"Intotdeauna am avut un sentiment de curiozitate pentru Romania"

"Intotdeauna am avut un sentiment de curiozitate pentru Romania"Baronul Jacob Kripp si-a petrecut copilaria in Tirolul de Sud, in nordul Italiei, regiune cu traditie viticola in care familia sa detine podgorii de mai bine de sase sute de ani.

Chiar daca a crescut printre mestesugari ai vinului si a cunoscut secretele soiurilor de calitate, Kripp nu si-a dorit insa o cariera in acest domeniu, asa ca a urmat studiile Facultatii de Drept la Universitatea din Innsbruck, Austria, continuand sa lucreze ca jurist la Erste Bank, in Viena si Tirol.

In copilarie, pasiunea mea pentru vinuri nu era atat de pronuntata asa ca nu-mi doream sa-mi construiesc o cariera in acest domeniu. Fiind tirolez, obisnuiam sa fac drumetii pe munte, iar un vis al meu era sa ajung in Carpati. Atunci era insa foarte dificil sa-mi indeplinesc aceasta dorinta, intrucat nu se organizau excursii aici. Pot spune ca de mic copil am avut un sentiment de curiozitate pentru Romania”, marturiseste Kripp.

Legatura sa cu Romania s-a formalizat dupa ce si-a cunoscut sotia, Ileana Constantinescu, descendenta a printului Barbu Stirbey. Dupa casatorie, in anul 1997, cei doi au venit aici pentru prima data impreuna.

De profesie jurist, a simtit imediat sansele de a redobandi fostele proprietati ale familiilor Stirbey si Constantinescu si a inceput procedurile specifice acestui demers. Astfel, in 2001 au intrat in posesia podgoriilor de la Dragasani, au inceput sa produca diferite tipuri de vin si s-au bucurat de o primire entuziasta din partea localnicilor.

In management, lipsa de comunicare este sursa greselilor

Viata familiei Kripp se imparte acum intre Austria si Romania astfel ca, aproape in fiecare luna, petrec cate doua saptamani in fiecare tara, iar cand sunt aici isi impart timpul intre Bucuresti si Dragasani.

Intrebat cu privire la stilul de management pe care il adopta la conducerea Agricola Stirbey, baronul marturiseste ca cea mai importanta constanta pe care o urmareste este comunicarea deschisa.

Atunci cand simt undeva un conflict apelez imediat la comunicare si incerc sa-i conving pe cei care au tensiuni intre ei sa vorbeasca mai intai, pentru ca lipsa de comunicare este mereu sursa greselilor si a conflictelor. In acest fel deschid usile, atat in familie, cat si in firma noastra”, adauga Baronul.

El isi aminteste ca a gasit foarte greu la romani acest mod de a aborda tensiunile doar prin comunicare. “Romanilor le era foarte greu sa se comporte asa dupa o perioada de cincizeci de ani de ierarhie bine stabilita in care comunicarea se realiza doar de sus in jos si niciodata invers”, spune Jacob Kripp.

Criza, o reorientare sanatoasa

Criza, o reorientare sanatoasaCoruptia reprezinta un alt aspect negativ pe care baronul l-a observat inca de la prima vizita in tara noastra. El considera insa ca originea acestei abateri de la moralitate o gasim intr-un obicei pozitiv al romanilor, acela de a oferi cadouri.

Daca mergeti in vizita la rude sau prieteni, chiar si pentru o perioada scurta de timp, oferiti o floare, o sticla de vin, o atentie. Acest obicei devine negativ atunci cand se repeta la doctor, avocat sau politie. In vest s-a cam pierdut acest obicei, iar cadourile se dau doar la ocazii sau evenimente speciale”, completeaza Jakob Kripp.

Ceea ce admira insa cel mai mult la poporul care l-a adoptat, un aspect la care cei din Vest ar trebui sa reflecteze mai mult, este modul in care traiesc oamenii la sate si considera ca multi dintre ei, chiar daca sunt saraci, sunt poate mai fericiti decat cei cu averi imense.

Trebuie sa invatam ridicarea nivelului de fericire prin reducerea pretentiilor si cred ca aceasta este si solutia pentru reorientarea situatiei actuale a economiei in Romania si pe plan international. Eu nu vreau sa zic «criza», pentru mine e o reorientare sanatoasa”.

Se simte mai putin afectat de criza financiara prin prisma domeniului in care isi desfasoara afacerile si se bazeaza pe studiile statistice care arata ca intotdeauna fluctuatiile pe piata vinurilor si mai ales a segmentului premium au fost mai lente in perioadele de criza de-a lungul anilor decat ale altor domenii. Astfel ca, daca domenii precum cel auto scad cu 30 la suta, segmentul alimentar si al vinurilor scade cu 5-10%, asa ca sunt intr-un fel mai feriti de efectele crizei.

In general, vinurile din categoria premium sunt chiar mai protejate decat celelalte vinuri, insa in contextul actual este greu sa preconizam cum va evolua piata, mai ales daca scaderile vor fi in continuare la fel de profunde”.

Pasiuni si hobby-uri

Pasiuni si hobby-uriDrumetiile pe munte reprezinta principala pasiune a Baronului Jakob Kripp.

Un motto al meu in viata vine chiar din aceasta pasiune pentru munte. Atunci cand fac o drumetie obisnuiesc sa-mi spun ca nu varful este tinta, ci doar drumul. Chiar daca nu reusesc intotdeauna sa am succes, imi place sa simt la final ca drumul a fost frumos”.

Asa si-a zis si cand a venit in Romania si simtea la inceput ostilitati in ceea ce priveste restituirea podgoriilor familiei. Atunci a zis ca indiferent daca actiunile sale vor avea sau nu un final fericit, a cunoscut oameni valorosi si s-a imbogatit din punct de vedere personal, si-a creat o retea de cunostinte si prieteni pe care sotia lui, Ileana, i-a regasit din copilarie.

Iernile si le petrece la schi, iar verile la mare si indiferent ca este vorba de sudul Frantei sau de insulele din Grecia, toate vacantele au ceva comun: destinatii ascunse, unde nu se practica turismul de masa si nu sunt complexuri hoteliere de lux.

Prefera satele ascunse pentru a descoperi autenticitatea si traditiile locurilor, parti de lume in care se pastreaza cultura unei natiuni si marturiseste ca acesta este si motivul pentru care ii place atat de mult la Dragasani, unde se afla viile familiei.

Baronul spune ca nu are un anumit vin preferat din colectia Agricola Stirbey, momentul si contextul degustarii influentand de fiecare data alegerea sa.

Noi avem opt vinuri diferite din gama Stirbey si doua noi din gama Bratianu. Daca intrebati un tata cu atatia copii pe care il prefera ii este greu sa dea un raspuns”.