Presiunea crizei financiare mondiale asupra monedei nationale

Presiunea crizei financiare mondiale asupra monedei nationaleDeprecierea soc a leului din urma cu exact o luna, pana aproape de 4 lei/euro, i-a nelinistit pe sefii companiilor romanesti, indeosebi cei cu activitati de import, dar si pe romanii care au credite in euro, obligati sa suporte povara cresterii dobanzii.

Reactia companiilor si a populatiei la fluctuatii de curs este foarte sensibila, astfel incat este oportuna dezbaterea privind evolutia cursului valutar: Va reveni aproape de patru lei, se va duce in jos? Moneda nationala a inchis sedinta interbancara de ieri in jurul nivelului de la deschidere, ultimele transferuri realizandu-se la 3,7110 - 3,7145 lei/euro.

„Volatilitatea cursului dupa luna august 2007 a crescut semnificativ. Daca luam in considerare banda de variatie din aceasta perioada, la un trend de depreciere mediu pana la 3,8 lei/euro, pragul superior se situeaza la un nivel aproximativ de 4 lei/euro. Ca urmare, atingerea acestui nivel nu este exclusa, dar ne asteptam la acest lucru doar in cazul unor evenimente cu presiuni semnificative de depreciere asupra leului si pentru o perioada scurta de timp”, a declarat Rozalia Pal (foto), economist-sef in cadrul UniCredit Bank Romania.

Euro, aproape de 4 lei: Cine castiga si cine pierde?

Dimensiunea redusa a pietei valutare din Romania in comparatie cu celelalte piete emergente din regiune va supune cursul de schimb efectelor crizei financiare internationale in continuare, piata valutara autohtona ramanand expusa speculatiilor efectuate de marii jucatori internationali, sunt de parere specialistii.

In conditiile in care intrarile de capital strain indiferent de forma (investitii straine directe, investitii de portofoliu pe termen scurt pe piata de capital sau piata monetara, datorii externe) se tempereaza sau chiar se restrang, cursul valutar este puternic afectat.

„Deficitul de cont curent trebuie acoperit din aceste fonduri straine (investitii straine sau datorii externe) si, astfel, criza financiara cu scaderea lichiditatii si a apetitului de risc ne afecteaza semnificativ prin limitarea fondurilor orientate spre Romania, iar primul semnal de constrangere este transmis de piata prin deprecierea leului”, a adaugat Pal.

Desi specialistii nu asteapta socuri si mai puternice asupra cursului valutar, efectele crizei isi vor face totusi efectul simtit si in cazul Romaniei. „Efectul negativ va fi inevitabil in urmatoarea perioada si se va manifesta printr-o decelerare semnificativa atat a investitiilor, cat si a consumului”, a mai explicat Pal.

„Chiar daca vor mai exista momente de depreciere a leului, nu cred ca acesta va sta mult timp la niveluri apropiate de 4 lei/euro si va reveni in jurul cotatiei de 3,6, inclusiv ca urmare a ajutorului acordat de catre BNR”, a spus Florin Eugen Sinca, analist in cadrul Bancii Comerciale Romane (BCR).

Unde vedeti moneda euro la sfarsitul acestui an? Discutati acest subiect pe Forumul Wall-Street.

Presiunile economiei romanesti asupra leului

Presiunile economiei romanesti asupra leuluiDincolo de criza financiara internationala, leul suporta si presiunea exercitata de deficitul de cont curent al Romaniei.

„Un leu depreciat, care ar fi trebuit sa se deprecieze constant tot anul, va duce spre stabilizarea deficitului de cont curent sub 12%, poate chiar 10%-11% anul acesta si catre 8-9% anii viitori. Anul acesta nu se mai poate face prea mult. Ce nu s-a facut in 10 luni nu se poate realiza in ultimele doua, insa anul urmator, cu un leu depreciat, vom vedea un deficit de cont curent de 10-10,5%, iar in 2010 ar putea sa coboare catre 8,5-9%”, a spus Dragos Cabat, presedinte CFA (Chartered Financial Analyst).

Cum sunt influentati exportatorii de la BVB de fluctuatia monedei nationale

De altfel, Cabat estimeaza un curs de 4 lei/euro spre finalul anului si chiar peste acest nivel in februarie - martie anul viitor.

Desi considera ca la ora actuala cea mai mare problema a economiei romanesti este deficitul de cont curent, Ionut Dumitru (foto), economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania, nu vede ca solutie pentru stabilizarea acestuia deprecierea monedei nationale.

Apoi, o moneda nationala excesiv de depreciata, in jurul nivelului de 4 lei/euro, determina presiuni importante asupra economiei, cum ar fi cresterea salariilor si a preturilor prin reajustarea unor contracte de munca si a unor contracte comerciale la noul nivel al cursului, reducerea investitiilor efectuate de catre companii datorita climatului de incertitudine.

„Intr-o depreciere puternica nu cred foarte tare, dar daca lucrurile se vor deteriora privind prin prisma crizei internationale, nu putem evita o depreciere. Insa, o depreciere puternica nu ar fi de bun augur din doua motive, chiar daca va merge spre pragul de 4lei/euro”, considera Dumitru.

Primul motiv expus este cel al unei inflatii, care ar atinge cote ridicate, iar al doilea motiv este legat de profitabilitatea financiara, de calitatea portofoliului de credite al bancilor, care s-ar deteriora semnificativ, potrivit lui Dumitru.

Leul si Banca Centrala

Leul si Banca CentralaObiectivul ambitos de atingerea a tintei de inflatie pentru 2009 implica necesitatea mentinerii unei politici monetare restrictive in urmatoarele luni, iar dobanzile ridicate pot limita presiunile de depreciere a leului. „Dobanzile inalte prezinta insa riscuri la adresa cresterii economice din 2009, ce ar putea fi afectata inclusiv de recesiunea unor piete de desfacere pentru exporturile Romaniei”, a spus Pal.

„Daca leul va trece de 3,85 lei/euro sau chiar de 4lei/euro, atunci va avea un impact important asupra inflatiei, insa o eventuala depreciere a leului va usura capacitatea noastra de export, cu toate ca exporturile vor continua pe actualul trend de incetinire”, a spus Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, senior economist in cadrul ING Bank Romania.

Unul dintre scopurile politicii monetare este temperarea inflatiei si atingerea tintei stabilite prin strategia de tintire directa a inflatiei. In vederea atingerii acestui obiectiv, Banca Centrala a luat masuri de intarire a conditiilor de creditare in vederea decelerarii excesului de cerere, iar contextul de pe pietele internationale va aduce efecte care vin in „ajutorul” planului BNR, care consta in scaderea avansului creditarii si implicit a temeperarii cererii, sunt de parere specialistii.

„Interventia BNR era necesara, in opinia mea, inca de la 3,85 lei/euro (desi BNR-ul a intervenit mai tarziu) pentru ca expunerea populatiei, dar si a companiilor prin creditele in valuta contractate in Romania este in crestere. Pentru viitor ramane de vazut cat vor continua aceste tendinte de depreciere, daca leul se va deprecia, BNR va interveni din nou, interventie care se va concretizata prin cresterea dobanzilor interbancare, care se vor transmite si in relatia bancilor cu clientii”, a mai spus Chidesciuc.

„Masurile luate de BNR s-au dovedit a fi bune pana acum in actualele conditii de piata, insa pe de alta parte mesajele optimiste din ultima vreme nu sunt sustinute economic. Vor fi probleme si la noi ca si in celelalte state din UE. Vom asista la probleme in economie si in sectorul financiar-bancar mai mult decat spune BNR acum, vor fi probleme de lichiditati la banci si de incredere in acestea”, a explicat Dragos Cabat (foto).

BNR a intrat in piata si a salvat leul dupa deprecierile suferite in ultima saptamana

Nici romanii aflati la munca peste granita nu pot sustine leul ca in anii trecuti

Nici romanii aflati la munca peste granita nu pot sustine leul ca in anii trecutiPe de alta parte, structura pietei valutare din prezent este diferita fata de cea de acum cativa ani, piata fiind mai matura, iar vanzarile de valuta efectuate ca urmare a remiterilor muncitorilor romani aflati in strainatate pot sustine cursul valutar doar intr-o masura limitata, cel mai probabil scenariu fiind cel al scaderii remiterilor romanilor din strainatate, potrivit specialistilor.

Valoarea remiterilor va scadea in perioada urmatoare avand in vedere recesiunea unor tari europene ce constituie destinatii traditonale ale muncitorilor romani. „In luna august s-a observat ca transferurile curente efectuate de catre administratia publica au fost mai importante decat cele efectuate de sectorul privat”, a adaugat Sinca.

„Avand in vedere schimbarea climatului economic din Europa de Vest cu primele semne de recesiune deja aparuta in a doua jumatate al acestui an, ne asteptam la o crestere semnificativ mai redusa a remiterilor din a doua jumatate a anului. Astfel, nu ne asteptam la efecte majore de apreciere nici asupra cursului, asa cum am observat in anii anteriori”, a subliniat Pal, la randul sau.

Remiterile muncitorilor romani pana la sfarsitul lunii august au atins un nivel de 6,1 miliarde euro (valoare neta de 4,4 miliarde euro), cu 29% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Cum au explodat la 100% dobanzile interbancare la lei