"Pentru a castiga clienti ne-am invoit de la scoala pentru a merge la CERF"

"Pentru a castiga clienti ne-am invoit de la scoala pentru a merge la CERF"In timp ce in topul la nivelul Europei Centrale si de Est, TeamNet International a fost pe locul al doilea, iar Arobs Transilvania pe pozitia a opta, in clasamentul pe zona EMEA, compania din grupul Asesoft s-a situat pe locul 41, iar producatorul clujean - pe 102.

In acelasi top s-au mai aflat Lasting Software, dezvoltator de software din Timisoara, pe pozitia 360 si compania de consultanta si software The Red Point, din Iasi, pe locul 422.

Chiar daca acum este criza, TeamNet International inca se poate lauda cu cresteri ale afacerilor. George Stan (32 de ani), fondator si totodata managerul departamentului de dezvoltare al TeamNet, afirma ca se asteapta ca firma sa incheie 2009 cu in jur de 10 milioane de euro, fata de 8,6 milioane in 2008. La sfarsitul lui 2008, firma avea un profit net in jurul a 550.000 de euro, pentru ani de criza George Stan sperand, de asemenea, obtinerea de profit.

Insa intrarea pe piata a companiei nu a fost tocmai usoara, avand in vedere ca TeamNet a fost lansata in 2001, imediat dupa criza dotcom.

“In 2000, piata era in cadere, iar cand am infiintat firma ne-am axat pe clientul roman. La inceput am targetat in jur de 30% din piata straina, spre deosebire de marea majoritate a firmelor romanesti care incepeau sa faca afaceri cu companii si institutii din SUA, ceea ce a fost bine pentru ca acum piata romaneasca este preponderenta pentru firmele romanesti”, povesteste George Stan, care ii cunostea pe trei din ceilalti patru actionari importanti inca din Liceul Mihai Viteazul din Ploiesti, pe care l-au absolvit in 1997.

Au inceput sa lucreze part-time din liceu pentru diferite firme din oras pentru ca sa isi castige banii proprii, dar si sa poate lucra pe niste calculatoare, altele decat cele pe care le foloseau la orele de informatica de la scoala.

“In perioada aceea, 1994-1995, ne-am gandit si sa avem propria afacere. Noi am lucrat si in Asesoft cand s-a deschis si in alte firme de soft din Bucuresti, iar mai tarziu am decis sa facem o companie. Lucram intr-un mediu frumos, dar ne veneau idei pe care am fi vrut sa le dezvoltam noi. Iar in contextul in care in Asesoft afacerile erau axate pe hardware, dar se dorea foarte mult sa se indrepte pe software, au coincis interesele si am creat TeamNet”, afirma Stan.

Astfel, managerul si alti doi asociati au lucrat de la infiintarea Asesoft in 1997 alaturi de Sebastian Ghita, cel care conduce acum grupul format din patru companii si echipa de baschet masculin CSU Asesoft.

Ulterior, intre 2000 si 2001, cei trei prieteni au lucrat la Akela (companie fondata de Lucian Butnaru si vanduta ulterior catre TechTeam Global, una dintre cele mai mari companii de outsourcing IT la nivel mondial, unde au gasit un al patrulea partener, iar in 2001, cu sprijinul lui Sebastian Ghita, care detine 56,91% din companie, si cu o investitie de 100.000 de euro au lansat TeamNet International.

"In 2001, cand am lansat compania, eram studenti in anul al patrulea si pentru a castiga clienti a trebuit sa ne invoim de la scoala pentru a merge sa prezentam niste aplicatii la CERF (n.red. cel mai important targ IT&C din Romania)", afirma George Stan.

Desi primul client mare a fost unul din Franta, accentul pus pe piata interna a facut ca in prezent proiectele externe sa insemne in jur de 5% din afacerile companiei.

Dar, pe de alta parte, managementul TeamNet are in vedere lansarea in 2010 in tarile din regiune, tarile vizate fiind Serbia, Bulgaria, Moldova si Ucraina.

“Nu avem inca oameni acolo, dar exploram toate aceste piete ca sa vedem unde avem mai mult loc de dezvoltare. Participam deja la licitatii in aceste tari si ne dorim ca finalul 2010 sa ne gaseasca acolo cu ceva in lucru. Aceste tari pot aduce si 5% din veniturile noastre, dar important este ca trebuie sa fim pregatiti pentru a concura pe piata cu cei care sunt deja acolo. Cred ca in privinta competitiei Romania sta mai bine decat aceste tari si nu prea vedem aceste firme venind in Romania, ci invers. Sunt multi care fac acest lucru, este ceva natural”, declara Stan.

Tot pentru a se dezvolta, conducerea companiei a deschis in ultimul an si jumatate doua filiale in tara, la Iasi si Timisoara, si in prezent doreste sa mai deschida un birou. In afara Bucurestiului, cele mai importante centre pentru dezvoltare IT sunt Iasi, Timisoara, Cluj si Brasov.

“Aceasta filiala ar urma sa ne ajute pe partea de proiecte cu finantari europene, dar care sunt adresate comunitatilor locale sau regionale”, explica managerul TeamNet.

De altfel, proiectele publice, care in general sunt cu fonduri UE, sunt foarte importante pentru companie pentru ca inseamna in jur de 80% din afacerile companiei.

Desi compania a crescut constant, in aproape fiecare an dublandu-si numarul de angajati care in prezent este de 230 (dintre care 30 la centrele din Timisoara si Iasi), aceasta nu inseamna ca nu au fost si probleme.

Cea mai importanta a fost cea a gasirii oamenilor potriviti, o problema intampinata de aproape toate companiile din IT si alte domenii pana la intrarea in criza.

Astfel, printre solutiile gasite de managerii TeamNet s-au numarat daruirea de actiuni in cadrul companiei pentru angajatii fideli si cu rezultate bune sau excursii in strainatate pentru angajatii mai vechi de cinci ani.

Oprean: O firma proprie era singura posibilitate sa lucrez in domeniu

Oprean: O firma proprie era singura posibilitate sa lucrez in domeniuChiar daca nu se afla intre primele 100 de companii cu cele mai dinamice businessuri din Europa, Orientul Mijlociu si Africa, Arobs Transilvania Software este una dintre cele mai importante companii din afara Bucurestiului si unul dintre principalii dezvoltatori de software pentru aplicatii mobile si distribuitori de echipamente GPS.

De altfel, la inceputul anului trecut, compania clujeana avea peste 200 de clienti pentru solutia de monitorizare si gestionare a parcurilor auto TrackGPS, cu un total de peste 4.000 de masini monitorizate si peste 150 de clienti care utilizau OptimallSFA, solutie pentru automatizarea si eficientizarea vanzarilor. La finalul lui noiembrie, numarul clientilor care foloseau produsul de monitorizare a parcurilor auto se dublase, iar al celor care utilizeaza OptimallSFA crescuse cu 15%.

Cu toate acestea, criza a afectat si businessul Arobs si, desi la finalul 2008, Voicu Oprean (39 de ani), directorul general si fondatorul companiei, estima afaceri de aproape 10 milioane de euro in 2009, la sfarsitul lui 2009 acesta afirma ca afacerile vor fi de aproximativ 8 milioane de euro. In 2007, ultimul an pentru care datele financiare ale Arobs sunt disponibile la Ministerul de Finante, compania a avut un business de cinci milioane de euro si profit de 640.000 de euro.

Afacerile in crestere, dar mai ales pasiunea pentru acest domeniu l-au si facut pe Voicu Oprean (foto) sa isi deschida in 1998 propriul business, dupa ce lucrase ca programator in Statele Unite.

“Era singura posibilitate sa lucrez in domeniu pentru ca nu existau firme, peste 80% dintre colegi lucreaza in strainatate”, a declarat, pentru Wall-Street, managerul Arobs Transilvania.

De altfel, compania pentru care a lucrat in SUA i-a devenit ulterior client, pana in 2002 cifra de afaceri a companiei fiind formata aproape in intregime din proiecte pentru strainatate. Ulterior, ponderea clientilor locali a crescut, in prezent ajungand la 60% din afacerile Arobs, dupa cum afirma Voicu Oprean, cel care detine totodata 90% din companie.

Restul de 10% apartine din 2006 grupului finlandez Hotelzon International, colaborarea dintre cele doua companii incepand din 2004 pentru proiectul Hotelzon online, o aplicatie care oferea un mecanism de cautare care permitea identificarea celui mai potrivit hotel, a tipului de camera, precum si a meniului.

Cu toate ca in urma cu trei ani si jumatate a renuntat la 10% dintre actiuni, fondatorul Arobs Transilvania spune ca nu are de gand sa vanda businessul pentru ca ii place foarte mult ceea ce face.

Dimpotriva, directorul general al companiei cluejele afirma ca este posibil ca in 2010 sa faca achizitii in industria de Internet, mai precis in zona de site-uri.