Abuzul contului discretionar

Abuzul contului discretionarContul discretionar permite brokerului sa aiba un control limitat asupra portofoliului pe care il are un investitor, in functie de profilul de risc al acestuia. Exista si conturi discretionare care acorda brokerului libertate totala asupra investitiilor clientului.

Avand in vedere aceste caracteristici ale contului discretionar, devine evident de ce acesta reprezinta si un teren propice pentru eventuale abuzuri.

Daca sunteti un investitor fara experienta, contul discretionar poate sa va fereasca la inceput de multe greseli, in conditiile in care acesta este administrat de un profesionist al pietei. De asemenea, contul discretionar se poate dovedi un instrument perfect pentru investitorii care nu au foarte mult timp pentru a urmari piata.

De cealalta parte, un investitor nou in piata poate reprezenta tinta perfecta pentru un broker necinstit, iar contul discretionar – metoda prin care acesta isi poate atinge scopurile.

Un cont discretionar ar trebui sa fie luat in considerare doar de catre un investitor care are incredere totala in propriul broker dupa o perioada indelungata de colaborare, si doar daca intermediarul are o reputatie solida.

Tranzactionarea excesiva

Tranzactionarea excesivaCu mici exceptii, veniturile firmelor de brokeraj rezulta din comisioanele pe tranzactiile facute de clienti. In aceste conditii unii brokeri incearca sa isi convinga clientii sa realizeze tranzactii multiple, cu toate ca in realitate profiturile rezultate in urma acestora nu justifica schimburile.

Tranzactionarea excesiva este cel mai des intalnita pe conturile discretionare, acolo unde brokerul are o putere de decizie mult mai mare asupra portofoliului clientului.

Pentru a va feri de o astfel de practica, este recomandat sa verificati indeaproape istoricul tranzactiilor facute de broker si sa determinati in ce masura costul tranzactiilor facute acopera profitul rezultat in urma acestora (in cazul unui cont discretionar).

Daca este vorba doar de sfatul brokerului, incercati sa cereti argumente care sa justifice tranzactiile. Daca acestea nu va conving, renuntati la tranzactie.

Vanzarea dividendelor

Vanzarea dividendelorDividendele sunt a doua cea mai importanta sursa de castig pentru investitorii de pe Bursa. Valoarea acestora precum si decizia de a tranzactiona titlurile care ofera respectivele bonusuri trebuie insa atent analizata.

Daca o companie se tranzactioneaza in piata la 5 lei/actiune, iar aceasta urmeaza sa ofere un dividend de 0,1 lei/actiune, rezulta un randament de 2%. Aparent aceasta este o investitie ce poate sa fie speculata pe termen scurt. In realitate un broker care insista sa cumparati in aceste conditii ar putea sa incerce sa obtina comisioane de pe urma achizitionarii si vanzarii actiunilor in cauza.

Dupa data ex-dividend (data la care un investitor trebuie sa detina actiuni la o anumita companie pentru a putea beneficia de dividendele acesteia), actiunea in cauza se va deprecia cu o valoare apropiata de 0,1 lei (valoarea dividenului). Investitorul ar putea astfel sa beneficieze de niste castiguri modeste pe termen scurt, care insa pot fi usor contrabalansate de evolutia din piata a respectivei actiuni, a comisionului incasat de broker pentru tranzactie, dar si de impozitul perceput de stat asupra dividendelor.

Ascunderea pragurilor dintre comisioane

Ascunderea pragurilor dintre comisioaneMajoritatea firmelor de brokeraj dar si a fondurilor de investitii isi taxeaza clientii in functie de suma investita sau de rulajul lunar.

De exemplu un fond de investitii poate sa perceapa un comision de 1,5% pentru investitiile mai mici de 50.000 lei, si de 1% pentru investitiile mai mari decat aceasta suma. Un consultant rau-intentionat ar putea sa „uite” sa sublinieze acest lucru sau chiar sa ii recomande unui client care intentiona sa investeasca o suma similara pragului de 50.000 de leu, sa investeasca cu cateva sute de lei mai putin.

Tot in scopul de a impiedica investitorul sa beneficieze de un comision mai bun, brokerul sau consultantul in cauza ar putea sa incerce sa imparta banii investiti de catre clienti in fonduri sau produse financiare similare, astfel incat pe niciunul dintre acestea sa nu fie atins pragul in cauza.