Mihai Chisu, IFB Finwest: Avem o corelare foarte puternica, s-a demonstrat din nou acest lucru

Mihai Chisu, IFB Finwest: Avem o corelare foarte puternica, s-a demonstrat din nou acest lucru“Scaderile BVB au fost suferite pe fondul pierderilor cu care au debutat pietele internationale. Pe parcursul zilei, acestea si-au mai revenit si BVB a mai recuperate din pierderi”, a explicat Gabriel Necula, director de operatiuni la Prime Transaction.

Indicele BET a scazut ieri cu 3,88%, pana la 4.258,04 puncte, in timp ce indicele BET-C, a coborat cu 2,74%, pana la 3.235,74 puncte. Indicele BET-FI a pierdut 5,56%, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborat cu 3,88% Indicele BET-XT a pierdut 4,41%, iar indicele BET-NG a coborat cu 3,93.

“Este greu sa ne mai imaginam scaderi accentuate in continuare, dar nu imposibil. E o corelare foarte puternica, s-a demonstrat din nou acest lucru pe parcursul sedintei de ieri. Este de remarcat ca in astfel de momente de scaderi importante se vad niste bani in piata, cumparatori. Cand piata intra pe un trend lateral, acestia nu mai sunt prezenti”, a mai spus Necula.

Mihai Chisu (foto), broker la IFB Finwest, crede ca bursa romaneasca o sa isi revina cand lucrurile afara vor da semne de stabilizare. “Oricum, banii strainilor vor incepe sa intre atunci, doar daca vom avea ceva de oferit. Daca nu vom avea instrumente care sa ii atraga, emitenti si o bursa mai matura, o sa fim amendati in acest sens”, a explicat Chisu.

Deocamdata influenta la nivel micro (al companiilor, bancilor) este redus. “Cred ca aceste evenimente se vor repercuta mai devreme sau mai tarziu si la noi. Asa ca ma astept ca scaderile sa continue”, a declarat Ovidiu Fer, analist la Wood&Company.

Efectele asupra economiei se vor resimti in timp

Efectele asupra economiei se vor resimti in timpEfectele acestei crize nu se vor resimti numai asupra Bursei. Specialistii consultati de Wall-Street au explicat ca vom asista la o incetinire a ritmului de crestere a economiei si la creditari mai restrictive.

“Economia romaneasca va avea de suferit , chiar daca aceste lucruri nu se vad acum. Vor fi afectate exporturile, investitiile strainilor nu vor mai fi foarte mari in tara noastra. Creditare mai scumpa, investitiile devin riscante, potentialii investitori se gandesc mai bine inainte de a lua deciziile", enunta Razvan Pasol (foto), director general Intercapital.

Acesta nu crede ca vom avea falimente de banci romanesti, pentru ca sistemul bancar este foarte bine reglementat de BNR. “Nu cred ca se pune problema de falimente ale bancilor din Romania, nu exista inca banci falimentare sau cu probleme foarte grave, nu au expuneri atat de mari si nici nu au o deprecierea activelor cum am vazut in Europa sau SUA”, a mai spus acesta.

Mihai Chisu crede ca problema cea mai grava este ca aceasta criza blocheaza climatul financiar din intreaga lume, bancile sunt reticente in a acorda imprumuturi, piata creditelor fiind incetinita.

“Si in Romania se resimt efectele, toata lumea e precauta, ratele de creditare sunt mai scumpe, investitiile, in real-estate de exemplu, sunt mai riscate, potentialii investitori sunt reticenti si se gandesc mai bine”, a declarat acesta.

Razvan Pasol a identificat doua tipuri de efecte: directe, cele in economie, si indirecte, in piata de capital. “Sunt efecte directe pe care le vom resimti, in economie. Exporturile vor fi incetinite, pentru ca Uniunea Europeana este principalul exportator al Romaniei.
Nu o sa mai avem multe investitii, proiectele vor fi atent canalizate inainte sa se concretizeze. Efectele indirecte se resimt in piata de capital, prin scaderile dramatice dar si prin restrictionarea accesului la credite”, a declarat directorul Intercapital Invest.

'Autoritatile americane trebuie sa intervina in stoparea crizei'

'Autoritatile americane trebuie sa intervina in stoparea crizei'Presedintele american George W. Bush a declarat ieri ca economia americana depinde de o actiune decisiva din partea guvernului de tipul planului de salvare a sectorului financiar, avertizand ca in caz contrar consecintele ar putea fi "dureroase si de durata".

Planul Paulson, care prevede cumpararea de catre stat a activelor neperformante ale bancilor, a fost respins luni de Camera Reprezentantilor cu 228 de voturi la 205, in conditiile in care doua treimi dintre reprezentantii republicani au votat impotriva administratiei.

“Toti si-au pus speranta in acest plan de salvare, care ar fi ajutat economia SUA san u intre intr-o recesiune prelungita. Parerile sunt impartite, unii spun ca planul e singura solutie, altii spun ca e prea costisitor. Este o nota de plata pe care trebuie sa o plateasca cineva”, a mai spus Chisu.

Si Ovidiu Fer (foto) crede ca statul American trebuie sa intervina in rezolvarea crizei financiare. “Nu ma pot pronunta referitor la calitatea proiectului. E clar insa ca trebuie sa existe o interventie altfel. Cred ca recesiunea in SUA deja a inceput si ar trebui sa ne asteptam si la alte falimente, mai ales in Europa si Asia”, a mai spus acesta.

Economiile Statelor Unite ale Americii si cele ale statelor Europene sunt afectate, usor se va ajunge la o incetinire a ritmului de crestere si probabil chiar la o scadere, spun specialistii.

“Planul ar trebui sa fie aprobat, chiar daca nu in forma actuala, pentru ca exista divergente. Dupa negocieri indelungi, se va propune probabil al plan, in acelasi sens, dar probabil cu cateva modificari de idei. Recesiune va fi, nu in sensul de dictionar, dar cred ca am putea vorbi de o recesiune “moderna”, care se manifeste prin mijloace diverse”, a conchis directorul de operatiuni al Prime Trasaction.

Rozalia Pal, UniCredit Tiriac Bank: Estimam un trend de usoara depreciere a leului

Rozalia Pal, UniCredit Tiriac Bank: Estimam un trend de usoara depreciere a leuluiMoneda nationala a incheiat sedinta de ieri in depreciere cu aproape patru bani fata de seara precedenta, la cotatii sub 3,75 lei/euro, in ton cu restul valutelor emergente din regiune, pe o piata cu volume tranzactionate reduse si in care aversiunea fata de risc persista.

“Odata cu debutul tulburentelor de pe piata financiara internationala, leul a pierdut semnificativ din atractivitate, iar volatilitatea cursului a crescut puternic. In contextul eventualei prelungiri a turbulentelor, estimam persistenta acestor caracteristici, si anume miscarea cursului pe o banda de siguranta destul de larga de +/- 6-7% fata de nivelul mediu si cu un trend de usoara depreciere”, a declarat, pentru Wall-Street, economistul senior al UniCredit Tiriac Bank, Rozalia Pal (foto).

In conditiile actuale, deterioarea mediului investitional pe piata financiara globala ne afecteaza prin cresterea primei de risc si a primei de lichiditate, crede Rozalia Pal. Volumul total de credite in euro din sistemul bancar sunt acoperite doar in proportie de 50% din depozitele in valuta ale clientilor bancari rezidenti. Astfel, activitatea de creditare este puternic influentata de schimbarile de dobanda de pe piata internationala si de cursul valutar.

Ca urmare, aceste evolutii de pe piata internationala combinate cu cresterea gradului de restrictivitate a politicii monetare din Romania se vor resimti in primul rand in decelerarea activitatii de creditare. “Cu un consum temperat si o dinamica mai scazuta a investitiilor, mai ales in sectorul de constructii, ne asteaptam la o scadere semnificativa in 2009 pana la 4,8% crestere reala a PIB-ului. Semne de moderare se observa deja pe dinamica de creditare. Decelerarea activitatii economice romanesti este de asteptat doar in ultimul trimestru, PIB-ul trimestrului III fiind puternic sustinut de productia agricola mai abundenta si activitatea de constructii foarte dinamica”, mai spune Rozalia Pal.

Romania trebuie, in contextul crizei internationale, sa fie in alerta si sa supravegheze atent sistemul bancar care, desi a fost ferit pana in prezent de dimensiunea redusa a activelor, s-ar putea confrunta cu o lipsa de lichiditati, a declarat ministrul finantelor, Varujan Vosganian.

Rozalia Pal explica ca bancile din Romania au active alocate preponderent pe piata locala, iar grupurile financiare din care fac parte sunt puternic orientate spre pietele emergente din Europa Centrala si de Est si astfel cu o expunere relativ limitata fata de instrumentele financiare derivate, ceea ce le face mai putin dependente in mod direct de probleme legate de expunerile pe sectoarele imobiliare din SUA si Marea Britanie.

“Scaderea lichiditatilor ar putea constitui o constrangere pentru planurile de crestere ale unor banci cu operatiuni la nivel regional, din cauza cresterii costurilor de finantare,generate de noul context international. Rationalizarea retelelor bancare sau fuziunile si achizitiile globale pot contribui la reconfigurarea pietei bancare din regiune”, explica Rozalia Pal, care nu crede ca este posibil ca si banci europene cu prezenta in Romania sa aiba destinul grupului belgiano-olandez Fortis, care a fost partial nationalizat.

Desi decelerata, activitatea economica si penetrarea bancara din Romania isi va mentine dinamica la un nivel relativ ridicat fata de regiune, spune Pal, care insista pe faptul ca riscul principal este dependenta economica de intrarile de capital, iar un model bancar ce presupune necesitatea de finantare externa inseamna si un risc de constrangeri la nivelul creditarii.

Dragos Cabat, Financial View: Economia romaneasca va scadea pana in 2010 in paralel cu recesiunea din SUA si UE

Dragos Cabat, Financial View: Economia romaneasca va scadea pana in 2010 in paralel cu recesiunea din SUA si UEDragos Cabat, Managing Partner al companiei de consultanta Financial View, crede ca planul Paulson trebuia votat sub aspect economic, din cauza nevoii de stabilitate pe pietele financiare internationale.

“Pe de alta parte, din punct de vedere moral, este incorect ca pierderile unor companii private (fie ele si din sistemul bancar) sa fie ‘nationalizate’, adica oamenii obisnuiti din SUA sa plateasca pentru abandonarea principiilor de etica profesionala de catre directorii de top din institutiile financiare”, explica, pentru Wall-Street, Dragos Cabat.

Senatul Statelor Unite va incerca astazi sa salveze planul de salvare a bancilor americane dupa ce proiectul de lege a fost respins de catre Congres. Pentru a primi cele 12 voturi necesare pentru aprobarea legii in Congres, aceasta trebuie sa sufere cateva schimbari, sunt de parere legiuitorii si analistii.

Dragos Cabat considera ca ideea ca oamenii obisnuiti din SUA sa plateasca pentru abandonarea principiilor de etica profesionala de catre directorii de top din institutiile financiar a constituit si motivul de ‘politizare’ a votului, desi in mod paradoxal, 60% dintre deputatii democrati au aprobat proiectul si numai o treime dintre cei republicani au votat pentru planul Paulson. “Cei doi candidati la presedintie au votat pentru, asadar este clar ca decizia politica s-a manifestat mai degraba la nivelul constiintei individuale, decat ca sarcina de partid”, adauga Cabat.

Seful companiei de consultanta Financial View este convins ca vom vedea o incetinire puternica si in economia romaneasca. “Scaderea a inceput deja, probabil si va continua pana in anul 2010, in paralel cu recesiunea din SUA si UE. Foarte probabil vom avea in Romania o crestere economica de cel mult 3 – 4% in 2009”, enunta Dragos Cabat, care apreciaza ca vor fi facute presiuni pentru a trece programul prin Congres, in forma actuala sau putin modificat si, cu siguranta, si un numar important de banci europene vor avea probleme.

Matei Paun, BAC: Aprobarea planul de salvare a bancilor americane nu va pune capat crizei

Matei Paun, BAC: Aprobarea planul de salvare a bancilor americane nu va pune capat crizeiMatei Paun, proprietarul bancii de investitii BAC Investment, considera ca o parte din planul de salvare a bancilor americane ar fi trebuit votate de reprezentantii Congresului American, insa lupta politica din Statele Unite si-a lasat amprenta asupra deciziei de luni seara.

Se va resimti si in economia romaneasca o incetinire, ca efect al crizei international, care pare ca a atins un nou punct de fierbere? “Este evident ca activitea de creditare a incetinit in Romania si in multe cazuri a incetat Aceasta a afectat deja piata imobiliara si alte industrii conexe si va influenta si alte sectoare ale economiei”, spune Matei Paun, care se asteapta la o depreciere a monedei nationale in raport cu euro.

Ca urmare a respingeri de catre Camera Reprezentantilor a planului care ar fi acordat Trezoreriei americane autoritatea de a cumpara active imobiliare neperformante in valoare de 700 de miliarde de dolari, exista doua posibile urmari politice in aceasta criza. In primul rand, liderii Senatului care sprijina planul ar putea incepe sa il dezbata cand se reunesc, astazi, fortand mana membrilor Camerei Reprezentantilor.

In al doilea rand, congresmenii ar putea renunta la planul conceput de secretarul trezoreriei Henry Paulson si presedintele Federal Reserve Ben Bernanke in favoarea unei legi mai acceptabile pentru republicani, dar acest lucru este considerat putin probabil.

“Ma astept ca o noua forma a planului lui Paulson sa fie aprobat de Camera Reprezentantilor, insa aceasta decizie nu va pune capat crizei, ci va fi doar un ragaz pentru americani”, crede Matei Paun.

Bursele europene au inchis cu aprecieri usoare

Bursele europene au inchis cu aprecieri usoareActiunile europene s-au apreciat usor la inchiderea sedintei de ieri, ca urmare a sperantei investitorilor ca planul Paulson de salvare a sectorului bancar va fi adoptat intr-un final de Congresul american, relateaza NewsIn.

"Dupa panica de luni, jucatorii de pe piete isi recastiga speranta si cred ca pana la urma Congresul american va adopta planul de salvare a sectorului bancar", a declarat, pentru AFP, un analist de la Meeschaert Asset Management, Romain Hayat.

Bursa pariziana a terminat in crestere, cu 1,99%, dupa ce indicele principal CAC 40 a fost sustinut de scumpirile de pe pietele americane de capital, a doua zi dupa o scadere semnificativa.

La Londra, indicele Footsie-100 al principalelor titluri a castigat 83,68 puncte, la 4.902,45 puncte, ceea ce marcheaza un avans cu 1,74% comparativ cu finalul sedintei anterioare de tranzactionare, iar indicele Dax al pietei germane de la Frankfurt a crescut usor, cu 0,41%.

Bursele europene au avut o sedinta volatila, cu o deschidere marcata de scaderi puternice, sub influenta prabusirii pietelor americane, ca urmare a respingerii planului de salvare a sistemului bancar. Spre jumatatea sedintei, principalii indici europeni isi reveneau timid, pe fondul speculatiilor legate de reluarea discutiilor asupra planului.

Cele doua burse din Moscova, RTS si Micex, au inchis sedinta de tranzactionare in crestere cu 1,48% si, respectiv, 0,79%, dupa ce tranzactionarea de pe piete a fost suspendata doua ore in prima parte a sedintei, din cauza ingrijorarilor legate de planul SUA de salvare a bancilor, transmite AFP.

Indicele RTS al Bursei de Valori de la Moscova a inchis sedinta la cotatia de 1.211,84 puncte, iar indicele Micex al Bursei Valutare Interbancare din Moscova, la 1.027,66 puncte. Bursa Valutara Interbancara din Moscova si-a prelungit cu o ora sedinta de tranzactionare, comparativ cu programul sau obisnuit, ca sa compenseze perioada de suspendare din prima parte a zilei.

Dupa ce deschisesera sedinta in scadere, doua ore mai tarziu decat de obicei si cazusera semnificativ la un moment dat, cei doi indici au revenit pe verde la finalul sedintei, urmand tendinta de pe Wall Street si de pe alte piete europene.

Luni, indicii bursieri RTS si Micex terminasera in scadere semnificativa, de 7,11% si 5,50%, inainte de respingerea de catre Camera Reprezentantilor a planului american de salvare a sectorului bancar, cu toate ca premierul rus Vladimir Putin anuntase noi masuri de sustinere a sectorului bancar din Rusia.

Joseph Stiglitz: Suntem in cea mai grava criza a secolului

Joseph Stiglitz: Suntem in cea mai grava criza a secoluluiLaureatul premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz se asteapta la o lunga perioada de recesiune in Statele Unite si preconizeaza victoria lui Barack Obama la alegerile prezidentiale, din cauza respingerii politicii Partidului Republican.

"Vom vedea pe pietele financiare indicele Dow Jones in cadere libera mai mult decat ne putem imagina", a spus el, referindu-se la indicele 'vedeta' al Wall Street-ului. "Vom avea si alte falimente rasunatoare ale institutiilor financiare. Economia americana se indreapta spre o lunga recesiune", a declarat laureatul premiului Nobel pentru economie in 2001, intr-un interviu publicatde cotidianul italian La Stampa.

"Suntem in cea mai grava criza a secolului si atata timp cat nu am coborat pana la punctul cel mai de jos, nu vom putea incepe sa urcam din nou", a adaugat el.

In acest context economic, Stiglitz crede ca favorizat va fi candidatul democrat la Casa Alba, Barack Obama. "Cred ca exista putine indoieli cu privire la rezultatul alegerilor prezidentiale din noiembrie", a subliniat Stiglitz, fost consilier pe economie al presedintelui Bill Clinton si fost vicepresedinte al Bancii Mondiale.

"Viitorul presedinte al Statelor Unite va fi democratul Barack Obama. Intr-o situatie de acest gen, nu exista nicio posibilitate ca americanii sa aduca la Casa Alba partidul presedintelui in exercitiu", a conchis Stiglitz.