Bogdan Georgescu, Colliers: "Winning" mi-a fost ca un manual de management

Bogdan Georgescu, Colliers: "Winning" mi-a fost ca un manual de managementBogdan Georgescu (foto), managing partner al companiei de consultanta imobiliara Colliers, considerat unul dintre cei mai carismatici manageri din piata de real estate, spune ca cea mai importanta carte despre leadership a fost “Winning”, scrisa de Jack Welch, pe care o considera ca fiind “un manual de management”.

“Fiecare capitol are teorii si exemple care se pot aplica in practica si eu am testat multe dintre ideile lui la Colliers. Capitolele despre importanta franchetii si a managerului de resurse umane mi-au ramas in minte si ne-au ajutat sa comunicam mai bine in cadrul firmei”, arata Georgescu.

In lipsa unor scoli de afaceri bune in Romania, seful Colliers este de parere ca lecturile de management sunt un instrument util pentru educatie. “Este important insa cum alegem ce citim si, tinand cont de cat de multe optiuni apar in fiecare zi, pe cine ne bazam si de la cine invatam”, subliniaza el.

Alte carti pe care Bogdan Georgescu le recomanda sunt “Organizing Genius”, de Warren Bennis si Patricia Biederman, care se refera la formarea unei echipe de succes si “Good to Great”, de Jim Collins.

“In ultimii ani am citit mai mult articole si studii de caz. «What makes a leader», o carte despre inteligenta emotionala, scrisa de Daniel Goleman si «What is Strategy», de Michael Porter sunt favoritele mele”, mai spune managerul.

Bogdan Georgescu a fost si cel care a luat initiativa, in urma cu doi ani, de a crea o biblioteca in sediul Colliers, aflata la intrarea in biroul companiei si avand in prezent cu 132 de carti. Cele mai citite carti sunt “Coach - Lessons on the Game of Life”, de Michael Lewis, “Outliers - the story of success”, de Malcolm Gladwell si “Winning”.





Sorin Tranca, Friends: Fiecare carte fertilizeaza un sambure de gandire

Sorin Tranca, Friends: Fiecare carte fertilizeaza un sambure de gandireSorin Tranca (foto), director de creatie al agentiei de publicitate Friends Advertising, a scris prefetele cartilor “Exceptionalii”, “Triburi”, de Seth Godin si “Out of our mind”, de Ken Robinson. Cu toate acestea, spune ca nu citeste carti de leadership dintr-o prejudecata, probabil o ramasita a aversiunii fata de lecturi de tipul "self-made".

“Lecturile sunt importante pentru un om de business, asta cred si voi sustine mereu. Nu stiu in ce masura. Sunt oameni care nu citesc nimic si sunt geniali in abordari, altii care citesc mult si nu reusesc sa puna mare lucru in aplicare. Exista un cliseu, acela al cartii care schimba oameni. E, probabil, adevarat, insa eu cred ca fiecare carte te schimba, adauga ceva, fertilizeaza un sambure de gandire. Deci da, dragi oameni de business, cititi cat mai mult, mai ales ca, nu-i asa, suntem in ceea ce se cheama «economia cunoasterii». Unde... nu trebuie sa facem economie de cunoastere”, spune el.

O carte cu aplicatie de business pe care Sorin Tranca ar recomanda-o oricui este cartea lui Alan Greenspan, “Era turbulentelor”, o “carte cu perspectiva macroeconomica, scrisa de legendarul presedinte al Federal Reserve pe post de autobiografie”.

Din aceeasi zona, creativul Friends Advertising mai apreciaza “Intoarcerea economiei declinului", de Paul Krugman, care ajuta cititorii sa inteleaga cum functioneaza pietele. “Freakonomics” este o alta carte pe care el o recomanda-o oricui este implicat in procese de business, iar pe lista sa mai intra "Outliers" ("Exceptionalii") lui Gladwell si "Tipping Point", a aceluiasi autor.

"Jack Trout va poate invata repede si bine ce inseamna marketingul ca tool de business, Steven Johnson va poate ajuta sa-ntelegeti «De unde vin ideile bune», iar Nassim Taleb, in «The Black Swan» va pune pe masa o lectura fascinanta a improbabilului. Nu in ultima instanta, pe lista mea scurta intra o cartulie mica-mica, a lui Paul Arden, unul din cei mai importanti creativi ai publicitatii, cu a carui «It's Not How Good You Are, It's How Good You Want to Be» va puteti delecta oricand intrati intr-un impas, pentru ca este o lectura de fiecare data proaspata, plina de geniu si bun-simt, rar lucru intre aceleasi coperti”, afirma Tranca.

El alege cartile pe baza recomandarile care apar, sau da pur si simplu peste o carte cautand diverse lucruri, intr-o documentare. Alteori, discutiile cu prieteni sau parteneri sunt cele care dau idei.

“Construim o biblioteca la Fundatia Friends For Friends, deci de la o vreme am inceput sa caut mai mult, sa ma comport si ca un mic curator de lectura si lecturi, din dorinta de a fi mai util celor ce intreaba si vor sa citeasca, sa invete”, mai spune el. [Citeste aici mai multe despre biblioteca din sediul Friends Advertising]

Radu Lucianu: Bulgarele de zapada - Warren Buffett si viata ca afacere

Radu Lucianu: Bulgarele de zapada - Warren Buffett si viata ca afacereCartea de leadership care i-a placut cel mai mult lui Radu Lucianu (foto), fostul managing director al companiei CB Richard Ellis Romania si unul dintre cei mai experimentati consultanti imobiliari din piata, a fost “Bulgarele de zapada - Warren Buffett si viata ca afacere”, scrisa de Alice Schroeder.

“Mi-a fost facuta cadou de ziua mea si am citit-o in perioada februarie-martie anul acesta. Influentele sunt pozitive. Sunt departe de a fi terminat cu invatatul, dar sunt pe drumul cel bun. Acest lucru este foarte important. Angajatii sunt colegii mei si totodata baza companiei mele. Clientii in afaceri sunt rodul muncii noastre. Toti laolalta sunt partenerii mei de afaceri si atat vreme cat lucram cu placere, castigam toti. Principiul de baza este: «Eu sunt ok, tu esti ok»”, spune Lucianu.

Din aceasta carte, el a invatat sa foloseasca mai multa fermitate si claritate in decizii, sa aplice ce a invatat in marketing si strategie, sa anticipe, sa identifice si sa exploateze oportunitati.

“Importanta lecturii este evidenta dupa ce parcurgi prima carte. Restul le citesti ca si hipnotizat, avid de noutati”, motiveaza el necesitatea oamenilor de business de a citi.

Alte carti pe care Radu Lucianu le recomanda managerilor sunt: “Getting to YES”, de Roger Fischer si William Ury, “A concise guide to Macroeconomics”, de David A. Moss si “A Complaint is a Gift: Recovering Customer Loyalty When Things Go Wrong”, de Janelle Barlow si Claus Moller.


Pavlina Marinova, Oriflame: Crezul meu este rezumat de cei 4E

Pavlina Marinova, Oriflame: Crezul meu este rezumat de cei 4EPavlina Marinova (foto) a preluat in urma cu trei luni sefia Oriflame Romania, unul din principalii jucatori din industria de cosmetice, avand o experienta de 15 ani in cadrul grupului Oriflame, timp in care a ocupat diferite functii in Europa, Orientul Mijlociu si Africa, precum si in alte regiuni ale globului.

Pentru ea, una din cartile fundamentale in procesul de invatare a fost “The software of the mind”, scrisa de socio-antropologul olandez Geert Hofstede. „Este una dintre cele mai profunde studii privind diferentele nationale si culturale si importanta lor pentru organizatii. Intelegerea si respectarea culturilor nationale este absolut esentiala pentru un leadership de succes”, spune sefa Oriflame.

Modul in care oamenii inteleg si se raporteaza la autoritate si putere, cum „navigheaza” in incertitudine, care sunt valorile fundamentale in diferite societati sunt cateva dintre subiectele studiate si explicate in carte, povesteste Pavlina Marinova.

Alte carti pe care managerul le recomanda sunt cele de negocieri: „Negotiation Genius: How to Overcome Obstacles and Achieve Brilliant Results at the Bargaining Table”, scrisa de Deepak Malhotra si Max Bazerman. “Este una din cele mai bune carti despre negocieri, fiind scrisa de doi profesori de la Harvard. Mi-a schimbat complet perspectiva despre cum se obtin acordurile; in cele din urma, orice decizie luata cu un sef, un coleg sau un subordonat este un acord care provine dintr-o negociere mai scurta sau mai lung”, este de parere Marinova.

Sefa Oriflame a inceput sa urmareasca si publicatile Harvard Business Review si da exemplu articolele din seria Leadership: “Why Should Anyone Be Let by You”, de Robert Goffee si Gareth Jones, un “articol genial” din care a invatat multe si pe care il aproba in totalitate, “Level 5 Leadership”, de Jim Collins, o lectura fundamentala, desi putin complicata, dar care merita citita, inteleasa si aplicata, si “Narcissistic Leaders: the incredible pros, the inevitable cons”, de Michal Maccoby.

„Autorul sustine ca in perioadele de schimbari distrugatoare dintr-o companie, aceasta are nevoie de lideri cu egouri monumentale. Sunt de acord cu el si am experimentat asta in practica. In cele din urma, crezul meu in leadership este rezumat de cei 4E : Envision, Energize, Empower, Enable (n.r: Inspira, Impulsioneaza, Insufla”, a incheiat ea.

Mihai Seceleanu, InternetCorp: Jack - Straight From The Gut

Mihai Seceleanu, InternetCorp: Jack - Straight From The GutMihai Seceleanu (foto), managing partener al InternetCorp, recomanda "Jack - Straight From The Gut", de Jack Welch, carte pe care o considera una dintre cele mai interesante, utile si importante carti pe care le-a citit vreodata.

“Eram in facultate, in anul doi si am cumparat-o de la subsolul Librariei Eminescu, de la Universitate. Intre timp am imprumutat-o, nu am mai recuperat-o si mi-am cumparat-o din nou, atat de mult mi-a placut si am apreciat-o”, isi aminteste el.

In opinia sa, Jack Welch este numarul unu in management, asa cum odinioara Bill Gates era numarul in antreprenoriat, iar Warren Buffett, numarul unu in investitii. “Nu stiu cat de mult m-a influentat cartea cu adevarat, sunt sigur doar ca mi-am insusit principiul ca este important, ca si manager, sa stii «when to kiss and when to kick ass»”, afirma managerul.

In topul preferintelor sale in ceea ce priveste lecturile despre leadership se mai afla "Pierderea virginitatii", de Richard Branson, autobiografia omului din spatele imperiului Virgin. Pentru un manager, explica el, cartile de genul acesta sunt, probabil, mai putin importante, insa pentru un antreprenor, astfel de autobiografii inseamna foarte mult .

“Sunt presarate cu lectii reale de viata, cu suisuri si coborasuri, cu dileme cu care ne confruntam fiecare dintre noi mai devreme sau mai tarziu, la un nivel mai mic sau mai mare, in propriul business”, detaliaza Seceleanu.

Nota: InternetCorp este publisherul Wall-Street.ro

George Barbulescu, Axion Project Bureau: Think Big

George Barbulescu, Axion Project Bureau: Think BigOmul de afaceri George Barbulescu (foto), care conduce compania olandeza Axion Project Bureau, specializata in dezvoltari urbanistice si lucrari de infrastructura, recomanda oricarui manager cartea “Think Big”, scrisa de Donald Trump si Bill Zanker. Barbulescu a citit cartea in anul 2008, in traducere olandeza, la recomandarea sotiei sale.

“Mi-a intarit convingerea ca mare parte din succes in tot ce faci se bazeaza pe echipa cu care lucrezi. O faceam deja de multi ani, dar e foarte bine pentru increderea in ceea ce faci sa ai o «confirmare» de la cineva care se bucura de autoritate in domeniu. Respecta angajatii, motiveaza-i, ajuta-i sa scoata ce-i mai bun din ei si vei atinge ce ti-ai propus”, explica Barbulescu.

In ceea ce priveste partenerii de afaceri, cartea l-a ajutat “serios”. “Mi-am argumentat foarte solid ce vreau sa fac si asa am atras in planurile mele parteneri de afaceri. Si aici cartea a subliniat aspectul «respect» pe care l-am urmat destul de strict”, arata el.

Alte lecturi despre leadership pe care el le recomanda sunt “The Magic of Thinking Big”, de David J. Schwartz, “The 21 Irrefutable Laws of Leadership”, de John C. Maxwell, “Create Your Own Future”, de Brian Tracy, “More Time, Less Stress - How to Create Two Extra Hours Every day”, de Judi James si “Forta inteligentei emotionale”, de Steven J. Stein si Howard E. Book.

“Lectura acestor carti ajuta un manager sa fie «focusat», ii pune la indemana ustensile si metode verificate in practica, deci de succes. Nu mai trebuie sa inventezi «roata», e deja inventata, testata si functioneaza! Trebuie doar sa o «preiei», mai spune Barbulescu.

George Barbulesu a emigrat in Olanda in 1989 si, de-a lungul anilor, a fost consultant al primariilor din Amsterdam, Utrecht si Haga pentru proiecte precum The Hague New Central sau Amsterdam Central Station, director de proiect in cazul aeroportului Schiphol din Amsterdam, in prezent fiind membru al Insitutului Regal al Inginerilor din Olanda.


Adrian Erimescu, Imobiliare.ro: Ghidul implinirii

Adrian Erimescu, Imobiliare.ro: Ghidul impliniriiCartea de leadership preferata a lui Adrian Erimescu (foto), general manager al portalului imobiliare.ro, este “Ghidul implinirii”, de Robin Sharma, pe care a citit-o in luna septembrie, anul trecut. Volumul i-a fost recomandat de un prieten, cu care a fost apoi si la conferinta sustinuta de Robin Sharma la Bucuresti.

Este o carte plina de idei simple, dar puternice, argumenteaza Erimescu. Cateva i s-au intiparit bine in minte: leadership este despre cum iti faci treaba cand nimeni nu te urmareste; felul in care te ocupi de lucrurile marunte dicteaza felul in care tratezi lucrurile importante; disciplina de a face mici progrese zilnice duce la rezultate uimitoare in timp; si preferata sa, “ardeti corabiile” - daca iti pui in minte sa faci ceva, mergi pana la capat ca si cand nu exista cale de intoarcere.

“Incerc sa aplic zi de zi aceste idei, pentru ca se suprapun cu propriile valori. Perseverenta este deja in ADN-ul companiei, suntem o companie «incapatanata» si odata ce ne-am propus ceva, mergem pana la capat. Fiecare om din firma are ca obiectiv sa fie cel mai bun din industrie in ceea ce face, in microuniversul sau si doar stiind unde ne este locul putem sa avem mereu in minte rezultatele pe care vrem sa le atingem”, explica seful imobiliare.ro.

Alte carti pe care managerul le recomanda sunt “Jack, dintr-o bucata” ("Jack - Straight from the Gut"),”Screw It, Let's Do It” ("Lectii din scoala vietii") si “ The Facebook Effect”, pe care o citeste in prezent. “Pentru mine, aceste lucrari sunt foarte importante: gasesc mereu idei noi, ma inspira, dar imi si valideaza trairile si propriile conceptii despre leadership. Ba mai mult, cred ca pentru toti colegii din companie ar trebui sa fie importante”, afirma Erimescu.

Periodic, el trimite managerilor de departamente o lista pe care sa o completeze cu cartile pe care si le doresc fiecare pentru echipa lui si pe care compania sa le comande. In plus, Erimescu mai ofera carti cadou la sedintele de departament. “Si asa, incet-incet se contureaza minibiblioteci in fiecare birou. Dar satisfactia este cand sunt citite”, arata el.



Bogdan Ieftimie, Acer: LIDER la 360 de grade

Bogdan Ieftimie, Acer: LIDER la 360 de gradeBogdan Ieftimie (foto), director de vanzari in cadrul Acer Romania, filiala locala a producatorului de electronice taiwanez, se decide greu cand vine vorba de cartea preferata de leadership. Spune doar ca in topul preferintelor sale se afla John Maxwell, cu “LIDER la 360 de grade”. “Initial John Maxwell mi-a fost recomandat de cativa parteneri de afaceri. Dupa ce am descoperit cartile lui, anul trecut am inceput sa cumpar tot ceea ce a scris si asa am ajuns la cartea «LIDER la 360 de grade»”, poveste el.

Unul dintre lucrurile mentionate in cartea lui Maxwell, pe care managerul Acer le aplica in mediul de business este ca orice lider este in acelasi timp follower (n.r: aderent) si are in preajma sa persoane care il inspira. Tot Maxwell spune ca este mai eficient sa folosesti puterea influentei decat autoritatea formala, chiar daca ai aceasta autoritate, pricipiu in care directorul de vanzari al Acer se regaseste.

In ceea ce priveste importanta lecturilor de business, Ieftimie considera ca pentru orice manager aceste carti sunt vitale, nu doar importante, deoarece reprezinta una din cele trei surse de informatie. “Noi invatam din experienta proprie, din cea a oamenilor cu care ne intalnim sau din cartile pe care le citim”, subliniaza el.

Alte doua recomandari pe care le face sunt: “Jack, dintr-o bucata”, de Jack Welch, si “Business Minds“, de Tom Brown, Stuart Crainer, Des Dearlove si Jorge N. Rodrigues, o culegere de articole cu aplicabilitate practica in viata profesionala de zi cu zi.

Este randul tau: Ce carti de leadership recomanzi? Comenteaza aici.