Punctele tari

Punctele tariCornelia Coman (foto), presedinte al consiliului de administratie al ING Pensii SAFPAP: "Principalul punct forte al industriei de pensii private obligatorii este acela ca, in cei aproape trei ani de la lansare, am reusit sa construim un sistem cu elemente de siguranta si mecanisme de stimulare a concurentei si performantei investitionale, in beneficiul celor peste 5,2 milioane de participanti actuali si a celor care vor adera in viitor.

Un alt atu este increderea tot mai mare de care se bucura sistemul privat in randul populatiei si schimbarea de mentalitate pe care o observam la nivelul participantilor. Nu in ultimul rand, piata de pensii private din Romania reprezinta un exemplu de succes in regiune, inregistrand in fiecare an de la debut rezultate investitionale semnificativ peste medie. Astfel, de la lansare si pana in prezent, fondurile de pensii private obligatorii au avut un randament mediu anualizat de 15,2%, conform APAPR."

Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private: "Romania dispune de un acord ferm cu organismele financiare internationale care sprijina dezvoltarea pensiilor private. Astfel, pentru atenuarea riscului politic acest acord este un atu important."

Ioan Vreme, CEO in cadrul Generali Pensii: "Este remarcabil si, evident, constituie si punctul forte al acestui segment, faptul ca aceasta industrie nu a fost afectata de criza financiara si, dimpotriva, a progresat.

In plus, fata de alte tari din regiune, un lucru pozitiv este continuarea reformei pensiilor nu numai prin pastrarea sistemului pensiilor private obligatorii si facultative, ci si prin extinderea acestuia ca urmare a includerii unor noi categorii socio-profesionale (legea unitara a pensiilor) si a pregatirii cadrului legislativ al pensiilor ocupationale. Din perspectiva participantilor, esential este ca randamentele pietei pensiilor au fost si sunt real pozitive, superioare inflatiei. "

Radu Craciun, director de investitii Eureko Fond de Pensii: "Profesionalismul administrarii fondurilor, ceea ce a dus la rezultate investitionale foarte bune.

De asemenea, experienta si puterea financiara a firmelor care sunt in spatele administratorilor."

Mihai Bobocea, secretar general al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat: "Arhitectura legislativa solida si numeroasele elemente de siguranta si garantii ale fondurilor de pensii private, precum si istoricul foarte bun de performanta investitionala in perioada ultimilor 3-4 ani, in pofida crizei financiare si economice globale.

Nu in ultimul rand, mentionez consolidarea si maturizarea reglementarilor si procedurilor in sistem, creand premisele cresterii sanatoase pe viitor."



Exista puncte slabe?

Exista puncte slabe?Cornelia Coman: Nu cred ca putem vorbi despre puncte slabe, ci, mai degraba, de arii care mai sufera inca imbunatatiri. O astfel de zona o constituie, in opinia mea, necesitatea continuarii demersurilor de educare si informare a participantilor cu privire la pensiile private, dar si la sistemul public – demersuri in care sa se implice, alaturi de companii, si autoritatile.

Reducerea procentului de pesoane nou intrate in campul muncii care nu isi exprima o optiune pentru un fond din Pilonul II si sunt, ca atare, repartizate aleatoriu este o alta directie pe care, prin informare si educare continua, putem viza imbunatatiri in viitor. Un alt „minus” tine de stadiul inca incipient de dezvoltare a pietei de capital din Romania, subdimensionarea si nereprezentarea mai multor sectoare importante din economie cat si lichiditatea scazuta diminuand paleta de investitii pe care administratorii o pot realiza pe piata locala.

Nu in ultimul rand, exista inca un procent important de conturi in Pilonul II care nu au primit niciodata contributii – ceea ce inseamna, de fapt, ca titularii lor nu vor beneficia de pensie privata la momentul retragerii din activitate.

Mircea Oancea (foto): Sistemul de pensii private din Romania, la fel ca si in alte tari, nu beneficiaza intotdeauna de sustinerea Guvernului.

Ioan Vreme: Nimic nu e perfect. Punctul slab este constituit din fragmente care se invart in jurul cuvintelor "educatie", "constientizare" si "informare". Nu se fac suficiente eforturi - fiindca aceste eforturi implica fonduri semnificative - de promovare continua a sistemului si mai ales de educare si informare financiara - masiva, fundamental -a populatiei. Din acest motiv constatam si o intelegere redusa a necesitatii sistemului, a utilitatii lui si a mecanismelor de functionare puse in practica.

Radu Craciun: Cadrul legal rigid care duce la o functionare sub optima a sistemului.

Mihai Bobocea: Un punct slab il reprezinta dependenta continuarii dezvoltarii sistemului de situatia politica si de starea bugetului public de pensii, dar si gradul foarte redus de educatie financiara a populatiei in legatura cu nevoia de economisire privata in vederea pensionarii.

Exista, de asemenea, un grad foarte redus de interes pentru dezvoltarea sistemului de pensii private din partea factorului politic, care are un mandat pe termen scurt, in contradictie de interese cu mandatul pe termen lung al fondurilor de pensii private.



Oportunitati

OportunitatiCornelia Coman: Este extrem de important ca sistemul privat sa continue sa se dezvolte, astfel incat sa isi poata indeplini pe deplin rolul – acela de a stimula economisirea pe termen lung si, in paralel, de a asigura o alocare optima a resurselor in economie. Decizia autoritatilor romane de majorare a contributiilor la 3% din venitul brut lunar este, in acest context, o veste buna pentru toti participantii. Pe viitor, insa, este necesar ca procentul de contributie sa creasca chiar peste nivelul de 6-8%, in conditiile in care Romania se afla printre tarile cu cele mai mici contributii din Europa, ceea ce face ca sumele acumulate de participanti sa fie inca sub un nivel optim.

Extinderea bazei de participanti (prin integrarea bugetarilor din structurile militarizate in sistem) este un alt semnal pozitiv, si echivaleaza cu includerea in sistem a circa 150.000-200.000 de noi participanti.

Mircea Oancea: Un avantaj al sistemului de pensii private obligatorii din Romania este ca acesta se afla inca la inceput. Aceasta situatie ofera posibilitati de dezvoltare majore si de implementarea unui cadru legislativ adecvat pentru a se putea face o administrare eficienta si sigura prin prisma domeniilor in care se pot face investitii.

Ioan Vreme (foto): Daca ne referim la oportunitatile investitionale, acestea exista si vor exista mereu, piata financiara - in ciuda unor momente de dificultate - se va dezvolta continuu. Daca ne gandim la oportunitatile sistemului care reprezinta in cele din urma economiile individuale ale cetatenilor, ar fi necesara extinderea sanselor ca aceste economii sa devina semnificative pur si simplu prin cresterea contributiilor lunare de platit, intrucat nivelul actual nu este suficient fata de necesitatea de economisire a populatiei.

Radu Craciun: Cresterea numarului de participanti prin adaugare de noi categorii sociale si crearea de catre administratori de firme care sa se ocupe de plata anuitatilor la pensionare, profitand de experienta acumulata intre timp.

Mihai Bobocea: Pe termen scurt, integrarea noilor categorii contributive (din structurile militarizate) in sistemul contributiv si in Pilonul II si extinderea deductibilitatii fiscale pentru fondurile de pensii facultative (Pilonul III), ceea ce poate aduce o crestere consistenta a participarii in cadrul acestor fonduri de pensii, mai ales din partea companiilor care pot oferi pensiile facultative ca beneficii extra-salariale.

Pe termen mediu si lung, cresterea participarii si interesului publicului cu privire la pensiile private, pe fondul continuarii rezultatelor bune din administrare si a cresterii progresive a gradului de informare si educare financiara in randul publicului.



Amenintari

AmenintariCornelia Coman: Una dintre principalele provocari pe care le identificam se refera la procentul inca redus de contributii (printre cele mai scazute din Europa) si, in plus, la amanarea revenirii la calendarul initial.Majorarea contributiei virate in sistem, incepand din luna martie, la 3% din castigul brut lunar al participantilor este o decizie salutara, insa credem ca ar fi de bun augur ca, pe termen mai lung, autoritatile romane sa ia in calcul si cresterea ei mai rapida.

O alta provocare pe care o sesizam este aceea ca, pe fondul constrangerilor bugetare, autoritatile sa adopte o serie de decizii mai putin favorabile sistemului privat de pensii; s-a intamplat, din pacate, si in Romania (prin inghetarea contributiei pentru Pilonul 2 la nivelul de 2% in 2009 si la 2,5% in 2010), dar si in alte tari (ca, de exemplu, Ungaria). Speram ca, pe viitor, astfel de situatii sa nu se mai repete, cu atat mai mult cu cat inclusiv organismele financiare internationale si autoritatile europene transmit constant mesaje de sustinere si incurajare a reformelor sistemelor nationale de pensii.

Mircea Oancea: Exista un risc permanent in cazul Pilonului II, daca probleme intampinate cu deficitul bugetului de stat vor conduce la sistarea acestui proces de reforma a sistemului de pensii. Ne dorim respectarea calendarului de crestere a contributiei.

Ioan Vreme:
Modificarile legislative pripite, deciziile politice care nu iau in considerare intregul ansamblu al sistemelor de pensii si ignorarea voita a viitorului demografic.

Radu Craciun (foto):
Riscul unor decizii politice adverse care sa afecteze serios pensiile private si introducerea prin legi a unor taxe/impozite care sa faca sistemul neviabil.

Mihai Bobocea:
Riscul politic reprezinta cea mai puternica amenintare si se adreseaza in principal Pilonului II, deoarece orice noua modificare a calendarului de contributii sau orice interferenta legislativa negativa ar fi de natura sa duca la distrugerea sistemului de pensii private, cu consecinte negative certe, dar imposibil de estimat pentru viitor.

O alta amenintare, din afara sferei politice si legislative, vine dinspre o parte a sindicatelor, care au intreprins pana acum numeroase masuri pentru demantelarea sistemului de pensii private.

De asemenea, retorica populista a altor actori, interesati conjunctural de a dobandi imagine / notorietate pe seama afectarii fondurilor de pensii private, inca nesustinute politic si nici la nivelul publicului larg. Ultimele 2 amenintari amintite se pot manifesta sub forma "headline risk", de natura sa afecteze buna reputatie a sistemului si sa atraga dupa sine manifestarea primului risc, cel politic.



Cum a modificat anul II de criza atuurile pietei de pensii private

Cum a modificat anul II de criza atuurile pietei de pensii privateCornelia Coman: Anul 2010 a readus in centrul atentiei subiectul pensiilor si dificultatile cu care se confrunta acesta, iar tensiunile aparute in legatura cu acest subiect sunt de natura sa contribuie la constientizarea populatiei privind importanta economisirii in sistem privat. In acest sens, cred ca este relevant rezultatul unui studiu ING care arata ca, in timp ce 41% dintre respondenti apreciaza ca la pensie vor dispune de resurse financiare mai reduse decat parintii lor, 80% cred ca, atunci cand se vor pensiona, copiii lor vor avea venituri mai mari ca ei. Acest procent este, credem noi, rezultatul increderii in venituri mai consistente in viitor si al accesului la un sistem de pensii mai diversificat, exprimand in acelasi timp si faptul ca romanii au inteles ca sistemul privat de pensii le ofera o alternativa solida in planificarea momentului retragerii din activitate.

Mircea Oancea: A devenit limpede faptul ca sistemul de pensii private are nevoie de incredere pe termen lung a populatiei si a autoritatilor. Aceasta increde se castiga prin informare si educare, precum si prin cunoasterea mecanismelor de functionare si transparenta. In acest sens, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a initiat cateva campanii de informare in randul populatiei cu privire la importanta pe termen lung a contributiilor la un fond de pensii obligatorii, cat si pentru cele facultative.

Ioan Vreme: Am invatat sa administram cu mintea limpede activele fondurilor in conditii economice deloc favorabile, ceea ce ma face sa cred ca industria pensiilor se va descurca si mai bine in viitor. Atunci cand inveti sa inoti in apa rece si vijelioasa, ai mari sanse sa fii performant in ape linistite si calde.

Radu Craciun: Nu cred ca le-a modificat, au ramas acelea cu beneficul unui an in plus de performanta foarte buna.

Mihai Bobocea (foto): In mod pozitiv, prin consolidarea rezultatelor investitionale foarte bune, in pofida perioadei dificile din punct de vedere economic si al pietelor, iar in mod negativ, prin exemplele negative ale altor state din regiune (Ungaria si posibil Polonia) care au luat / ar putea lua masuri care sa afecteze sistemul de pensii private pentru a conserva o situatie de lipsa a reformelor, pe considerente electorale.

Tendinta in 2011

Tendinta in 2011Cornelia Coman: In conditiile unei contributii de 3% si a extinderii bazei de participanti din sistemul public de pensii si, implicit, din Pilonul II prin includerea angajatilor din sistemul de aparare (MAI, SPP, SRI etc), estimam ca la finele anului 2011 numarul de participanti din Pilonul II va ajunge la 5,5 milioane de persone (fata de 5,19 milioane la finalul anului trecut, in crestere cu 6%) iar activele nete se vor majora pana la 6,5 miliarde de lei (fata de 4,33 miliarde de lei, respectiv un plus de 50%).

Mircea Oancea: Anul 2011 ne asteapta cu noi provocari si nu neaparat privind rezultatele din administrare privata, care consideram ca vor fi in continuare bune, deoarece exista premisele necesare in sistem. Principalele provocari vor fi cele legislative.

Ioan Vreme: Sa produca rezultate la fel de bune in conditiile unei economii a carei descrestere speram sa fie stopata, cu alte cuvinte sa consolidam si mai mult ceea ce am obtinut.

Radu Craciun: De crestere mai accelerate activelor datorita contributiilor mai mari si a noilor segmente de participanti si randamente investitionale probabil de doua cifre.

Mihai Bobocea: Piata va continua sa se consolideze si este vital sa intre "in forma maxima" in anul electoral 2012, cand riscurile si incertitudinile politice se vor amplifica, avand un impact asupra intregii economii si implicit asupra sistemului de pensii private.