Radu Ghetea, pescar convins

Radu Ghetea, pescar convinsRadu Ghetea este un pescar convins, aceasta fiind una dintre marile sale pasiuni.

Ghetea a pescuit in toata lumea, in Delta Dunarii, in baltile din jurul capitalei, in Cancun, in Noua Zeelanda, in Dubai, in Alaska sau in Caraibe.
Din punct de vedere al capturii, Ghetea spune ca cel mai lung peste prins a fost un merlin alb de un metru si jumatate, iar cel mai greu un crap de 19,670 kg.

“Am hobby-uri domestice si nu le-as numi deloc extravagante – nu joc golf, nu ma dau cu parasuta, nu schiez – imi place insa foarte mult sa pescuiesc, este o modalitate care ma relaxeaza extraordinar. In general, umblu dupa pescuit sportiv. Am pescuit in foarte multe locuri. Locul preferat ramane Delta Dunarii si am avut perioade cand mergeam de 6-7 ori pe an. Acum ma duc de 4-5 ori pe an, pentru ca a aparut un alt loc important, la Tancabesti, unde se pescuieste crap. Pescuitul inseamna multa stiinta, dar si mai mult noroc”, a mai spus presedintele CEC Bank.

O alta mare pasiune a bancherului este gatitul, in conditiile in care la un sfarsit de saptamana cand nu este la pescuit petrece chiar si 10-12 ore in bucatarie. Ghetea recunoaste ca este un gourmand si ca mananca orice si ca cel mai mult ii place sa gateasca imam baialdi, un fel de musaca de legume cu umplutara facuta din ardei, ceapa si morcovi, reteta fiind invatata de la parinti.

„In general, cand faci mancare, trebuie sa te gandesti ce gusturi au persoanele pe care le asezi la masa. Ce ma incanta cel mai mult este faptul ca cei care ma apreciaza foarte des sunt cei doi nepoti, care nu pot fi acuzati niciodata de prefecatorie”, a mentionat Ghetea.

Sursa foto cover: FreeDigitalPhotos.net.

Sefa celei mai mari companii de recrutare- prepararea prajiturilor

Sefa celei mai mari companii de recrutare- prepararea prajiturilorCristina Saviuca, country manager la compania de recrutare Lugera & Makler a declarat ca in timpul liber ii place sa faca prajituri fara zahar si sa isi petreaca timpul cu familia si cu cei trei catei - un Shi Tzu, un Chow Chow si un Bulldog Englez.

Seful Vodafone, pasionat de masini vechi

Seful Vodafone, pasionat de masini vechiUnul dintre hobbyurile lui Inaki Berroeta, seful Vodafone, pe langa alergatul alaturi de prieteni (la ora 9 in weekenduri si la 6:30 in timpul saptamanii), sunt masinile vechi. „Am cateva, imi place sa le repar, sa le ingrijesc si uneori le si conduc. Mai mult, am si o motocicleta veche!”, spune, mandru, seful Vodafone.

“Motocicleta aceasta, veche de zeci de ani, apartinea militiei din Romania, de pe vremea comunismului! Atunci cand o sa fie reparata, poate o sa fac publice fotografiile cu ea”, spune, mandru, seful celui de-al doilea operator mobil de pe piata.


Seful Microsoft, pasionat de chitara si golf

Seful Microsoft, pasionat de chitara si golfRonald Binkofski, directorul general al Microsoft Romania spune ca in timpul liber canta la chitara, joaca tenis si golf. Insa, in ultimii ani prefera golful pentru ca... “nu mai pot juca tenis precum inainte”.

Daca acum lucreaza in IT, in schimb cand era copil isi dorea sa fie star rock...Spune ca nu a devenit muzician pentru ca nu a fost destul de talentat. A inceput sa cante la chitara cand avea in jur de 14 ani, dar sa invete piese mai seriosase a inceput abia pe la 30 de ani.

Acum are 20 de chitare cumparate din toata lumea, iar pentru una dintre ele, peste doi ani va face o petrecere aniversara…de 100 de ani.

“Este o chitara Martin din 1914, este mica si foarte frumoasa. Nu o voi vinde niciodata”.

Pentru ca pasiunea lui pentru chitara este deja cunoscuta, la un eveniment al Microsoft a acompaniat-o pe Dj Vanda. El a cantat la chitara, iar ea a fost vocea.

Sefa Leo Burnett, pasionata de prajituri

Sefa Leo Burnett, pasionata de prajituriIoana Iordache, directorul general al Leo Burnett Romania, al doilea grup de comunicare de pe piata locala, este pasionata de prajituri.

Pentru a invata cum sa faca dulciuri din ce in ce mai frumoase si gustoase s-a inscris la cursuri la Paris, cursuri pe care le face incepand din 2008. De altfel, este singurul european care urmeaza aceste cursuri, pentru ca scoala la care le face este acreditata in Japonia si aproape toti colegii ei erau din aceasta tara.

"Gatitul in sine este o activitate destresanta, dar gatesc doar dulciuri. Cand eram mica visam ca parintii sa ma uite inchisa intr-o cofetarie si pana dimineata sa mananc in nestire”, afirma managerul adaugand ca daca in copilarie ii placeau toate prajiturile cu vanilie, acum le prefera pe cele cu ciocolata.

Nu vrea sa isi deschida o cofetarie, pentru ca nu ar vrea sa isi transforme “o mare bucurie intr-un business cu profit ori pierderi”. Plus ca ar trebui sa aiba angajati, aprobari.

“Imi place sa le fac in momentele mele de liniste, sa cantaresc ingredintele, sa le pregatesc, sa le pun in cuptor. Cu mintea de acum zic ca nu o sa fac asta, dar am zis de atatea ori ca nu voi face un anumit lucru si a trebuit sa-l fac, ca s-ar putea ca peste zece ani sa stam de vorba intr-o patiserie mica. Nu stiu”, spune zambind antreprenoarea.

In schimb, ceea ce i-ar placea sa faca acum este sa aleaga un restaurant din Bucuresti si sa livreze pentru acesta cate trei prajituri in fiecare zi.



Adrian Simionescu: ma relaxeaza sa muncesc pamantul

Adrian Simionescu: ma relaxeaza sa muncesc pamantulAdrian Simionescu, seful Vienna Investment Trust si unul dintre cei mai buni brokeri din Romania, spune ca una din cele mai mari pasiuni ale sale este agricultura.

„M-am nascut si am crescut la tara. Agricultura nu merge asa bine, dar nu o fac ca business. Ma intereseaza ca pamantul meu sa arate bine, gospodareste, sa nu ma fac de ras in sat”.

Spune ca intentioneaza sa se extinda in anii urmatori, sa faca agricultura la o scara mai mare. Dar este destul de greu, pentru ca vrea sa faca agricultura stiintific, nu empiric, desi investitiile sunt destul de mari.

Stie sa conduca un tractor de la o varsta frageda. Conduce si acum. Si nu doar atat, ii place sa munceasca pamantul, sa coseasca iarba, sa planteze si sa curete pomii. Nu are nicio problema in a lasa hainele si masinile scumpe, pentru o zi de munca la tara. Ba mai mult, vrea sa fie un exemplu pentru oamenii care considera munca pamantului una grea si injositoare.

„Imi place, nu imi e rusine si ma pricep. Am muncit si in liceu si in generala, cand nu imi placea. Nici acum nu cred ca mi-ar placea, daca ar trebui sa o fac zi de zi. Dar, din cand in cand, este o relaxare”, spune Simionescu.


Seful Alpha Bank, pasionat de pictura si pescuit

Seful Alpha Bank, pasionat de pictura si pescuit‘’Sunt un pescar dedicat ca sa zic asa, adica de cateva ori pe an imi fac timp sa ajung la pescuit. E ceva intre pasiune si o forma foarte interesanta de relaxare. Pescuitul este foarte aproape de meditatie. Cand te concentrezi doar pe miscarea lansetei esti mult mai aproape de meditatie decat de pescuit’’, spune Sergiu Oprescu, presedintele executiv al Alpha Bank.

Seful Alpha Bank spune ca ii place sa mearga in Delta Dunarii, pentru sentimentul de spatiu larg si peisajele variate, si recunoaste ca a pescuit o singura data la mare, dar nu a prins nimic.

Cea mai mare captura? ‘’O stiuca de 7 kg si 300 de grame si un crap de 13 kg si 500 de grame. Stiuca a fost prinsa anul trecut, iar crapul acum 4 sau 5 ani, de atunci nu am mai prins un astfel de trofeu. Anul trecut am prins si un somn de vreo 5 kg si jumatate’’, a completat Oprescu cu privire la trofeele cu care se lauda.

Un alt hobby de-al bancherului este unul mai putin obisnuit pentru societatea de astazi, dar pentru care Sergiu Oprescu a acordat mai mult timp in acest an decat pescuitului.

‘’Pictura este o pasiune veche din copilarie. Imi place si sa pictez, dar si sa colectionez, am vreo 10-12 tablouri in colectie, nu foarte multe. Ca pictori am Blei, Daranga, un autoportret de Cismaru (Mihai – n.r.), el e un pictor care a murit destul de tanar. Nu am cautat tablouri neaparat de valoare, le-am ales pe cele care mi-au spus mie in mod special ceva’’.

Bancherul nici nu se gandeste sa organizeze vreodata o expozitie si afirma ca tablourile le-a aratat in general doar familiei. Cat despre stilul pe care l-a adoptat, Oprescu spune ca nu considera ca are un stil anume, dar picteaza cateodata atat imagini din zona fabulosului, cat si peisaje din delta si nu numai. Practic, sunt lucruri care poate in realitatea noastra nu ar exista, dar poate ca formele si culorile lor sunt prezente in alte universuri, isi caracterizeaza bancherul pasiunea.

Sportul, ca model pentru societatea romaneasca si despre riscurile din sistemul bancar.

Sportul este un alt hobby de-al bancherului, mai ales inotul. Seful Alpha Bank spune ca in tinerete a practicat judo.


Iulian Stanciu, board games si sporturi extreme

Iulian Stanciu, board games si sporturi extreme Iulian Stanciu, seful Asesoft practica sporturi extreme: a facut si scufundari si, recent, a luat masa la inaltime (dinner in the sky). Pe lista de “to do” se afla si o excursie la Polul Nord, dar pentru asta trebuie sa isi faca timp. Si Kilimanjaro este un punct de atractie pentru manager.

Alte “surse de relaxare” sunt board games-urile (joaca Catan, Ticket to Ride si Dixit).


Seful AFI Europe, pasionat de calatorii

Seful AFI Europe, pasionat de calatoriiPentru David Hay, CEO al AFI Europe, calatoriile sunt una dintre cele mai mari pasiuni.

Pasiunea pentru calatorii se manifesta si in implicarea managerului in propunerea orasului Alba Iulia, pentru statul de capitala culturala europeana.

Destinatia sa preferata este “acasa”, in Israel.

Ce ar recomanda managerul unui turist care viziteaza Israelul? “Israelul este o destinatie extrem de diversificata, sunt orasele vechi, ca Ierusalim, unde simti greutatea istoriei si exista si Israelul dinamic, modern, reprezentat de Tel Aviv. Tel Aviv este un oras care traieste 24 de ore din 24, poti ramane blocat in trafic si la 2 dimineata. Londra se culca pana la miezul noptii, in Tel Aviv pana la 4 dimineata se misca tot, este mai activ decat New York”, povesteste managerul, care atunci cand este acasa isi rasfata familia pregatindu-le masa. “Gatesc micul dejun si cina. Acum ca au crescut copii nu prea mai am pentru cine sa gatesc”, spune seful AFI.


Omul care conduce FP: Barcelona, destinatia preferata

Omul care conduce FP: Barcelona, destinatia preferataGreg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea este pasionat de calatorii, iar Barcelona este destinatia sa favorita.

Cum arata o zi din viata managerului Fondul Proprietatea? “Nu ma pot lauda cu lucruri extraordinare. Ma trezesc, inot sau fac jogging, ajung la birou si apoi urmeaza intalnirile, discutiile sau deplasarile pe care le fac in scop de serviciu”.

Imi spune ca ii place muzica rock, insa variante mai “soft”, precum U2 sau Coldplay. “Am vazut ca voi romanii sunteti inclinati mai mult spre heavy… Maiden, Led Zeppelin, dar ca sa fiu sincer nu pot sa spun ca sunt un mare fan”.

Spune ca ii place sa viziteze cat mai multe tari, insa cel putin o data sau de doua ori pe an merge in Barcelona cu familia.

“Este un loc extraordinar. Imi place orasul si imi place clubul de fotbal… daca as fi jurnalist as vrea sa fac un interviu cu Lionel Messi”.
Nu uita sa mentioneze nici calatoriile “in locuri cat mai diferite”, chiar si in tari precum Belarus, Kirgistan sau Azerbaijan, “care pentru un strain pot fi surprinzatoare”.