Obligatiuni ale institutiilor publice versus corporative
Companiile se pot imprumuta de la banca pentru a-si finanta proiectele, dar li se cer garantii colaterale. O alternativa pentru companii o reprezinta emisiunea de obligatiuni prin care promit investitorilor ca o sa le platesca o anumita dobanda fixa, numita rata cuponului obligatiunii, in schimbul folosirii banilor lor.O emisiune de obligatiuni este considerata mai ieftina, nu numai fata de alternativa imprumutului bancar, ci si fata de cea a emiterii de noi actiuni pentru ca de-a lungul timpului s-a constatat din punct de vedere statistic faptul ca dividendele platite in cazul in care s-ar emite noi actiuni sunt mai costisitoare decat dobanzile detinatorilor de obligatiuni, potrivit publicatiei din Ghidul Investitorului la Bursa, realizat de Bursa de Valori Bucuresti.
Emitentii de obligatiuni pot fi institutii ale administratiei publice centrale sau locale (obligatiuni de stat, cele municipale si cele emise de consiliile judetene) sau companii private, caz in care ele poarta numele de obligatiuni corporative.
Teoretic, riscul in cazul obligatiunilor emise de administratiile publice centrale si locale este foarte redus, fiind greu de imaginat ca acestea vor intra in incapacitate de plata si nu vor rambursa imprumutul obligatar, in timp ce obligatiunile corporative comporta un risc mai ridicat.
Criterii de clasificare ale emisiunilor
Un criteriu important dupa care obligatiunile pot fi clasificate se refera la datele de plata ale dobanzii si de rambursare a imprumutului obligatar. Unele emisiuni obligatare platesc periodic cuponul de dobanda, fie trimestrial, fie semestrial. In mod similar si suma imprumutata poate fi rambursata in mai multe etape pe parcursul duratei de viata a obligatiunilor.Acest sistem vine atat in sprijinul companiei emitente care rambursand in mai multe transe va plati o dobanda din ce in ce mai redusa ca suma totala, cat si in ajutorul detinatorilor, care astfel isi transforma gradual in lichiditati plasamentul astfel facut, mai devreme de data scadentei finale, putandu-se orienta catre noi oportunitati de plasament oferite de piata.
De asemenea, exista si obligatiuni care platesc toata dobanda in final si ramburseaza integral suma imprumutata la data scadentei. Acestea poarta denumirea de “obligatiuni cu dobanda zero” pentru ca nu platesc un cupon pe parcurs, ci returneaza totul doar la scadenta obligatiunilor.
Acest tip de obligatiuni prezinta atat avantaje, cat si dezavanataje. Pe de o parte, compania emitenta se poate folosi o perioada mai indelungata de bani, pentru ca nu face plati in avans, dar pe de alta parte dobanda platita este mai mare, iar efortul financiar la data rambursarii este dificil de sustinut.
Un alt criteriu important de clasificare a obligatiunilor este modalitatea de calcul a dobanzii. Astfel, in unele situatii dobanda este fixa, indiferent de evolutia pietei monetare, iar in alte situatii se practica o dobanda variabila, calculata si anuntata periodic, trimestrial sau semestrial.
Pentru perioadele de crestere a dobanzii monetare, este avantajos pentru companie sa se imprumute la dobanzii fixe, iar pentru detinatori – investitori – aceasta situatie nu este una dorita.
In economiile cu inflatie ridicata, este indicat ca cuponul obligatiunilor sa poarte o dobanda variabila. In economiile cu o rata a inflatiei aflata la un nivel rezonabil, cuponul obligatiunilor este de obicei stabilit ca o rata fixa.
Majoritatea obligatiunilor sunt garantate printr-o polita de risc financiara. Acest lucru presupune ca in cazul in care emitentul intra in incapacitate de plata si la scadenta nu reuseste sa ramburseze imprumutul si sa plateasca dobanda, asiguratoul o va face in locul sau. Drept urmare, riscul este ceva mai coborat in cazul obligatiunilor garantate si de aceea dobanda platita de acestea este mai mica decat in cazul obligatiunilor negarantate.
Obligatiunile aduc un castig mic, dar sigur
Cumpararea de obligatiuni se poate dovedi o sursa sigura suplimentara de cash. Spre exemplu, daca un investitor cumpara obligatiuni de 10.000 lei cu o rata a cuponului de 7% pe an, el va primi la sfarsitul fiecarui an o dobanda de 700 lei sau 350 lei la sfarsitul fiecarui semestru din an. Bineinteles, investitorul poate aloca banii respectivi si catre fondurile mutuale sau cumpara actiuni la Bursa, spre exemplu. Pe termen lung, din punct de vedere statistic, profitul oferit de obligatiuni este mai mic decat in cazul actiunilor, insa riscul este mai scazut.
Spre deosebire de aceste investitii, cumpararea de obligatiuni aduce investitorului un castig sigur chiar daca este mai mic.
“Obligatiunile sunt un instrument la fel de important ca actiunile, pe care de altfel le completeaza. Majoritatea actiunilor sunt cu dobanda variabila, in functie de media aritmetica dintre ROBID si ROBOR (cu diferite termene), la care se adauga o prima de x%”, ne-a declarat Paul Brendea, analist financiar la Prime Transaction.
Tocmai acesta doua atribute, variabilitatea dobanzii si cuponul, fac obligatiunile atractive, in special, pentru fondurile diversificate de investitii si cele monetare.
Si tocmai aceasta atractivitate face obligatiunile atat de putin accesibile micilor investitori, la care mai adaugam lichiditatea lor redusa pe bursa, ceea ce le face si mai putin accesibile.
Mai exista si obligatiuni cu dobanda fixa (cum sunt cele emise de BCR, cu scadenta in noiembrie 2009), care sunt de asemenea interesante, dar care in aceasta perioada in care am asistat la cresteri semnificative ale dobanzilor la depozite nu s-au dovedit o idee foarte inspirata, continua Brendea.
Obligatiunile ofera o dobanda mai buna decat media sistemului bancar sau o dobanda fixa care poate proteja in eventualitatea scaderii ratelor de dobanda in urmatorii anii. “Practic, sunt complementare actiunilor si instrumentelor derivate, deci se preteaza foarte bine la un profil investitional cu apetit mic si mediu fata de risc”, afirma analistul Prime Transaction.
Riscurile investitiei in obligatiuni sunt limitate
Unele obligatiuni sunt convertibile in actiuni la momentul la care ele ajung la maturitate. Aceasta clauza de convertibilitate este, de regula, in beneficiul emitentului care, la data scadentei, daca apreciaza ca suma de plata ar fi prea ridicata si ar putea sa-i creeze dificultati pe termen scurt, poate alege sa transforme obligatiuni in actiuni, la o rata de conversie rezultata din raportul valorilor nominale ale celor dopua tipuri de instrumente. Astfel, se va plati doar dobanda aferenta ultimei scadente, iar detinatorii de obligatiuni vor deveni actionari ai companiei, primind in schimbul obligatiunilor actiuni comune, cu drept de vot si incasare de dividende.
Investitorul in obligatiuni isi ia in calcul riscurile si felul in care acestea pot fi limitate.
Principalele riscuri asumate sunt riscul de credit, cel valutar si riscul ratei dobanzii. In cazul dobanzii, orice modificare pe piata de capital aduce fluctuatii ale valorii obligatiunilor.
Pretul obligatiunii este determinat de discontarea fluxurilor monetare. In conditiile in care rata dobanzii creste, valoarea fluxurilor monetare viitoare scade, suma fluxurilor monetare se diminueaza, deci pretul obligatiunii se reduce. Acest risc al scaderii ratei dobanzii este un risc de reinvestire, randamentul unei noi obligatiuni va fi mai mic decat al celor cumparate anterior.
Exista un risc valutar pentru obligatiunile emise in diverse valute, determinat de fluctuatiile ratelor de schimb.
