'Criza a venit in Romania cu o intarziere semnificativa si este abia la inceput'

'Criza a venit in Romania cu o intarziere semnificativa si este abia la inceput'“Criza a venit cu o intarziere semnificativa si este abia la inceput in Romania, iar pe plan global inca nu suntem la capatul tunelului. Nu vom putea vorbi de recesiune in Romania, dar anul viitor va fi o scadere a ritmului de crestere economca, greu de estimat pentru moment”, a declarat, pentru Wall-Street, Thomas Debelic (foto).

El afirma ca, pe langa o scadere a vanzarilor inregistrate anul viitor de retaileri si importatori auto, si bancile din Romania vor fi lovite, chiar daca situatia lor financiara este solida, in masura in care grupurile-mama vor suferi de pe urma crizei de pe plan international. “Romania nu este o insula, iar criza s-a transmis si filialelor de aici”, spune Debelic.

In opinia sa, pentru sistemul bancar romanesc, 2009 va fi anul consolidarii pe fondul unei supraincalziri a sistemului cauzata de extinderea agresiva de pana acum a bancilor care va fi temperata anul viitor printr-o abordare mult mai realista. “Nu putem vorbi de inchiderea agentiilor si sucursalelor bancare, insa vom vedea o strategie de dezvoltare mai precauta”, adauga reprezentantul Commerzbank.

O alta problema a sistemului bancar romanesc semnalata de Thomas Debelic o constituie lipsa de personal specializat, in conditiile in care majoritatea bancilor din Romania si-au dublat in ultimul an atat activele bilantiere, cat si numarul de angajati. “Vad astazi o erodare a calitatii serviciilor oferite de bancile din Romania. Sunt multi companii din Germania pe piata locala care au nevoie de servicii financiare si, pe baza experientelor mele anterioare, se confrunta cu lipsa unor angajati pregatiti care sa asigure consultanta firmelor nemtesti”, sustine Debelic.

El afirma ca sistemul bancar romanesc nu este suprasaturat , insa bancile mici vor disparea in urmatorii ani pe fondul unui val de fuziuni si achizitii. “Sistemul bancar romanesc este foarte sanatos pe retail si corporate, insa bancile ar trebui sa se concentreze pe produse si servicii mai simple, care sa fie intelese atat de vanzator, cat si de comparator, asa cum se intampla, spre exemplu, in Germania”, enunta reprezentantul in Romania al celei de-a doua mari banci germane.

'Cautam oportunitati de a ne extinde in Romania'

'Cautam oportunitati de a ne extinde in Romania'Commerzbank ia in considerare orice optiune pentru a se dezvolta pe piata din Romania, potrivit lui Debelic. “Ne uitam pentru orice oportunitate de a intra si in Romania, insa atat procesul de integrare a Dresdner Bank, cat si conditiile actuale din piata financiara ne determina pe termen scurt sa nu ne mai extindem pe piata romaneasca“, spune Debelic.

Commerzbank a incheiat una dintre cele mai complexe tranzactii din segmentul bancar german prin preluarea Dresdner Bank, institutie detinuta de Allianz, in cadrul unui 'deal' de 9,8 mld. euro.

“Nivelul ridicat al schimburilor comerciale bilaterale dintre Romania si Germania face vizibila lipsa unei banci nemtesti pe piata romaneasca. Acestea vor veni si in Romania”, crede Debelic.

In anul 2007, Germania a ocupat primul loc in topul principalelor tari exportatoare pe piata romaneasca cu 8,7 miliarde euro, respectiv o crestere cu 29,7 %, fata de 2006.

In prezent, Coomerzbank are in Romania un singur birou, cu cativa angajati care se ocupa de finantarea proiectelor de investitii si a companiilor romanesti direct din strainatate. Si Deutsche Bank opereaza un birou similar pe piata romaneasca, acestea fiind singura forma de prezenta pe piata locala a unei banci germane.

Debelic isi explica acest fenomen prin faptul ca sistemul bancar german a traversat o perioada foarte tulbure in perioada 2000-2005, atunci cand s-a produs o expansiune agresiva a grupurilor internationale in Europa de Sud-Est, inclusiv in Romania. “Am investit mult in Estul Germaniei in anii urmatori unificarii, iar altii au fost mai rapizi”, explica bancherul.

Presa din Romania scria la finele lunii iunie ca banca Commerzbank este interesata de cumpararea unui pachet de actiuni la Banca Comerciala Carpatica. In trecut, mai multe institutii financiare, printre care si Dexia, au fost interesate de preluarea Bancii Carpatica, dar pana in acest moment nu s-a concretizat nimic. "Eu am aflat din presa locala ca banca Commerzbank ar fi interesata de preluarea Carpatica", spune Debelic.

Dupa preluarea Dresdner, Commerzbank are o capitalizare de 22 mld. euro si ocupa locul 17 in topul celor mai mari banci europene.

Saptamana trecuta, presa germane scria ca BayernLB si Commerzbank ar putea cere un ajutor de 1 miliard euro din pachetul guvernamental de 500 miliarde euro pentru salvarea bancilor. Directorul executiv al Commerzbank, Martin Blessing (foto), declarase pentru publicatia Bild ca “vom analiza clar ce inseamna pachetul guvernamental de salvare si daca este sau nu o optiune adecvata pentru noi sa apelam la acesta”.

“Cred ca este datoria fiecarui bancher sa analizeze o posibila participare in cadrul programului, pentru ca posibilitatea de a acorda mai multe credite, care este foarte importanta in criza, depinde de un capital solid”, a spus seful Commerzbank.