Ce vrea Paltinum in 2010 si pe termen mediu?

Ce vrea Paltinum in 2010 si pe termen mediu?In vederea dublarii subscrierilor, asiguratorul va miza pe reorientarea afacerilor spre produsele de asigurari generale, insa altele decat asigurarile auto, potrivit directorul general adjunct al firmei Anca Babaneata (foto).

“Vrem sa construim un portofoliu echilibrat care sa confirme prin rezultatele sale stabilitatea financiara a companiei, prin obtinerea de rezultate pozitive din subscriere. Pentru acest an, ne propunem un volum de prime de 5-6 milioane de euro, iar pe termen mediu, in 3-4 ani, sa ajungem la 15 milioane de euro. Focusul principal nu este insa cifra de afaceri, ci construirea unui portofoliu echilibrat, sustenabil, cresterea organica a bazei de clienti si intarirea relatiilor cu partenerii de afaceri”, a declarat Babaneata.

Desi compania a inregistrat pierderi de aproximativ 9 milioane lei (2,12 mil. euro) in 2009, potrivit datelor neauditate ale companiei, directorul sau general, Efraim Naimer, spera ca aceasta sa ajunga la finele anului la break-even. "Vom fi multumiti daca vom inregistra break-even (momentul in care veniturile sunt egale cu cheltuielile n.r.) in 2010", a adaugat Naimer.

In privinta pierderilor inregistrate de asigurator, directorul general adjunct al companiei a precizat ca este un rezultat la care conducerea s-a asteptat, tinand cont de influenta subscrierilor anterioare ale Clal.

Pe ce produse va miza asiguratorul in vederea dezvoltarii?

Pe ce produse va miza asiguratorul in vederea dezvoltarii?Pentru 2010, compania isi propune sa continue dezvoltarea de produse de asigurare, atat pe segmentele deja prezente in portofoliul companiei, dar mai ales pe cele care nu sunt foarte bine reprezentate pe piata asigurarilor din Romania.

In prezent, principalele produse ale companiei sunt asigurarile de locuinte, asigurarile de proprietati, asigurarile de raspundere civila fata de terti, cum ar fi raspunderea civila generala, dar si raspunderea D&O (raspunderea managerilor si administratorilor societatilor comerciale), raspunderile profesionale, raspunderea prestatorului de servicii (completed operations liability).

De curand, asiguratorul a obtinut licenta de practicare si a altor clase de asigurari cum ar fi asigurarile de aviatie, asigurarile maritime, credite si garantii (performance bonds), dar si asigurari de sanatate si asigurari medicale pentru calatorii in strainatate.

“Foarte probabil, datorita naturii pietii, principalele categorii de asigurari, dupa cele auto, vor ramane asigurarile de proprietati si asigurarile de raspunderi civile fata de terti. Am identificat o piata insuficient acoperita atat pe zona corporate a IMM-urilor, cat si in zona de persoane fizice pentru care vrem sa lansam noi produse pentru care compania noastra a primit recent licenta de practicare de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) si ne asteptam ca acestea sa ocupe un loc din ce in ce mai important in portofoliul companie”, a declarat Babaneata.

Efraim Naimer (foto), directorul general a mentionat ca Platinum are in vedere si lansarea unei polite de aisgurare de sanatate, insa acesta va fi oferit prin clinicile private.

In acelasi timp, compania va miza si pe asigurarile necesare clientilor corporate atat IMM-uri, cat si companii mari. “Vrem totusi clienti ale caror dimensiuni sa nu provoace dezechilibre in portofoliul nostru si apoi am descoperit ca zona IMM-urilor este mai putin acoperita de asiguratorii locali”, a mai spus Naimer.

“De exemplu, produsele noastre pentru diferitii prestatori de servicii acopera intreaga afacere, de la proprietati si bunuri si pierderile din intreruperea activitatii lor, pana la raspunderea civila fata de terti, acoperire indispensabila pentru buna derulare a activitatii. In plus, oferim si raspunderea decurgand din lucrari finalizate si predate (completed operations liabiltity), pentru ca un eveniment poate aparea atat in timpul prestarii serviciilor la sediul clientilor, dar si dupa finalizarea lucrarilor”, a detaliat Babaneata.

Apoi, in cazul asigurarii locuintelor, compania a adaugat si asigurarea continutului gratuit in limita a 3.000 de euro, raspunderea civila fata de terti, unde nu acopera doar daunele produse vecinilor ca urmare a unei inundatii de exemplu, dar si raspunderea familiei pe teritoriul Romaniei.

Distributia produselor se face atat direct, prin cei 25 de agenti, online, dar mai ales prin brokeri care au ocupat o pondere de 40% in cadrul portofilului companiei in 2009, iar in 2010 directorul general adjunct este de parere ca ponderea acestora va fi de circa 40-50%. La aceasta data, Platinum are incheiate parteneriate cu peste 50 de brokeri de asigurari.

“Unul din obiectivele pentru anul acesta este sa incercam sa vindem produsele si prin banci”, a detaliat Naimer. La sfarsitul anului 2009, asiguratorul avea 1.700 de clienti. Compania are in prezent 30 de angajati.

Compania este si unul din membrii fondatori ai Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) participand cu 15% (cota maxima de participare permisa de lege) la capitalul social al PAID.

„PAID trebuie sa devina un motor de crestere pentru piata romaneasca de asigurari. Nu ma astept ca in primii 2 ani de functionare sa fie asigurate toate cele 8 milioane de locuinte din Romania, insa emiterea de polite obligatorii trebuie sa impulsioneze vanzarile de polite facultative de asigurare a locuintelor. Ma astept ca PAID-ul sa schimbe mentalitatea romanilor in cele ce priveste protectia de aceea credem ca acesta va avea un impact important si asupra industriei”, a mai spus Naimer, care vede in Romania un potential deosebit de crestere pentru piata de profil, prin cele circa 20 de milioane de locuitori.

La aceasta data, asiguratorul ofera un produs de asigurare facultativa a locuintei pentru care prima medie anuala este de 80-90 de euro pentru un apartament de 2 camere din Bucuresti construit dupa 1978.


Excluderea politelor RCA, pana cand piata devine iar profitabila

Excluderea politelor RCA, pana cand piata devine iar profitabilaIn actualul context de piata insa, din activitatea companiei vor fi excluse politele RCA. Autorizatia pentru emiterea de polite RCA a fost retrasa, compania dorind acest lucru in conditiile in care acest segment de afaceri cauzeaza pierderi semnficative jucatorilor de pe piata locala.

“Strategia companiei noastre este sa mizeze pe produsele si liniile de asigurari generale care nu au captat atentia asiguratorilor in ultima perioada. In acest sens, obiectivul nostru este sa oferim clientilor nostri programe de asigurare personalizate”, a spus Efraim Naimer, adaugand ca Platinum nu va pierde din vedere nici piata asigurarilor auto.

“Vom ramane intr-un contact minimal cu sectorul politelor auto care sa ne permita sa ii luam pulsul, dar asteptam ca aceasta linie de afaceri, care inca detine o pondere majora din intreaga piata a asigurarilor (peste 75%) sa se stabilizeze si sa ajunga la normalitate pentru a relua autorizatia pentru RCA”, a adaugat Naimer.

Cat despre asigurarile casco, spune Babaneata, acestea vor fi oferite numai clientilor care vor solicita un pachet complet de asigurari.

Cine este Platinum?

Cine este Platinum?In luna octombrie a anului trecut, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a aprobat preluarea Clal Romania (companie dezvoltata de Clal Asigurari, cel mai mare asigurator de pe piata israeliana) de catre un grup de investitori privati, iar in februarie a.c, arbitrul asigurarilor a aprobat noul nume al companiei de asigurari rezultand astfel Platinum.

Platinum este o companie de asigurari generale, cu capital integral romanesc, care functioneaza pe structura fostei Clal Romania. Principalul actionar este Vienna International Holding, companie specializata in servicii financiare, care detine aproape 100% din actiuni.

Unul dintre actionari Vienna Intrenational Holding este Efraim Naimer, fostul sef de pe piata locala, a operatiunilor TBIH ( unul dintre cele primele holdinguri financiare din Europa Centrala si de Est, detinand si dezvoltand peste 20 de companii de asigurari si fonduri de pensii in mai mult de 11 tari, inclusiv Romania unde a fost actionar al grupului Omniasig pana in 2005) .

De la infiintarea ei in 2006, compania a beneficiat de investitii substantiale de peste 65 milioane de lei. “Vom continua investitiile in rebranding, echipa, distributie si in IT, desi pe acest segment s-a investit mult in trecut. Avem in derulare o campanie si un buget de cateva sute de mii de euro”, a spus Naimer, nedorind sa dea mai multe detalii.

In prezent, compania are o marja de solvabilitate (disponibila total) de 14,9 milioane de lei. Potrivit datelor preliminare neauditate, la sfarsitul anului trecut, asiguratorul avea un indice de lichiditate de 1,74.