1 / 5

"Vom urmari acest domeniu in continuare"

Pe componenta finalizata in prezent, acuzatia adusa de autoritate este ca administratorii de pensii, prin intelegere intre ei, au modificat formula prin care trebuiau alocate mai multe dubluri, adica persoane care aveau mai mult de o optiune pentru un fond de pensii. Conform legii, cei care nu au optat pentru un singur fond (circa 78.000 de persoane) erau repartizati prin loterie.

In acest caz, Consiliul Concurentei a amendat cu peste 5,2 milioane lei (aproximativ 1,22 milioane euro) 14 agenti economici cu activitate pe Pilonul II. Amenda aplicata tuturor companiilor sanctionate a fost raportat la o baza diferita, respectiv la activele aflate sub administrare.

„Aceasta este o incalcare a legii, dar problema noastra nu este o incalcare a legii pensiilor, deoarece nu este treaba noastra sa administram legea pensiilor; problema noastra este ca aceasta modificare s-a facut printr-o intelegere intre administratorii fondurilor de pensii. Deci, ce incriminam noi este aceasta intelegere. Totusi, ce au facut firmele, am inteles ca s-a facut cu stiinta reglementatorului si din aceasta cauza am acordat o circumstanta atenuanta. Sanctiunile acordate variaza in jur de 2% din baza de calcul, care in cazul acestor societati este a zecea parte din valoarea fondurilor administrate”, a declarat Bogdan Chiritoiu (foto), presedintele Consiliului Concurentei.

O a doua parte a investigatiei, priveste insa numai sase administratori de fonduri de pensii, acuzati ca in urma unor schimburi de informatii prin emailuri pe care le-au realizat intre ei, anterior perioadei de inscriere a participantilor la fondurile de pensii, s-a ajuns la o posibila situatie de practica concertata a societatilor-mama ale administratorilor privind nivelul comisioanelor de administrare, acesta fiind stabilit la nivelul maxim legal de 2,5% de toti agentii economici.

„Aceasta a doua componenta a investigatiei e importanta deoarece priveste o fixare de pret si daca este o sanctiune o aplicam nu administratorilor de pensii private, pentru ca nu activau cand a avut loc schimbul de informatii, ci societatilor mama, fie banci sau firme de asigurari”, a precizat Bogdan Chiritoiu.

Situatia in acest caz ar putea fi diferita, deoarece sanctiunile care ar putea fi acordate in cadrul acestei componente a investigatiei Consiliului Concurentei, s-ar aplica la baza de calcul (1/10) din tot de administreaza firma mama.

„Nu vrem ca aceasta investigatie sa fie un vot de blam pentru industria pensiilor private, una dintre reformele structurale majore facute in Romania”, a specificat Bogdan Chiritoiu, sustinand, de asemenea, ca actiunea autoritatii este importanta, deoarece pensiile private sunt un mecanism in care practic nimic nu este garantat pentru cetatean. Legea obliga indivizii sa opteze pentru un fond de pensii timp, dar acestia nu stiu de ce pensie vor beneficia. Rezultatul bun, conform presedintelui Consiliului Concurentei, este garantat numai de concurenta dintre administratori, ca sa atraga cat mai multi clienti.

„Vrem sa vedem ca fondurile de pensii sunt agresive si cauta sa recruteze noi clienti. Vom finaliza in cateva luni si cealalta parte a investigatiei si vom urmari acest domeniu in continuare”, a incheiat Bogdan Chiritoiu.







Inapoi la articol

Setari Cookie-uri