Evolutia leului, decuplata de evenimentele din Japonia

Evolutia leului, decuplata de evenimentele din JaponiaLeul a ramas indiferent la catastrofa din Japonia, inregistrand chiar si o usoara apreciere fata de moneda europeana. Economistii sustin ca evenimentele din Asia nu au avut nici o influenta asupra cursului de schimb si asupra leului, aprecierea monedei nationale avand la baza, mai probabil, posibilele interventii ale bancii centrale.

„Putem spune ca, mai degraba, evenimentele din Japonia nu au influentat leul. O depreciere a monedelor din regiune ar fi fost probabila, dar leul beneficiaza, probabil, de o anumita sustinere din partea bancii centrale”, a explicat, pentru Wall-Street.ro, Vlad Muscalu, economist in cadrul ING Bank Romania.

ING Bank estimeaza un curs de schimb de 4,15 lei pentru un euro la finalul acestei luni. Banca Nationala a Romaniei a anuntat luni un curs de referinta de 4,1843 lei/euro, in scadere fata de nivelul din ziua cutremurului din Japonia, cand cursul anuntat era de 4,2048 lei/euro.

Economistul ING sustine ca au mai existat perioade in care leul era decuplat fata de evolutia celorlalte monede din regiune sau fata de tendinte.

ING sustine ca banca centrala a utilizat in februarie circa 400 – 500 de milioane de euro din rezerve pentru a sustine leul, dupa ce a folosit anul trecut 3-4 miliarde de euro pentru a asigura stabilitatea cursului Eur/Ron.

"Nu avem o relatie atat de puternica cu Japonia incat evenimentele din aceasta tara sa afecteze economia Romaniei si mai ales ca sa influenteze cursul de schimb" a explicat, pentru Wall-Street.ro, Laurian Lungu, managing partner in cadrul Macroanalitica.

El este de parere ca impactul dezastrului din Japonia o sa se vada indirect, posibil, asupra Europei, de exemplu in turism, dar impactul asupra Romaniei nu poate sa fie decat marginal.

Leul s-a apreciat de inceputul acestui an cu 1,54% fata de moneda europeana, cursul de schimb coborand de la 4,2698 lei/euro la 4,2048 lei/euro.

Romanii vor constientiza mai bine riscurile

Romanii vor constientiza mai bine riscurileImpactul seismului cu magnitudinea de 8,9 grade Richter produs in Japonia va afecta din punct de vedere economic atat de exportatorii niponi, a caror productie se va confrunta cu intreruperi in perioada urmatoare, cat si asiguratorii locali, care vor inregistra pierderi mari ca urmare a despagubirilor asociate cutremurului.

Pagubele economice din regiunile japoneze afectate de cutremurul puternic de vineri se vor plasa la aproximativ 183 de miliarde de dolari, se arata intr-o analiza a Credit Suisse. “Din informatiile de care dispune Marsh 5 miliarde de dolari sunt doar daunele asigurate pe piata britanica de asigurari”, a declarat pentru Wall-Street.ro, Cristian Fugaciu (foto), general manager al broker-ului de asigurari Marsh Romania.

Pe plan local, seismul din Japonia ar putea creste nivelul de constientizare a riscurilor in caz de catastrofe naturale, precum cutremure, alunecari de teren si inundatii, in conditiile in care cheltuielile de intretinere si reparatii ale infrastructurii de imbunatatiri funciare sunt nule.

“Consideram ca cel putin in sectorul privat companiile ar trebui sa analizeze mai atent expunerea pe care o au la riscuri si cat de pregatite sunt pentru a reactiona prompt si eficient in caz de criza. In acelasi timp si persoanele fizice ar trebui sa fie mai constiente de solutiile pe care le au pentru a-si proteja bunurile”, considera Cristian Fugaciu.

De asemenea, spune el, autoritatile ar trebui sa-si puna la punct planurile de gestiune ale situatiilor de criza si sa invete din experienta altor municipalitati din vestul Europei care au planuri de continuitate complexe pe care le testeaza constant.

Un eveniment similar dezastrului de saptamana trecuta s-a petrecut in anul 1995, cand cutremurul Kobe a provocat pagube pentru economia nipona de 100 miliarde dolari, insa asiguratorii au avut de platit numai aproximativ 3 miliarde dolari, deoarece o pondere redusa de proprietati erau asigurate. Au existat si alte catastrofe naturale de-a lungul timpului care au avut impact asupra pietelor de asigurari cum ar fi uraganul Katrina, dar si faimoasele cutremure din California.

Fugaciu a explicat, de asemenea, ca este putin probabil ca piata de asigurari din Japonia sa cunoasca falimente in perioada urmatoare din lipsa de lichiditati, in urma acestui seism. “In general, asiguratorii reasigura mare parte din riscurile catastrofale, tocmai pentru a preveni astfel de situatii. Piata de asigurari din Japonia este una matura si credem ca este greu ca un astfel de lucru sa se intample. Totusi, nu excludem aceasta posibilitate”, spune Cristian Fugaciu.

Reasiguratorii, la randul lor, vor majora pe termen mediu si lung tarifele practicate pe piata de reasigurare, in urma platilor de miliarde de dolari efectuate catre asiguratorii niponi.

De asemenea, un prim efect al acestor cresteri de pret la nivel international se va reflecta si in contractele de reasigurare, atat la nivel mondial cat si pe plan local. Drept exemplu, putem folosi uraganul Katrina care a avut impact direct asupra preturilor reasigurarii.

Impactul pe termen lung este legat direct de costul reasigurarii pe care il vor plati asiguratorii locali pentru asigurarile de tip property. Este un efect normal ca pretul reasigurarii sa creasca dupa evenimente catastrofale. Pe termen scurt nu credem ca vor exista efecte. Iar daca aceste vor exista vor fi induse doar de raportul dintre cerere si oferta”, a spus seful Marsh Romania.

El a adaugat ca majoritatea asiguratorilor locali sunt bine reasigurati si au rezerve serioase conform normelor impuse de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).





Bursa a fost ocolita de valul de scaderi din marile piete

Bursa a fost ocolita de valul de scaderi din marile pieteDupa ce indicele Nikkei a pierdut peste 6 procente in prima sedinta a saptamanii si valul scaderilor a cuprins marile burse europene, piata romaneasca a incheiat o zi cu aprecieri, fara sa fie afectata de efectele cutremurului din Japonia.

Indicele BET a castigat 0,27%, indicele BET-FI 1,6 procente iar ROTX s-a apreciat cu 0,25%. Indicele compozit, BET-C, a inregistrat o scadere usoara, de 0,25%. De asemenea, BET-XT a crescut cu 0,49 procente iar indicele BET-NG s-a apreciat cu 0,09%.

„Vestile bune dinspre economia romaneasca au contat mai mult decat ce s-a intamplat in Asia. Bursa noastra a ramas mult in urma fata de marile piete, iar acum avem perspective bune, suntem vazuti ca o economie emergenta cu potential ridicat si atractiva pentru investitorii straini”, a declarat pentru Wall-Street.ro Adrian Simionescu (foto), director general al Vienna Investment Trust.

Pana acum, singurele efecte ale dezastrului din Japonia au fost vizibile vineri, cand piata romaneasca a inchis in scadere. Insa, aceste corectii nu au fost doar efectul cutremurului, ci au venit si pe fondul unor marcari de profituri, dupa cresterile din zilele anterioare.

„Pe bursa se observa o presiune la cumparare, mai ales pe SIF-uri, dupa anunturile privind dividendele. De aceea, BVB a crescut, s-a observat o decorelare fata de tendinta descendenta a marilor burse. Mai mult, stirile pozitive din economie, rapoartele foarte optimiste si faptul ca bursa a ramas in urma fata de pietele mari, sunt factori importanti ce determina cresterile”, a explicat Nicu Grigoras, broker la Intercapital Invest.

Insa, daca scaderile vor continua pe marile piete, corectiile sunt iminente si la Bursa din Bucuresti.

„Daca piata japoneza va continua sa furnizeze temeri marilor jucatori, iar scaderile se vor extinde in America si Europa, si piata romaneasca va cunoaste corectii”, considera Simionescu.

Piata romaneasca s-a comportat foarte bine pentru ca investitorii au vazut scaderile din Asia si Europa de scurta durata, a explicat Grigoras, mentionand ca daca tendinta descendenta se va acutiza, va fi vizibila si pe plan local.

„Insa, avem toate motivele sa ne decorelam, mai ales ca am pierdut jumatate de an de cresteri, in timp ce marile burse cresteau, noi am stat pe loc. In plus, cred ca listarea Fondului Proprietatea a atras multe priviri ale investitorilor straini, care probabil au descoperit si alte companii interesante si vad potential in piata”, a mai spus brokerul Intercapital Invest.