-
Bucureștiul și-a tras festival de cafea în urma unei investiții de 200.000 euro
-
Greșeli pe care să le evitați atunci când vă organizați nunta
-
România va avea un nou stadion de fotbal: capacitate de minim 25.000 de locuri
-
FOTO | Cum arată Hotel Cișmigiu și ce așteptări au proprietarii lui în 2024
-
Tandrețuri și Finețuri, un festival dedicat femeilor, a început in Centrul Vechi
-
TOP lucruri de făcut în acest weekend. Unde puteți ieși în oraș
Doi ani de DonCafe in Dorobanti
Dupa acelasi “mecanism”, corporatistii-cu-salarii-decente merg in grup sa manance la White Horse sau la City Grill-ul din Primaverii, cei-cu-salarii-indecente la Uptown, strainii cu-salarii-ca-ale-romanilor se aduna la Belle Epoque, strainii-care-vin-in-autocare se duc la Caru cu Bere si la Jaristea, iar, daca vrei sa se creada ca ai ceva legaturi cu show-bizul, te duci la Mandragora.
De cand s-a deschis intr-o zona scumpa din Piata Dorobantilor – sa fie aproape doi ani de atunci – Doncafé (scris adesea si DonCafé sau Don Café) face o exceptie incapatanata de la “regula”.
Fiind aproape de mine, merg des acolo, si inca ma fascineaza cand vad presedinti de banci si de mari companii stand alaturi de mafioti cu espadrile sau din cei cu costum si camasa alba descheiata la trei nasturi de la guler, femei frumoase care stiu cum si unde se cheltuie banii alaturi de cele urate care stiu si cum se fac, fustite miniaturale alaturi de deux-pieces-uri in sugestive nuante de gri… E drept, pana acum nu am vazut decat presedinte cu presedinte si interlop cu interlop stand la masa.
Inainte a fost acolo Rouge, o terasa-restaurant care a incercat sa iasa in evidenta, insa care a reusit doar in parte. Noii proprietari sunt niste israelieni (de acolo si legatura cu producatorul de cafea) care au si restaurantul Arcade, din Aviatorilor. Intotdeauna ma interesez al cui e locul in care intru, vreau sa stiu unde se duc banii pe care-i platesc, am si eu principiile mele. Am incercat sa intreb pe cineva despre care stiam ca-i cunoaste bine. Raspunsul a venit rapid, pe email, prin intermediari: “persoana in cauza prefera sa nu vorbeasca despre subiectul acesta, se pare ca-i e frica, cica sunt cam suparaciosi.”
Nu stiu ce ar fi putut sa o sperie asa pe biata persoana... E drept, unul dintre cei doi pe care ii vad mereu acolo e foarte nesuferit si nu m-ar mira daca, dupa ce va citi articolul, imi va spune: “Baaaa, auzi, de maine sa nu te mai prind in restaurantul meu!”; insa celalalt e extrem de simpatic si are reflexul de client service in sange, se vede din prima clipa. Sunt sigur ca acesta din urma (simpaticul) ma va ocroti, daca va fi cazul… Nu stiu cum s-or fi gasit si asociat cei doi.
Renovarea a durat foarte mult. Terasa a fost inchisa complet, facand loc unui spatiu functional in tot timpul anului. Se vede ca s-a investit mult acolo si ca proiectul a fost dat pe mana unui arhitect cu mult cap, pentru ca e unul dintre cele mai frumoase si confortabile locuri de acest fel din cate stiu eu. Nu am vazut in Bucuresti atata grija pentru calitate si pentru detalii decat la Noblesse si in cateva (putine) alte locuri.
Cititi mai multe cronici scrise de George Butunoiu despre restaurantele Aqua, Ici et La, Sangria, Thalassina, Capricciosa, Dantes, La Cena, Balthazar, Jaristea, Casa Ardeleneasca (Caredy).
De cand s-a deschis intr-o zona scumpa din Piata Dorobantilor – sa fie aproape doi ani de atunci – Doncafé (scris adesea si DonCafé sau Don Café) face o exceptie incapatanata de la “regula”.
Fiind aproape de mine, merg des acolo, si inca ma fascineaza cand vad presedinti de banci si de mari companii stand alaturi de mafioti cu espadrile sau din cei cu costum si camasa alba descheiata la trei nasturi de la guler, femei frumoase care stiu cum si unde se cheltuie banii alaturi de cele urate care stiu si cum se fac, fustite miniaturale alaturi de deux-pieces-uri in sugestive nuante de gri… E drept, pana acum nu am vazut decat presedinte cu presedinte si interlop cu interlop stand la masa.
Inainte a fost acolo Rouge, o terasa-restaurant care a incercat sa iasa in evidenta, insa care a reusit doar in parte. Noii proprietari sunt niste israelieni (de acolo si legatura cu producatorul de cafea) care au si restaurantul Arcade, din Aviatorilor. Intotdeauna ma interesez al cui e locul in care intru, vreau sa stiu unde se duc banii pe care-i platesc, am si eu principiile mele. Am incercat sa intreb pe cineva despre care stiam ca-i cunoaste bine. Raspunsul a venit rapid, pe email, prin intermediari: “persoana in cauza prefera sa nu vorbeasca despre subiectul acesta, se pare ca-i e frica, cica sunt cam suparaciosi.”
Nu stiu ce ar fi putut sa o sperie asa pe biata persoana... E drept, unul dintre cei doi pe care ii vad mereu acolo e foarte nesuferit si nu m-ar mira daca, dupa ce va citi articolul, imi va spune: “Baaaa, auzi, de maine sa nu te mai prind in restaurantul meu!”; insa celalalt e extrem de simpatic si are reflexul de client service in sange, se vede din prima clipa. Sunt sigur ca acesta din urma (simpaticul) ma va ocroti, daca va fi cazul… Nu stiu cum s-or fi gasit si asociat cei doi.
Renovarea a durat foarte mult. Terasa a fost inchisa complet, facand loc unui spatiu functional in tot timpul anului. Se vede ca s-a investit mult acolo si ca proiectul a fost dat pe mana unui arhitect cu mult cap, pentru ca e unul dintre cele mai frumoase si confortabile locuri de acest fel din cate stiu eu. Nu am vazut in Bucuresti atata grija pentru calitate si pentru detalii decat la Noblesse si in cateva (putine) alte locuri.
Cititi mai multe cronici scrise de George Butunoiu despre restaurantele Aqua, Ici et La, Sangria, Thalassina, Capricciosa, Dantes, La Cena, Balthazar, Jaristea, Casa Ardeleneasca (Caredy).