta sa le vanda, chiar daca nu vor obtine un pret mare", explica Sfintescu, argumentand ca statul trebuie sa fie interesat, in primul rand, de stabilitatea financiara si de cea sociala.

In opinia sa, prin privatizarea marilor companii la care statul detine, in prezent, pachete de actiuni, s-ar obtine “cateva miliarde de euro”, bani care ar putea finanta investitiile, dar si deficitele de buget. Bursa de la Bucuresti insasi ar deveni mai puternica prin listarea unor companii lidere pe segmentul lor, dar ale caror titluri inca nu sunt tranzactionate, precum Hidroelectrica – cel mai mare producator de energie, Romgaz – cel mai mare producator de gaze naturale, Nuclearelectrica - cel mai mare producator de energie electrica, CEC sau Romtelecom.

Sectorul cel mai “fierbinte” si tinta investitorilor straini este cel al energiei, acolo unde gigantii nationali ar putea aduce venituri la stat nu numai prin privatizare, ci si din plata taxelor si impozitelor pe care activitatea lor le genereaza. In prezent insa, strategia privind marii producatori de energie la nivel national nu este prea clara. Inca de anul trecut se doreste infiintarea a doi campioni nationali - Electra si Hidroenergetica, ce vor comasa capacitatile de productie de energie la nivel nationa, dar pana acum nimeni nu s-a concretizat in acest sens. Proiectul este "in asteptare".

“Daca am fi privatizat aceste companii acum mai multi ani, atunci s-ar fi putut ca unele dintre ele sa devina lidere la nivel european. La noi, din pacate, in anii ’90 nu a existat o viziune prea clara de privatizare in sectorul energetic. Este pacat, pentru ca noi aveam sanse sa devenim lideri, mai ales pe segmentul petrol si gaze”, este de parere directorul de investitii.

Mihai Sfintescu spune ca statul ar trebui sa vanda si pachetele de actiuni reziduale pe care inca le mai detine. “La ce le folosesc aceste actiuni cand nu au bani sa le incurajeze dezvoltarea? Nu mai avem doctori in spitale si vrem sa fim actionari la nu-stiu-ce companii pentru care oricum nu avem bani sa dam ca sa se dezvolte?”, explica reprezentantul 3TS Capital Partners.

In domeniul energetic, adauga Sfintescu, s-ar putea pastra Transelectrica si Nuclearelectrica, pentru ca “au un rol strategic”, dar in cazul companiilor de productie privatizarea ar fi oportuna in conditiile in care statul oricum nu are bani pentru dezvoltarea lor.

In plus, directorul de investitii crede ca ar fi oportuna si privatizarea sectorului sanitar. “Daca am da o parte din sectorul sanitar in administratie privata, atunci managementul s-ar imbunatati, iar medicii nu ar mai pleca din tara”, mai spune Mihai Sfintescu.

In slide-ul urmator afla ce spune Matei Paun, managing partner al BAC Investment despre oportunitatea privatizarilor companiilor care au ca actionar statul.



Mai bine mai tarziu decat niciodata

Mai bine mai tarziu decat niciodata"Daca vorbim despre listarea pe bursa a 10-15-25% din marile companii la care statut detine actiuni, atunci este o idee foarte, foarte buna, care ar fi trebuit pusa in aplicare cu mult timp in urma. Dar mai bine mai tarziu, decat niciodata", este de parere Matei Paun, managing partner al firmei de consultanta pentru fuziuni, achizitii si finantari BAC Investment.

Paun considera ca, in ciuda crizei, momentul este unul prielnic privatizarii. "Avem un exemplu pozitiv – Polonia, care a privatizat in ultimii doi-trei ani companii de stat la bursa si cu succes. Este vorba despre companii din domeniul utilitatilor, care sunt foarte cautate. Si la noi ar trebui sa fie la fel de cautate", crede Paun.

Banii obtinuti din listare ar trebui sa mearga spre investitii in infrastructura. "As considera o reforma a sectorului de educatie si sanatate, si nu doar in sensul de a a da afara oameni, ci de a reforma cu adevarat aceste sectoare", mai spune Paun.

Un alt avantaj al privatizarii ar fi o responsabilizare a managementului: ar pune firmele in situatia de a fi mai bine administrate, de a fi mai concurentiale. "Avem exemple pozitive in Polonia, Cehia, numai noi am evitat sa privatizam companiile de stat. Cred ca de-a lungul anilor, s-a preferat vanzarea companiilor catre investitori strategici. In unele cazuri, aceasta decizie se justifica, insa in multe altele – nu", afirma seful BAC Investment.

Intregul proces de listare a unei companii de stat la bursa ar putea dura cateva luni, iar in privinta companiilor care sunt deja listate la bursa, precum Petrom sau Transgaz, totul va merge chiar foarte repede.

"As sublinia faptul ca ar trebuie sa continue sa vanda pe bursa pachete de actiuni ale companiilor deja listate. Actul de privatizare nu trebuie privit doar ca obtinere de bani pe moment, ci si ca avand ramificatii pe termen lung, pentru ca acele companii vor genera, prin activitatea economica pe care o desfasoara, taxe si impozite, deci venituri la buget", adauga reprezentantul firmei de consultanta in M&A.

Scoaterea pe bursa a unor companii care pana acum nu au fost listate ar insemna si deschiderea lor catre o piata regionala. Un exemplu citat de Paun este cel al Cehiei care, acum cativa ani, a listat CEZ - companie de energie devenita intre timp unul dintre cei mai puternici jucatori la nivel european.

"Prin privatizare se da sansa acestor companii de stat de a deveni mai competitive si chiar lideri regionali. Firmele romanesti au suferit pana acum de lipsa de finantare si un de un management care a fost mai mult politic decat orientat catre comercial. Toate acestea s-ar putea schimba prin privatizare", mai declara Paun.

Citeste in slide-ul urmator ce cred specialistii din piata de capital de la Raiffeisen Capital Investment si ING Bank.

Privatizarea companiilor va duce la redresarea economiei

Privatizarea companiilor va duce la redresarea economieiSpecialistii de pe piata de capital afirma ca nu trebuie cautat un moment oportun pentru privatizarea prin piata de capital, “cu cat mai repede cu atat mai bine”.

"Nu trebuie sa asteptam un anumit moment potrivit. In Polonia privatizarile prin bursa au continuat in 2009 si 2010, in plina criza. Important mi se pare ce obiectiv urmareste Guvernul. Daca banii obtinuti se vor duce in investitii publice care vor redemara economia, atunci mi se pare ca atingerea acestui obiectiv justifica din plin proiectele de privatizare avute in vedere si golesc de continut discutiile privind momentul cel mai potrivit pentru aceste listari", a declarat Laurentiu Ciocirlan (foto), directorul departamentului de oferte primare in cadrul Raiffeisen Capital&Investment.

Florin Ilie, director diviziei de piete de capital din ING Bank Romania, este de parere ca privatizarea economiei trebuie sa se faca nu doar repede, ci si eficient. “Nu trebuie sa avem 4-5 listari de companii de stat in acelasi timp, ofertele trebuie sa aiba o anumita secventialitate pentru ca piata are nu are puterea sa le absorba pe toate”, explica Ilie.

Privind vanzarea participatiilor pe care statul le are in cadrul companiilor deja listate la Bursa de Valori Bucuresti, specialistii sustin ca interesul va exista, intrucat sunt companii cu rezultate financiare bune si stabile din punct de vedere economic.

“Interesul investitorilor pentru companiile care vor fi privatizate va tine de pret, insa cred ca vor fi primite bine de catre piata. Totusi, exista o anumita capacitate de absorbtie a pietei si important este ca banii obtinuti sa se duca in investitii”, apreciaza Florin Ilie.

Chiar si Mark Mobius, presedintele executiv al Franklin Templeton, afirma ca privatizarile vor stimula piata locala de capital si economia locala.

“In opinia mea, privatizarea in Romania nu reprezinta o exceptie si va ajuta piata de capital sa devina mai lichida, eficienta si productiva. Un grad de transparenta mai mare, standarde de raportari mai bune si mai multe oportunitati va atrage atat investitori locali, cat si straini la Bursa de Valori Bucuresti”, scrie Mobius pe blogul sau personal.

El mai explica faptul ca asa cum Bursa din Varsovia este un punct central pentru Europa Central si de Est, Bursa de Valori Bucuresti se poate transforma in centrul Europei de Sud-Est prin majorarea lichiditatii.

Citit in slide-ul urmator cat ar putea statul sa obtina din vanzarea participatiilor la principalele societati listate la Bursa de Valori Bucuresti, dar si a celor mai mari companii din economia romanesca.

Statul poate sa obtina 30,3 mld. lei din vanzarea detinerilor la doar 11 companii

Statul poate sa obtina 30,3 mld. lei din vanzarea detinerilor la doar 11 companiiMinisterul Economiei a anuntat ca doreste sa vanda participatii pe care le detine in cadrul societati deja listate, insa sunt si alte companii care ar putea aduce sume semnificative la bugetul de stat.

Astfel, pana in prezent au fost anuntate vanzarea a 9,8% din OMV Petrom (SNP), 8,62% din Oil Terminal (OIL), 15% din Transgaz (TGN) si Transelectrica (TEL).

De asemenea, statul ar putea lua in calcul si vanzarea a participatiei pe care a dobandit-o dupa conversia obligatiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) in actiuni, de 42,49%, precum si detinerea din cadrul Antibiotice (ATB).

Conform calculelor realizate de Wall-Street la ultima cotatia din piata a actiunilor societatilor prezentate anterior, vanzarea acestor detineri ar aduce la buget 3,9 mld. lei.

Avantajul cedarii acestor detineri fata de privatizarile altor companii prin listare este faptul ca documentatia care va trebui depusa va fi mult mai usor de elaborat, iar banii vor intra la buget in trei zile de la incheierea ofertelor secundare de vanzare.

In tabelul prezentat am luat in calcul doar primele cinci companii dupa suma pe care ar putea-o obtine Statul in urma privatizarii, pe baza unei analize realizate de Raiffeisen Capital&Investment.



Sursa: Raiffeisen Capital&Investment si calcule Wall-Street