Pionierii

Prima mea intalnire cu Coca-Cola, produsa in 1991, a fost una de gradul 3. Mi-a ramas intiparita in minte pentru totdeauna si mi-a schimbat viata. Ieseam din „alimentara” de langa televiziune cand „extraterestrul” mi-a aparut deodata in fata, rosu, nou-nout, curat, superb, amutindu-ma. Era primul camion de Coca-Cola pe care-l vedeam pe strazile orasului. Inca patruns de temerile epocii, primul meu gand a fost: „e un semn, comunismul nu se mai intoarce”.

Momentul are o semnificatie deosebita pentru mine. Citeam despre marketing si domeniul, putin cunoscut la noi pe atunci, incepuse sa-mi framante gandurile profesionale. Camionul rosu a fost revelatia, in scurta vreme hotararea era luata: marketing-ul va fi noua mea profesie. Sloganul meu era, ca si acum: „If you can imagine it, you can achieve it”. Dar primul camion rosu pe strazile orasului a ramas un simbol si pentru FMCG-ul romanesc - o companie care isi livra produsele direct la magazin aducea o schimbare majora in peisaj. Au urmat umbrele, frigidere, spoturi TV profesioniste, si deja s-a creat diferenta. Sa nu uitam ca era vremea cand la TV se mai auzea racnetul “V-am prins, vrajitoarelor!”, unul din primii pasi romanesti in advertising.

PepsiCo patrunsese in Romania inca din 1965, acordand o licenta unei fabrici din Constanta si livrand concentrat contra vinuri romanesti. Pepsi se producea in cantitati mici, livrate mai ales prin sistemul de distributie PCR, adica pile-cunostinte–relatii. Fiind multa vreme singura bautura de tip cola, treptat particula ce o definea a disparut din vorbire, iar Pepsi a devenit un substantiv comun, ca si Xerox sau Adidas. Chestia asta mi-a dat batai de cap mai tarziu. In 1991, PepsiCo a acordat franciza de productie si distributie imbuteliatorului QAB, iar sistemul Pepsi a inceput sa se dezvolte spre structura cunoscuta azi.

Aproximativ in aceeasi perioada, spune legenda, un roman de la Ci-Co scria presedintelui Coca-Cola o faimoasa scrisoare, „hrisovul de intemeiere”, invitand compania in Romania. Romanul intemeietor se numea Ion Stamanichi si cateva luni mai tarziu conducea noua operatiune de pe frontul de est, Coca-Cola Bucuresti. Ulterior, compania a acreditat alti doi imbuteliatori, Leventis din Irlanda si Ozgorkey din Turcia, sistemul devenind national. Coca-Cola venise cu o viziune pe termen lung, cu bugete mari de investitii si de marketing, si cu o imagine simbolic americana, de mare impact in acei primi ani dupa comunism. In mai putin de un an de la lansare, luase deja conducerea pietei.

Am devenit Marketing Representative al Coca-Cola Romania la un an dupa intalnirea cu camionul rosu, si dupa cateva alte incercari, abia invatam ce este un interviu. Procedura de triere a sute de candidati fusese lunga si riguroasa. Momentul cheie a fost intalnirea cu viitorul meu sef. Am incercat un onest „Stiti, eu marketing nu prea…”. Raspunsul logic a fost: „Normal, nu exista marketing in Romania deocamdata – altfel, cu ce te lauzi?”. Atunci mi-a scapat fraza de care a ras cu lacrimi si mai radem si acum cand ne amintim: „Pai, in primul rand, sunt inteligent”. Sensul era „Nu stiu acum, dar voi invata repede”, dar fraza mi-a iesit asa si a fost norocul meu, momentul de afinitate, de acceptare, dupa care discutia a continuat relaxat. Nu eram un proaspat absolvent fara experienta, dimpotriva, dar eram emotionat de apropierea implinirii unui vis. Imi doream atat de tare sa evoluez in domeniul fascinant al marketing-ului si intr-o astfel de companie, incat am acceptat la inceput un salariu mult mai mic decat aveam in acel moment ca analist si designer de sisteme informatice, in mica firma de software fondata impreuna cu cativa colegi dupa revolutie.

Primul meu rol la Coca-Cola a fost unul de pionierat. La stadiul incipient al profesiei in Romania, se adauga cel al industriilor conexe: advertising, canale media, productie de materiale publicitare, research, etc. Pe langa rolul principal, crearea si coordonarea la nivel national a programelor si bugetelor de marketing si a executiei lor in piata cu cei trei imbuteliatori, o sarcina majora a fost in acea perioada dezvoltarea relatiilor cu media, cu nou-nascutele agentii de advertising si cu furnizoriii de materiale publicitare, dar mai ales aducerea lor la un standard de calitate corespunzator. Era vremea de legenda cand “puricele se potcovea cu nous’noua de oca la un picior si tot i se parea ca e usor”. Bogdan Enoiu venea la intalnire direct de la stadion, unde aranjase bannerele impreuna cu ceilalti 2-3 oameni din Clip Advertising, si se lupta in lupta dreapta pe bugetele de marketing Coke cu Paul Radu si Michael Kammrath, care reprezenta pe atunci McCann. THE Zoltan Szigeti & Mihaela Nicola erau account managers pe cont, Tino Furtuna si Dan Bittman colaborau la spoturi, Marian Alecu era director de vanzari pe zona Bucuresti, iar domnul Tariceanu conducea Radio Contact si ne cauta din cand in cand cu oferte media. Ce vremuri!

Era o atmosfera efervescenta, de care imi amintesc mereu cu drag. Cresterii profesionale sistematice i se suprapuneau invatatura “on-the-job”, cu amalgamul ei de noutati si obstacole cotidiene, si cu entuziasmul de a fi parte a unei astfel de aventuri. Am avut noroc, am retrait atmosfera asta si la Pepsi mai tarziu.

Acumularea de cunostinte de prima mana in marketing si vanzari devenise o obsesie, aveam mereu in minte handicapul meu si al profesiei in Romania, fata colegii din alte tari. M-au ajutat numeroase training-uri de specialitate si colegii mei. Este momentul sa revin asupra lui Nick Constantinescu, managerul ce intuise potentialul meu in marketing pe baza IQ-ului declarat. El mi-a marcat modul de gandire si stilul de abordare a unei probleme de business, si cred ca alti colegi din echipa ar putea sa spuna acelasi lucru. Pentru cresterea noastra ca manageri, imbina laturi clasice (training, feed-back, coaching) cu dezvoltarea dorintei de performanta si de responsabilitate in indeplinirea obiectivelor, reusind sa ne induca un extraordinar spirit de echipa.

Am mai povestit anecdota asta definitorie pentru stilul lui Nick: odata, mi-a cerut un anume raspuns pana la o anumita ora. Dar raspunsul se afla la Budapesta, si cum in acea vreme e-mail nu exista, iar legaturile telefonice cu Ungaria erau foarte dificile, n-am reusit sa-l aflu la timp. Remarca sa imi influenteaza si acum modul de abordare a problemelor: „N-ai facut tot ce iti statea in puteri – aveai un avion catre Budapesta acum doua ore, ai fi putut sa fii acolo deja si sa afli raspunsul”. Nu glumea. Am ramas si astazi cu convingerea ca mai am multe de invatat si ca orice problema are o solutie, trebuie doar sa fii in stare sa gandesti out-of-the-box. Echipa formata de el la Coca-Cola Romania a functionat ca o familie, obtinand performante ridicate. Alex Fuhrmann, Ion Josceanu, Lucian Neacsu, Cristian Stelea, Dan Vasile - managerii acelei echipe de vis -au atins un nivel profesional ridicat, Cristi chiar e in Atlanta acum, manager cu responsabilitati globale.

Pionieratul a continuat pana prin ‘94 si s-a manifestat si in directia primelor promotii si evenimente sponsorizate. Am organizat prima promotie nationala din Romania post-comunista si am pus bazele unor sponsorizari desfasurate timp de mai multi ani: turul ciclist al Romaniei, programul Coke is the music (azi Coke Live), festivalul Cerbul de Aur sau febletea mea, Festivalul de Jazz/Blues, care mi-a dat ocazia sa stau fata in fata cu idolii mei John McLaughlin, Joe Zawinul, John Mayall. Rezultatele in vanzari si market share si vizibilitatea crescanda a brandului in piata, imi adusesera si Premiul Asociatiei Romane de Marketing, primul din cariera, cu care ma mandresc mai mult decat cu cele europene de mai tarziu, deoarece a fost primul premiu acordat vreodata pentru marketing in Romania. Dar multi alti colegi avusesera o contributie fundamentala la rezultate prin dezvoltarea sistemului de imbuteliere si de distributie. De aceea cred ca acel premiu le apartine, contributia mea fiind doar partea vizibila de catre public a icebergului.