Food & fashion
Probabil cel mai bun mod de a te apropia de adevarata bucatarie a unui loc diferit de ‘acasa’ este acomodare treptata, mediata de o prima cina la un restaurant fusion. Astfel abordata, tentativa iti ofera un preview moderat, melanj subtil intre familiar si necunoscut, evita socurile, creaza poduri si construieste ambasade.Noi am ales Club 51, in Hanoi, un restaurant oarecum rezervat strainilor (Vietnam e totusi o tara comunista), situat intr-o vila cu arhitectura franceza in care etajul este compus dintr-o singura sala imensa, cu ferestre-usi complet deschise, pentru ventilatie naturala – optiune extrem de inspirata pentru noi, veniti din iarna europeana in acest oras cu nopti caldute, de vara cu smog.
Ceea ce ne-a atras atentia la inceput a fost parfum incredibil de flori proaspete, prezente in cantitati uriase in vase pe masura; urmatoarea mirare, apreciata la maximum a fost faptul ca mesele aveau fotolii zvelte in loc de scaune – un mic artificiu de confort care la final face o diferenta fantastica.
Am comandat crabi cu carapace moale perpeliti in uleiuri aromate, taitei ascunsi printre bucati de legume straine gurii noastre si supa de cartofi negri. La finalul mesei, cu palatele dezmierdate si cu simturile amortite de vin, de serviciul impecabil si de muzica unui pian discret, inteleg ca prin vis sensul decadentei – atmosfera coloniala intr-o tara comunista.
Un articol scris de Adriana Sohodoleanu, fondatoarea conceptului Biscuit, gourmet gifts & treats si partener la The Goodie Bag Company, companie specializata in organizarea de evenimente gourmet si nu numai.
Sursa foto: Arhiva personala a autoarei
Piata asiatica
Zilele urmatoare am facut tranzitia catre delicatesele strazii printr-un curs de gatit, la Old Hanoi Cooking School. Ca orice curs care se respecta, si acesta a inceput printr-o vizita la piata, pentru prezentarea si alegerea ingredientelor. Este o experienta fantastica si cu siguranta unul din cele mai bune moduri de a-i cunoaste pe vietnamezi.Este greu de descris o piata asiatica – sumedenia de legume ce stau de-a valma, pestii si pasaretul sunt transate pe loc, crabii inca misca ne-amortiti de funiile cu care sunt legati, iar mirodeniile coplesesc tarabe intregi. Peste toate pluteste un puternic miros de creveti uscati, iar pe sub toate curg mici rauri de apa menajera.
O data ce ne-am obisnuit cu mirosul si estetica nu-atat-de-curatului (judecat de constiinta europeana si standardele inculcate de parinti) masa la food stalls a devenit practicabila.
Supa clara de taitei pho, cu vita sau pui este unul din acele lucruri care nu pot fi nicaieri mai bune ca pe strada. Interesant este cum un gust atat de complex si echilibrat este construit in fata ta, ca un joc de lego - se pune lichidul cald dintr-un recipient inalt, de metal, asezat direct pe asphalt, se adauga taiteii, tipul de carne dorit si putina ceapa ciorii taiata maruntel. Asta e tot!
Daca ingredientele se achizitioneaza din piete cu arome puternice si tarabe supra-incarcate, iar 3 butoaie de plastic la colt de strada injgheaba un magazin alimentar, de ce nu ar fi si restaurantele de cartier la fel?
In Hanoi si nu numai, restaurant inseamna orice adunare de 10 ligheane de plastic puse cu fundul in sus, aranjate in jurul unui grup de recipiente de metal ce tin mancarea calda. Ligheanele tin loc de scaune si astfel restaurantul este gata; despre mancare nu stiu a va spune, nu am avut prilejul sa o incerc. Intre vila franceza si supa de la colt de strada, aceste locauluri pareau cumva burgheze .
In Hoi An timpul nu alearga
Daca mancarea nu e un argument suficient pentru a vizita Vietnam, in ciuda revolutiei gastronomice prin care a trecut in ultimii ani tara, alegeti un port pentru cateva zile de soare, mare si matase.Coborati spre centrul tarii, pe coasta de est si petreceti un timp in Hoi An. Candva, intre secolele XV-XIX, unul din cele mai importante porturi pentru comertul cu mirodenii, orasul are o atmosfera atemporala, la care contribuie substantial arhitectura cladirilor colorate, afumate si devastate de timp, nu de razboi. Hoi An a fost ferit de evenimente militare si pastreaza aerul unui oras-port traditional sud-est asiatic, fiind protejat de statutul World Heritage Site.
In Hoi An timpul nu alearga, dar nici nu se taraie, pur si simplu nu exista; pare a fi ignorat cu desavarsire, in ciuda faptului ca localnicii au repere clare si iti fixeaza intalniri dupa rigoarea ceasului european. Cumva, de-a lungul strazilor strajuite de case aparent fara data de nastere si in mijlocul vietnamezilor fara varsta, zilele se petrec greu de numarat.
Plimbarile prin orasul cu aer pustiu in ciuda aglomerarii umane, orele pe plaja cvasi-salbatica cu nuci de cocos spalate de valuri blande si leneveala in fata unui smoothie de mango, cu o carte in brate si barci trecand amortite prin dreptul ferestrelor refuza inghesuirea in unitatile de timp corespunzatoare.
Singurele ritmuri alerte, zgomotoase si aproape hartuitoare sunt vocile cusatoreselor de matase ce iti promit sa copieze orice model occidental in matase vietnameza pana a doua zi la ora 11:00.
Centrul matasii
Hoi An este centru al matasii si nu numai; se pare ca si case de lux precum Ermenegildo Zegna isi procura materiale de aici, bineinteles la preturi-fractie din cele cu care se regasesc apoi in Europa.Magazinele de tesaturi au rafturi din podea in tavan, munti de reviste Quelle si Nekkerman, ventilatoare retro-ruginite si lucratoare multe, care fac cu schimbul si la amiaza dorm pe podea, devenind jaloane in slalomul turistelor extaziate de universul moale si colorat al matasii de aici.
Pentru un curs accelerat de silk-ology sunt suficiente cateva ore in 3-4 magazine; asa afli ca matasea tailandeza este mai densa, are tinuta si de aceea e gata sa ia forma unei zile de birou intr-o multinationala. Matasea vietnameza - spuma unui lapte proaspat muls – cere rochii de zana dar ascunde si rotunjimi boticeliene, la nevoie, la fel ca si satin silk,
alegerea tinerelor doamne cu forme pofticioase, pentru rochii ce cad greu si duc usor in
pacat.
Taftaua este pentru un deux-pieces discret accesorizat la nunta fiului sau petrecerea de Craciun. Organza batoasa, snoaba si infatuata este gata oricand pentru cocktail, vernisajul acela de arta cubista sau un catwalk milanez.
Cusatoresele de aici iau masuri cu minutiozitate, stabilind unghiuri, lungimi, latimi si
adancimi ca pentru un mulaj dentar, iar a doua zi la ora 11:00 rochia sau camasa este gata, cu sau fara proba intermediara, dupa voia clientului. Pretul unei astfel de camasi este de circa 15-20 euro si nu uitati ca e su misura. Greu de comparat cu un serviciu similar pe Jermyn Street.
Daca nici oportunitatea unei vacante la Marea Chinei de Sud, printre matasuri si atmosfera atemporala nu v-a convins, va invit sa verificati argumentele saptamanii viitoare – Delta Mekongului, povestile populatiei Champa si experienta tunelurilor CU Chi.
