Siria - Assad castiga din nou

Siria - Assad castiga din nou

Conflictele din Siria sunt la ordinea zilei, iar cetatenii gasesc putine momente de pace. Cu toate acestea, presedintele Bashar al-Assad a fost investit, miercuri, pentru al treilea mandat ca presedinte. Acest lucru nu a fost deloc surprinzator, nu atat datorita popularitatii lui, cat mai ales faptului ca familia Assad conduce Siria din 1971.

In Siria, razboiul civil continua de trei ani, ceea ce a transformat multe orase din tara in ruine. In timp ce elicoptere controlate de regimul de la putere lanseaza bombe deasupra oraselor, guvernul sustine ca aceste fapte sunt parte a luptei impotriva teroristilor, potrivit CNN.

In afara de conflictul civil, tara se confrunta acum cu o noua amenintare care vine din partea radicalilor sunniti ai gruparii ISIL (Statul Islamic din Irak si Levant), care a speculat vulnerabilitatea Siriei pentru a continua ofensiva de la granita dintre Irak si tara lui Bashar.

Nimeni nu castiga; nimeni nu poate castiga

Potrivit Natiunilor Unite, peste 150.000 de oameni au murit in cei trei ani de razboi civil in Siria, insa tinerea evidentei acestora a incetat la un moment dat.

"Nimeni nu castiga; nimeni nu poate castiga. Chiar daca una dintre parti iese victorioasa pe termen scurt, costul devastator (al victoriei - n.r.) va semana semintele unui conflict viitor", a precizat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Sursa foto: Shutterstock.

Irak - noua amenintare a fundamentalismului

Irak - noua amenintare a fundamentalismului

Luna iulie trebuia sa marcheze primii pasi catre un nou guvern pentru Irak. Castigurile politice sunt insa greu de pus in balanta in conditiile in care militantii grupului jihadist Statul Islamic din Irak si Levant (ISIL) ameninta cu preluarea controlului asupra unor orase intregi si continua ofensiva in Bagdad, capitala tarii.

ISIL controleaza acum mai multe zone de ambele parti ale granitei dintre Irak si Siria, ceea ce a permis crearea unor "porti" pentru transferul de arme si trupe de lupta intre cele doua tari.

Fortele de securitate irakiene s-au retras, miercuri, din centrul orasului Tikrit, dupa lupte impotriva unor militanti care ar fi facut parte din ISIL, in urma carora au murit 52 de membri ai fortelor de securitate din Irak.

Irak a castigat insa doi aliati in acest conflict: fortele de securitate sunt asistate de trupe din Statele Unite, iar militarii siiti din Irak lupta alaturi de irakieni impotriva militantilor suniti care fac parte din gruparea ISIL, in special in jurul capitalei.

Sursa foto: Shutterstock.

Libia - libertate pentru toti

Libia - libertate pentru toti

La aproape trei ani dupa ce rebelii din Libia l-au dat jos de la putere pe un dictator care a condus tara timp de peste patru decenii, din 1969 pana in 2011, conflictele continua in tara.

Razboiul civil, care a culminat cu moartea lui Muammar Gaddafi, pe 20 octombrie 2011, afecteaza acum Aeroportul International din Tripoli, care a fost inchis dupa ce 90% dintre avioane au fost afectate, pagubele fiind estimate la sute de milioane de dolari. Rebelii au preluat controlul asupra aeroportului dupa moartea dictatorului, iar militiile islamiste lupta acum pentru a-i goni pe acestia atat din zona aeroportului cat si din alte zone pe care le ocupa in capitala Libiei, Tripoli.

Haosul care domina in capitala este acum imposibil de controlat, de aceea oficialii libieni vor sa ceara ajutorul trupelor internationale, cu toate ca puterea guvernului de a controla luptele este acum foarte limitata, din cauza faptului ca fortele de securitate sunt dezavantajate numeric.

Sursa foto: Shutterstock.

Fasia Gaza si Israel - sub semnul represaliilor si acuzatiilor

Fasia Gaza si Israel - sub semnul represaliilor si acuzatiilor

Incetarea ostilitatilor dintre fortele israeliene si grupul militantilor care apartin gruparii palestiniene Hamas pare a fi greu de indeplinit.

Rachetele trase marti de fortele Hamas au fost contracarate cu lovituri aeriene din partea Israelului, iar schimburile de focuri au continuat.

Speram sa putem obtine o incetare a focului

"Speram sa putem obtine o incetare a focului (intre Israel si Hamas - n.r.) - insa una prin care palestinienii sa fie protejati si sa li se ofere garantia ca nu va fi incalcata", a declarat purtatorul de cuvant a gruparii teroriste Hamas, Osama Hamdan. Israel, care initial a acceptat propunerea de pace venita din partea Egiptului, si-a aparat apoi initiativa de a continua loviturile asupra Fasiei Gaza, dupa un armistitiu umanitar care s-a incheiat joi dupa-amiaza.

Incalcarea legilor razboiului

"In loc sa lase usile deschise unei solutii diplomatice, au inchis aceste usi", a precizat purtatorul de cuvant al prim-ministrului Israelului, Mark Regev. "Din pacate, acum trebuie sa ne protejam oamenii prin mijloace militare", a adaugat acesta.

Atacurile aeriene din partea Israelului au fost calificate de organizatia non-guvernamentala pentru drepturile omului Human Rights Watch ca fiind periculoase, "omorand civili si incalcand legile razboiului".

Bilantul razboiului: 200 de morti in Fasia Gaza si unul in Israel

Un purtator de cuvant din partea militarilor israelieni a precizat ca evenimentele din Fasia Gaza sunt "o tragedie umana", blamand fortele Hamas. Militarii au acuzat Hamasul de luarea de ostatici civili prin folosirea unor case, spitale si scoli pentru a ascunde arme.

Peste 200 de oameni au fost omorati in Fasia Gaza in cele zece zile de conflict, au aratat oficialii palestinieni. In Israel a murit o persoana, in timp ce multi locuitori de la granita cu Fasia Gaza si-au parasit locuintele.

Sursa foto: Shutterstock.

Sursa foto: Harta Orientul Mijlociu/ Shutterstock.