1 / 6

A aflat despre problemele bancii de la televizor

Pauza dintre prezentari il prinde pe Stelian Dragan, vicepresedinte la Bear Stearns pe partea de investment banking, in fata unui televizor unde erau difuzate stirile postului de televiziune CNBS. Pe burtiera ecranului rula cu litere mari declaratia lui Alan Schwartz, presedintele Bear Stearns si unul dintre sefii lui Dragan: ”JPMorgan va cumpara compania noastra pentru o suma de doar doi dolari pe actiune, aflata in centrul crizei creditelor”. “Nu voi uita niciodata acea clipa. Am ramas incremenit de surprindere, chiar daca anticipam ca urmeaza o schimbare in viata companiei. Era clar ca traiam cel mai urat cosmar profesional”, isi aminteste Dragan.

Surpriza era mare si pentru angajatii Bear Stearns, chiar daca analistii prezentau constant rapoarte prin care aratau ca fondurile de investitii si alte companii financiare private ar putea prelua banca de investitii pentru a beneficia de un activ foarte cunoscut pe piata.

In martie 2009, la un an de la colapsul Bear Stearns, finantistul roman conduce operatiunile de investitii ale unuia dintre cele mai puternice fonduri de private equity din regiune, dintr-un birou cel putin la fel de modern ca cel de pe Wall Street, situat undeva in apropierea Pietei Presei Libere din Bucuresti. Fondul de investitii Global Finance, unul dintre primele de pe piata locala, l-a recrutat recent in pozitia de investment director pe Stelian Dragan, printre atributiile sale numarandu-se identificarea de noi oportunitati de investitii, structurarea si negocierea tranzactiilor, precum si monitorizarea portofoliului existent de companii.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri