Unde este de fapt starea de urgenta

Unde este de fapt starea de urgentaSistemul de pensii private este in stare de urgenta la ora actuala in contextul in care guvernul Romaniei, prin Ministerul Finantelor Publice, a anuntat din nou ca va reduce nivelul contributiilor la pilonul II al pensiilor private obligatorii, a declarat Crinu Andanut (foto), presedintele Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

"Avem un semnal negativ din partea guvernului, care vrea sa afecteze pilonul II prin scaderea contributiilor, astfel ca politicienii dau dovada de un total dispret fata de proprietatea privata si baga mana in buzunarul oamenilor. O astfel de masura aduce clasa politica in stare de conflict direct cu cetatenii, care nu inteleg prea bine ce se intampla. Politicienii motiveaza decizia prin starea de urgenta, insa in stare de urgenta se afla sistemul de pensii private, care va fi practic nationalizat, falimentat”, a declarat Andanut, in cadrul FIAR 2010 (International Insurance – Reasurance Forum), eveniment organziat de Media Xprimm.

In prima sa inteventie publica, Ministrul Finatelor, Sebastian Vladescu, vorbea, saptamana trecuta, despre o scadere de la 2,5% pana la 0,5% a nivelului contributiei pe pilonul II al pensiilor private obligatorii din salariul brut al participantilor (n.r.), pentru ca in urma cu doua zile sa reconfirme din nou aceasta masura, dupa cum a spus presedintele APAPR.

El a explicat ca o asemenea masura inseamna doar nationalizarea industriei pensiilor private (in special a doua parte a clasamentului care-si va sustine tot mai greu cheltuielile din veniturile de administrare n.r.) si afectarea generatiilor viitoare de pensionari, salariatii din prezent ale caror venituri de la varsta retragerii din activitatea profesionala vor fi dramatic diminuate.

Cea mai mare amenintare a sistemului de pensii private din Romania o reprezinta, la aceasta data, potrivit lui Andanut, factorul politic prin lipsa unei viziuni clare si pe termen lung de care industria de profil are nevoie pentru a se dezvolta.

"Aceasta decizie va afecta viitorii pensionari, salariatii de astazi care sustin bugetul. O astfel de masura reprezinta instigarea unei generatii importiva alteia. Este o rusine nationala sa arunci vrajba intre generatiile care nu au nicio vina pentru ceea ce se intampla astazi in Romania, iar in al doilea rand afecteaza planurile de afaceri ale administratorilor, mai ales a celor din a doua parte a clasamentului care nu-si vor putea sustine activitatea din venituri si vor fi obligati ca mai ceara capital actionarilor, care intr-un astfel de cadru se vor gandi serios daca sa mai investeasca in Romania", explica Andanut.

Pe de alta parte, Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), a anuntat in cadrul aceluiasi eveniment ca ministrul Muncii, Mihai Seitan, a dat asigurari in cadrul unei discutii din cadrul diminetii (27.05.2010) ca nivelul contributiei nu va fi afectat.

"Ministrul Muncii mi-a spus in cadrul unei convorbiri avute in cursul diminetii ca nu a fost luata inca nicio decizie. Comisia impreuna cu toti cei care au putere de decizie in domeniu vor face toate demersurile necesare pentru a stopa aceasta decizie", a declarat, la randul sau, presedintele CSSPP, Mircea Oancea.

Opinii externe: Piata de profil va ajunge la un compromis cu guvernul

Situatia tarilor din regiune este analizata, fiind astfel initiata fondarea unui forum de analiza pentru zona Europei Centrale si de Est (ECE).
„Guvernele acestor tari vor trebui sa ia masuri similare in urmatoarea perioada si vor fi niste decizii greu de luat, cu implicatii serioase. S-au luat deja foarte multe decizii de catre guvernele tarilor din ECE, inclusiv in Romania, si toate sunt cel putin neadecvate dezvoltarii viitoare a intregului sistem de pensii private. Insa, cum a fost si cazul Ungariei, cred ca si in Romania piata de profil va ajunge la un fel de compromis cu guvernul", a declarat Csaba Nagy, presedintele CEEC Forum si CEO-ul OTP Pensii din Ungaria, in cadrul celei de a patra zile a FIAR dedicata pensiilor private.

Mai mult, sistemul polonez de pensii administrate privat de pilon II se confrunta cu aceeasi problema ca si cel romanesc, fiind pus fata in fata cu o reducere a contributiilor, venita de asemenea ca urmare a unei decizii politice de a reduce deficitul bugetar.

"Trebuie sa folosim un limbaj mai populist si mai putin comercial pentru a-i convinge pe oameni ca pierd bani pe termen lung daca se retrag din sistemul privat de pensii. De altfel, nici companiile nu au fost dornice sa popularizeze sistemul, crezand ca rezultatele foarte bune vor vorbi de la sine", a declarat Dariusz Stanko, consilierul presedintelui camerei poloneze pentru fonduri de pensii.

De ce nu trebuie scazuta contributia la pilonul II?

De ce nu trebuie scazuta contributia la pilonul II?Contributiile la fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) nu sunt cheltuieli la bugetul asigurarilor sociale, ci investitii, de care economia romaneasca are mare nevoie pentru a fi relansata. In acest context, contributiile nu trebuie taiate, a mai spus Andanut. Presedintele APAPR a explicat ca masura de reducere a nivelului contributiilor ar incetini procesul de relansare economica in masura in care acestea reprezinta investitii romanesti cu rezultate pozitive.

"Contributiile la pilonul II nu sunt cheltuieli ale bugetului de asigurari sociale, ci investitii cu rezultate pozitive. Daca guvernul doreste investitii, in vederea relansarii economice, atunci nu trebuie sa le scazi pe singurele profitabile. Contributiile sunt investitii care rezolva o problema, cea a viitoarelor generatii de pensionari", a mai declarat Crinu Andanut.

El a adaugat ca nevoia de educare a participantilor la sistemul de pensii private autohton este un proces permanent necesar. "Atat timp cat membrii nostri vor fi condusi de sindicate, nu vom ajunge departe. Romanii trebuie sa inteleaga ca sunt proprietari pe gramada de bani care se duce la stat din asigurari", a comentat Andanut.

APAPR impreuna cu institutiile omoloage din celelalte tari europene va merge la Bruxelles pe 14 iunie pentru a cere exceptarea de la calculul deficitului bugetar a contributiilor la pilonul II de pensii private. "Bruxelles-ul trebuie sa asculte si de industria pensiilor private, care reprezinta viitorul social al continentului european", a mai explicat Andanut.

De asemenea, este necesara si implementarea sistemul multifond, dar numai atunci cand politicile publice vor fi viabile. "Este nevoie de implementarea unui sistem multifond, dar numai atunci cand vom fi pregatiti sa suportam noi costuri in calitate de administratori. Acum vorbim de o piata in formare, insa sistemul multifond este un trend in industriile similare foarte bine argumentat tehnic", a mai spus presedintele APAPR.



CSSPP adopta varianta optimismului

CSSPP adopta varianta optimismuluiMircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din Romania (CSSPP), se declara optimist in vederea neadoptarii deciziei de reducere a contributiei pe pilonul II al pensiilor private obligatorii.

Potrivit lui Mircea Oancea (foto), niciun administrator nu si-a exprimat pana la aceasta data intentia de a iesi de pe piata.

"Atat timp cat nu exista o hartie oficiala cu privire la decizia de reducere a contributiei cu 2%, nu pot sa ma pronunt. Am cerut din sursele mele un document, dar el nu exista. In mod normal, o astfel de decizie trebuie sa se regaseasca in scrisoarea de intentie catre Fondul Monetar International (FMI) pentru ca vorbim despre o politica publica", a declarat, la randul, sau Oancea.

In acest context, in care nu exista un document oficial care sa prevada masura de reducere a contributiei, Oancea adopta varianta optimismului spre deosebire de presedintele APAPR, Crinu Andanut. "Noi sustinem categoric ideea ca masura sa nu se adopte pentru ca ar fi o greseala. Vom incerca, la randul nostru, acolo unde suntem consultati, sa convingem de faptul ca masura ar afecta un domeniu care functioneaza bine", a mai spus presedintele CSSPP, Mircea Oancea.

Insa la fel ca presedintele APAPR, Oancea considera ca o astfel de masura nu va duce la o relansare a economiei. "Fondurile de pensii ar fi capabile sa sustina o serie de proiecte. Capitalul romanesc pe termen lung nu este un capital speculativ, care vine si pleaca in functie de conditiile economice. Putem sa intelegem ca situatia este asa de grea incat in disperare de cauza poti sa iei si astfel de masuri, dar o astfel de masura nu rezolva problema", a mai explicat el.

Nevoia unui pact intre factorii de decizie si cei sociali

Mircea Oancea a accentuat ideea ca industria pensiilor private are nevoie pentru o buna functionare de un pact intre factorii de decizie si factorii sociali. "Fara acest pact, vor exista in permanenta atacuri la adresa unui sistem de pensii private functional. Trebuie sa ne asezam la masa si sa discutam o politica si modul in care se sustine politica respectiva", detaliaza Oancea.

El a amintit de existenta a trei initiative in Parlament, acum inca una, de garantare a randamentelor fondurilor de pensii peste nivelul inflatiei, care vor ramane propuneri atat timp cat nu se discuta despre acestea si cat de mult ar afecta ele industria de profil.

„Garantarea cu inflatia” este o masura care, potrivit sepcialistilor in domeniu, nu trebuie si nu este aplicabila din punct de vedere tehnic unui sistem de pensii private de tip DC (contributii definite ) similar celui romanesc.

Apoi, in calitatea sa de reprezentant al unei institutii care trebuie sa apere interesele viitorilor pensionari, Mircea Oancea a subliniat faptul ca nivelul contributiei trebuie marit, nicidecum diminuat pentru a asigura pensii decente viitorilor pensionari.

"Daca vrem ca viitorii pensionari sa aiba cu ce trai decent, ar trebui sa marim contributiile, nu sa le taiem. Fara un minim de 10% din venituri reprezentand contributii, aproape ca nu are rost sa vorbim de sisteme de pensii private", a conchis presedintele CSSPP.

Norma pentru calculul randamentelor in PII a fost adoptata

Totodata, Consiliul Comisiei a adoptat norma pentru calculul randamentelor fondurilor de pensii private din pilonul II. Primele randamente se vor calcula pe 30 iunie a.c., utlilizand o rata medie ponderata ajustata astfel ca la calculul mediei de piata ponderate va fi limitata cota de piata a fondurilor de pensii la 20% (randamentul fiecarui fond se va ajusta cu maxim 20%), conchide presedintele CSSPP.