Argumente de ordin social si moral

Argumente de ordin social si moralBancile au fost privite ca parteneri de incredere, dar o buna parte din clienti sustin ca exista banci ce au profitat de increderea acordata si de nivelul redus de cultura bancara din Romania.

"Datorita dorintei de a ne implini cate un vis, de a avea un trai mai bun, de a ne cumpara un apartament sau a construi o casa, de a accede la servicii medicale, educationale, suntem multi cei care am fost nevoiti sa acceptam semnarea unor contracte de credit fara a avea niciun cuvant de spus, fara a le putea citi si consulta in detaliu cu suficient timp inainte. Cu buna credinta si incredere am mers la banci pentru a ne inhama la plata unor sume mai mici sau mai mari, oferind garantie veniturile trecute, prezente si viitoare, bunuri si nu in ultimul rand, am pus gaj munca si sanatatea noastra si a familiilor noastre", precizeaza clientii bancilor in scrisoarea destinata Comisiei de Buget, Finante, Banci.

Ei sustin ca OUG 50/2010 aduce clarificari in modul de intocmire si derulare a contractelor de credit.

"Suntem peste 4 milioane de clienti si cerem respect. Clientul care este atat de pretuit in alte tari din Uniunea Europeana, aici este tratat cu aroganta de catre unii angajati ai bancilor straine, iar cazurile nu sunt izolate", mai precizeaza clientii.

Cei peste 4 milioane de clienti solicita respectul cuvenit oricarui client si nu doresc ca vreun angajat al bancilor sa le mai intoarca spatele sau sa le randa in fata ori sa ii trateze cu o atitudine aroganta atunci cand isi solicita dpreturile de consumatori.

Ei mai doresc sa fie protejati si in fata abuzurilor realizate de unele dintre banci. "Vrem ca ANPC sa nu mai fie o institutie care poate fi ignorata de vreo companie in tara asta, fie ea si banca", sustin clientii. Subiectul acestor abuzuri este reprezentat de practicile si clauze abuzive din contractele de credit.

"Ne dorim ca ANPC sa detina puterea de a suspenda activitatea de creditare a acelei banci care nu respecta legea", explica clientii.
Ei considera ca bancile se opun atributiei ANPC de a gestiona relatia client-banca si a monitoriza bancile in ceea ce priveste respectarea de catre acestea a legislatiei privind protectia consumatorului. Consumatorii vor ca ANPC sa ii proteje de abuzuri si care sa vina cu initiative legislative in acest sens.

Argumente de ordin economic

Argumente de ordin economicPe langa argumentele de ordin social si moral pe care clientii bancilor le aduc in avoarea OUG 50/2010, ei mai prezinta si unele argumente de ordin economic. "Exista banci care au practicat comisioane ce sunt de fapt dobanzi mascate si au promovat aceste produse foarte agresiv pe piata, nu intotdeauna prin reclame oneste", scriu acestia in scrisoarea ce va ajunge in Comisia de Buget, Finante, Banci.

Acestia sustin ca, in goana dupa clienti, profituri si bonusuri record, unii conducatori de banci au abordat strategii de marketing agresive si ca prin reclame ce omiteau sa mentioneze costul real al creditelor au atras numrosi clienti

Al doilea argument economic prezentat de catre consumatori este ca bancile straine au facut profituri record in Romania, iar acum in timp de criza, sunt unele banci ce incearca sa transfere cat mai multe costuri pe umerii clientilor.

Clientii bancilor precizeaza: "Din cifrele publicate de banci (site-ul Ministerului de Finante), intre 2004-2009 se vede evolutia spectaculoasa a profiturilor. Subsidiarele din Romania ale bancilor straine, au avut astfel profituri record pentru grupurile financiare din care faceau parte". Ei sustint ca o parte din aceste rezultate a provenit si din abuzuri constatate de clienti, santionate de ANPC. "Abia in instante clientii si-au gasit in fapt dreptatea, iar banca a continuat practicile abuzive pentru ceilalti clienti, neinformati", se mentioneaza in scrisoare.

Aceste practici pe care le reclama consumatorii se refera la majorari abuzive de dobanda, perceperea de comisioane ilegale (comision de risc) si chiar practici de impunere a asiguratorului respectiv notarului, la preturi considerabil mai mari decat in piata (practici anticoncurentiale).

Al treilea motiv de ordin economic pentru care clientii cer pastrarea OUG 50 in forma actuala este ca bancile incearca sa impuna consumatorilor marje de dobanda maximale pentru a isi pastra costul imprumutului neschimbat. Clientii sustin ca: "Nu este adevarat, costul a scazut (EURIBOR, LIBOR, ROBOR), bancile doar vor sa pastreze pretul, adica sa-si majoreze profiturile".

Argumente de ordin juridic

Argumente de ordin juridicIn scrisoarea prezentata se mai precizeaza si unele argumente juridice in favoarea OUG 50/2010, printre care:

− Necesitatea unui cadrul legislativ coerent si unitar, aplicabil tuturor contractelor, atat celor nou incheiate, cat si celor aflate in derulare
− Mentinerea unor concordante intre legislatia Uniunii Europene si cea nationala
− Mentinerea unui standard national legislativ comparabil cu cel al altor state europene, deseori privite ca modele
− Continuitatea cu masurile legislative comunitare implimentate anterior, in special prin OUG 174/2008
− Mentinerea unei coerente legislative, tinand cont de drepturile deja castigate de cetateni prin intermediul masurii legislative adoptate de catre Guvern

Mai exact, clientii sustin ca daca s-ar da curs unor amendamente care restrang aplicarea textului normativ contractelor aflate in derulare, s-ar ajunge in situatia ca aceste contracte, nu putine la numar, sa nu mai beneficieze de nicio legislatie speciala, urmand a fi reglementate numai de dreptul comun.

"Aprobarea si adoptarea unor amendamente care altereaza unele prevederi este, in momentul de fata, si inutila, si generatoare de confuzii", precizeaza clientii.