1 / 6

Despagubiri de cel mult 20.000 de euro daca brokerul intra in incapacitate de plata

Daca o firma de brokeraj autorizata sa opereze pe BVB intra, dintr-un motiv sau altul, in incapacitate de plata, investitorii care tranzactionau prin intermediul acesteia pot sa fie despagubiti cu o suma de maxim 20.000 de euro/persoana.

Banii sunt acordati de catre Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI), societate infiintata tocmai pentru a garanta compensarea partiala a jucatorilor din piata.

La despagubiri au dreptul clientii firmelor membre ale Fondului de Compensare. O lista completa a acestora poate sa fie gasita aici.

“Pana la aceasta data nu am avut nicio situatie in care sa fie nevoie sa platim despagubiri, deoarece nu au existat intermediari aflati in incapacitate de plata. In total, Fondul dispune de lichiditati in valoare de 3,2 milioane euro pentru compensarea investitorilor”, spune Stefan Chirtu, directorul executiv al FCI.

Pentru micii investitori, despagubirea in cadrul plafonului de 20.000 de euro reprezinta o garantie in plus pentru sigruanta tranzactiilor din piata, insa, asa cum este usor de inteles, pentru jucatorii de talie medie sau mare suma este doar modica.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri