1 / 5

Cele mai cautate destinatii externe

Cristian Francu, CEO al agentiei de turism Klever Travel, considera ca turistii romani care aleg sa calatoreasca de Paste si de 1 mai o fac fie in cautarea temperaturilor estivale, fie din dorinta de a vizita capitale europene celebre sau de a se relaxa intr-un resort de lux la preturi mai mici decat in sezonul de varf. Nu in ultimul rand, exista si o categorie de turisti care aleg sa calatoreasca de Paste intr-o destinatie cu importanta semnificatie religioasa.

In acest an, cea mai cautata destinatie pentru petrecerea vacantei de Paste la Klever Travel este Egiptul.

“Cand ne gandim la Egipt, ne apar in fata ochilor locuri exotice, piramide, faraoni, comorile lui Tutankhamon si imaginea unei civilizatii misterioase, de mult disparuta. Insa Egiptul turistic inseamna, fie ca vorbim de Hurghada sau de Sharm El Sheik, hoteluri si resorturi de lux, multe in sistem All Inclusive, soare si plaja tot timpul anului si o Mare Rosie perfecta pentru iubitorii de snorkeling”, adauga Cristian Francu.

In acelasi timp, Sorin Vaduvoiu, manager executiv la Perfect Tour, precizeaza faptul ca la agentia de turism pe care o conduce majoritatea pachetelor turistice externe pentru perioada Sarbatorilor Pascale au fost achizitionate pentru Bulgaria.

“Numarul celor care au ales Bulgaria pentru a petrece zilele libere de Sarbatori depaseste sase sute de persoane”, adauga Sorin Vaduvoiu.

Israelul reprezinta una din destinatiile clasice de Paste, unde turistii pot imbina aspectul religios si spiritul vacantei cu cel de relaxare la Marea Mediterana si excursii la Bethleem sau Ierusalim.

O alta destinatie foarte apreciata de turistii romani pentru aceasta perioada ramane, si anul acesta, Grecia. Grecia este o tara ortodoxa care sarbatoreste traditional Pastele ortodox si ofera turistilor o multitudine de insule superbe in Marea Egee.

“Creta, Corfu, Rhodos si Zakhintos sunt destinatii cautate de romani inca din luna aprilie, iar avantajul Greciei in competitia cu Israelul il constituie preturile”, este de parere Cristian Francu.


Unde mergem in minivacanta de Paste: Cele mai cautate destinatii



Articole recomandate