Contextul general al anului

Contextul general al anului“Chiar daca a fost un an greu, per total, 2009 s-a asezat bine, iar Check Point a reusit sa ajunga la performante asemanatoare celor de anul trecut. Efortul pentru a obtine aceste rezultate a fost insa dublu, a trebuit sa lansam mai multe produse, pentru a avea o acoperire geografica cat mai buna pe piata si pentru a raspunde cererilor clientilor”, a declarat in exclusivitate pentru Wall-Street Lucian Barnea (foto), directorul de vanzari si coordonatorul afacerilor Check Point in Romania.

Dupa cum spune el, piata de securitate s-a ridicat, anul trecut, la circa 10 – 12 milioane euro, iar in acest an va cobori cu pana la 20%. “Fiindca piata de securitate se afla in stransa legatura cu cea IT&C, contractia de doar 20% a fost o operatiune extrem de dificil de atins”, a spus Barnea.

Securitatea este una dintre cele mai importante si mai vizibile zone ale IT-ului. In ultimii ani, cheltuielile alocate securitatii IT au crescut constant:

Alte segmente din sectorul IT au fost afectate mai mult de criza economica, conform acestuia, mai ales pe partea de consumer. Pentru ca Check Point sa se mentina in 2009 la nivelul din anii trecuti nu a apelat la masuri speciale de criza.

“Nu ne-am asteptat sa trecem printr-o perioada de criza economica. Singura strategie la care am apelat a fost cea abordata de companie la nivel global, strategie pe care Check Point a gandit-o pe termen lung, dinainte de aceasta perioada nefasta.”

Ca fiecare companie, si furnizorul de solutii de securitate a avut in 2009 programe de eficientizare si reducere a costurilor de consum, indreptate in special catre partea de logistica. Totodata, Check Point a introdus facilitati si tehnologii noi pentru a isi consolida si extinde baza de clienti.

2009 si 2010, orientati spre zona IMM-urilor

2009 si 2010, orientati spre zona IMM-urilorPrin ofertele speciale pe care le-a introdus, compania de solutii de securitate a castigat clienti si in zona de SMB (small medium business – intreprinderi mici si mijlocii) si, astfel, a reusit sa-si mentina afacerile la nivelul celor de anul trecut.

Potrivit lui Barnea, IMM-urile vor aduce, in 2009, circa 30% din business-ul companiei. Si sectorul public are o cota semnificativa din totalul vanzarilor Check Point – pana la 40%. “Anul acesta, insa, s-a simtit o contractie si in zona publica. Licitatiile au inceput mai tarziu decat in anii trecuti, poate si din cauza faptului ca ne-am plasat intre doua perioade electorale si o situatie economica incerta”, a spus seful companiei.

Insa si sectorul privat a reactionat cu intarziere anul acesta: “In prima faza, programele de investitii au fost caracterizate de o conservare, apoi de o relansare investitionala prudenta.”

Asa cum a demonstrat-o si studiul pe care Check Point l-a realizat in Romania la mijlocul acestui an, o mare parte dintre companiile de la noi prezinta inca riscuri in ceea ce priveste scurgerile si pierderile de informatii pentru ca nu folosesc solutii de criptare a datelor pentru a securiza informatiile pe calculatoare, laptopuri si dispozitive portabile de stocare.

Studiul Check Point, realizat in randul managerilor si responsabililor IT din companii romanesti, releva faptul ca 56% dintre respondenti nu au instalate solutii de criptare a datelor, in vreme ce doar 38% au raspuns ca folosesc deja o astfel de masura de securitate.

Conform studiului Check Point, contextul economic actual poate influenta comportamentul companiilor in aceasta privinta: 38% dintre companii considera ca scaderea activitatii economice duce la micsorarea cheltuielilor pentru securitatea IT, pe cand 25% dintre acestea considera ca bugetul pentru protectia IT a crescut. Pentru 38% dintre companiile care au participat la studiu, criza economica nu a influentat inca acest aspect.

In legatura cu prioritatile de achizitie pentru securitatea IT in 2009, studiul evidentiaza faptul ca 24% dintre companii sunt interesate in principal de prevenirea accesului neautorizat.

Cand vine vorba de provocarile pe care le au in vedere in 2009, principalele patru arii catre care companiile isi indreapta atentia sunt consolidarea (19%), protejarea impotriva scurgerii de informatii (17%), controlul costurilor pentru securitatea IT (17%), raportarea si monitorizarea (17%). 14% dintre companii privesc regulile de protejare a datelor ca pe o provocare, in vreme ce 6% dintre acestea iau in calcul probleme legate de mediu si spatiul verde, precum si planificarea capacitatii sau conformitatea PCI.

Ce urmeaza la anul

Ce urmeaza la anulIn ceea ce priveste finalul de an, acesta nu va fi la fel de reusit ca de obicei.

“In 2010 cred ca va fi mai dificil decat a fost anul acesta. Dar estimez ca din a doua jumatate a anului vor incepe sa se destinda conditiile pietei si ma astept sa intram pe un trend ascendent. Este posibil ca urmatorul an, chiar daca va fi mai greu, sa aiba, in final, si rezultate mai bune decat a avut 2009”, opineaza Lucian Barnea.

Check Point se adreseaza in mare parte sectorului business, dar tendinta catre care se va orienta in urmatorul an va fi spre piata de SMB si de consum, unde furnizorul de solutii de securitate a inregistrat si cele mai mari cresteri in 2009.

Conform lui Barnea, in sectorul corporate se vor derula mai multe programe de consolidare si eficientizare, deoarece aici vor fi si mai multi bani de investit in viitor.

“Ma astept ca in prima jumatate a lui 2010 sa nu fie mai multi bani de investit decat in acest an, programele de investitii vor aparea abia din a doua parte a anului urmator.”

Referitor la piata de securitate informatica din Romania, country manager-ul Check Point sustine ca aici exista in continuare o nevoie de educare a pietei, care inca nu a ajuns la maturitate.

“In Romania exista un potential care se inscrie in trendul general al pietei globale, pentru ca suntem dependenti de un buget de cheltuieli in zona economica. Nu stiu daca poate fi estimat un termen la care tara noastra ar putea ajunge la nivelul statelor dezvoltate din punct de vedere al sectorului tehnologic, mai ales pentru ca industria aceasta este una extrem de dinamica, in continua transformare. Insa cert este ca Romania incepe sa aibe o infrastructura pe care te poti baza, care ofera toata gama de servicii IT si care se poate dezvolta mult”, spune el.

In conceptia lui, nici o tara nu poate ajunge la un anumit nivel din acest punct de vedere, intrucat tehnologia se adapteaza incontinuu, la fel ca si cerintele pietei. “In momentul in care spui ca ai atins un obiectiv poate sa se nasca altul.”

In Europa Centrala si de Est, zona din care face parte si Check Point Romania, dar si comunitatea statelor independente (precum Rusia, Kazahstan, Ucraina), business-ul generat de tara noastra reprezinta 3% din total.

“Romania are multe lucruri in comun cu celelalte state din zona. Nu putem insa sa o definim ca o piata matura, ea este mai degraba una in curs de dezvoltare”, arata Lucian Barnea.

El mentioneaza ca se poate face o diferentiere intre pietele din regiune si Romania, daca ne uitam la modul in care au fost afectate de criza economica. Atat din perspectiva sectorului IT, dar si din punctul de vedere al potentialului economic, lucrurile difera. Pe de o parte, avem de a face cu o zona asezata si predictibila, iar pe de alta parte putem sa constatam ca Rusia, Kazahstan si Ucraina au cel mai mare potential. “Aici se fac investitii masive in zona de infrastructura, de IT si securitate.”

Vorbind la nivel global de aceasta piata, Barnea sustine ca nu se pot face economii in zona de securitate informatica mai ales pentru ca actuala criza economica a dus la inmultirea atacurilor de orice fel.

In Romania, Check Point are doi angajati. “Suntem birou de reprezentare fara activitate comerciala, noi nu vindem nimic. Acesta este atributul retelei noastre locale de 10 parteneri, formata intr-o structura cu un distribuitor national si un numar de integratori pe diverse niveluri de performanta si competente”, a informat seful biroului local.

In 2010 se planuieste marirea echipei din Romania: “Daca vom asista la o relaxare si relansare a economiei, probabil ca in 2010 vom mari echipa de aici cu cel putin inca o persoana.”