Brokerii: Toata lumea vrea sa faca bani ACUM. Investitorii cedeaza mai repede

Brokerii: Toata lumea vrea sa faca bani ACUM. Investitorii cedeaza mai repedeCaderea Lehman, dar si celelalte evenimente negative din ultimii ani, i-au facut pe investitori sa isi reduca semnificativ orizontul de timp pe care il acorda investitiilor, putini fiind cei care inca accepta sa isi tina blocati banii pentru perioade indelungate de timp.

“Perioada medie pentru detinerea pozitiilor este mult mai scurta acum decat cu trei ani in urma. Toata lumea vrea sa faca bani maine, daca nu chiar astazi; putini sunt cei care mai investesc pe termen foarte lung deoarece se tem ca oricand poate sa apara un eveniment neprevazut, precum cel de acum trei ani, sau cele din acest an”, declarat Valerian Ionescu, seful departamentului piete de capital din cadrul BCR.

Acesta subliniaza ca precautia a devenit o caracteristica generala dupa toamna anului 2008.

“Astfel de experiente negative au un impact fantastic in randul jucatorilor din piata, increderea acestora fiind afectata pentru o buna perioada de timp. De asemenea, respectarea regulamentelor functiile de control intern au devenit mult mai importante pentru brokeri si administratori”, a mai adaugat Ionescu.

Alti brokeri considera ca experienta falimentului Lehman ar putea sa aiba si aspecte pozitive pentru persoanele care au rezistat pe burse.

Cei mai avantajati sunt cei care reusesc sa ramana in piata. Cine reuseste sa treaca peste aceasta perioada chiar devine un investitor sofisticat, iar aici ma refer in special la sectorul de retail. Avand in vedere ca pe burse conditiile sunt acum mult mai dificile decat atunci, maturizarea investitorilor este mult mai rapida. Din perspectiva brokerilor, ei trebuie sa fie mult mai bine pregatiti, acesta fiind elementul care a facut departajarea in ultimii ani. Este mai dificil de exemplu sa faci o recomandare acum investitorilor, decat in 2004, cand situatia era complet alta”, spune Adrian Lupsan, directorul general adjunct al societatii de brokeraj Intercapital Invest.

In ceea ce priveste rezistenta investitorilor la vestile negative care au aparut la intervale regulate in ultimul an, brokerii nu se arata deloc optimisti.

Panica este mult mai mare in prezent. Oamenii cedeaza mult mai usor, reactioneaza mai brusc si mai violent dupa o astfel de experienta neplacuta. In privinta administratorilor de fonduri si a brokerilor cred ca per ansamblu acestia sunt mai precauti”, considera Octavian Dragolea, directorul sucursalei din Bucuresti a firmei de brokeraj IFB Finwest.

Sursa imagine: Flickr/ Truthout.org

Scaderea increderii in banci, avantaj pentru administratorii de fonduri

Eugen Voicu, presedintele societatii de administrare a investitiilor Certinvest, spune ca impactul falimentului Lehman Brothers inca nu a disparut din piete, criza actuala fiind de fapt o consecinta a evenimentelor din toamna lui 2008.

Nu cred ca impactul acestui eveniment s-a evaporat complet. Industria financiara s-a schimbat radical in ultimii ani, suntem in alt film acum. Cu siguranta toata lumea este mai prundenta atat din cauza socului de acum trei ani cat si din cauza vremurilor pe care le traim in prezent. Personal cred ca daca Lehman nu era lasat sa cada, criza nu ar fi avut o asemenea amploare. A fost o greseala facuta de autoritatile americane”, a declarat Voicu.

Seful Certinvest mentioneaza ca sistemul bancar si-a aratat slabiciunile in ultima perioada, situatie in care administratorii de fonduri ar trebui sa profite.

“S-a dovedit cat de interconectate sunt pietele, cat de mare este globalizarea, cat de fragile sunt anumite mecanisme si cat de importanta este o viziune pe termen lung. Am observat ca interesul pentru finantele personale este in crestere, si pe fondul problemelor intampinat de sistemul bancar. Aceasta subrezenie a domeniului bancar ar trebui sa devina un avantaj pentru asiguratori si pentru fondurile de investitii”, afirma Eugen Voicu.

Dupa momentul Lehman, administratorii de fonduri s-au orientat si spre o diversificare a surselor de venit, comparativ cu investitiile clasice.

“Noi am incercat sa identificam segmente unde este nevoie de o expertiza alta decat cea clasica de investitii, unde voltatilitatea este mai mica si unde stabilitatea preturilor este mai mare. Diversificarea investitiilor a devenit un factor important”, a declarat Voicu.

Certinvest a lansat recent un fond adresat parintilor care vor sa economiseasca sume de bani pentru copii lor, precum si un fond cu expunere indirecta pe piata operelor de arta.

“In privinta fondurilor, cel mai evident lucru este reprezentat de cresterea extraordinara a activelor fondurilor cu risc scazut, care investesc in <money markets>. Aparent se poate spune si ca fondurile sunt putin mai oportuniste acum, adica nu se mai uita doar la analiza fundamentala, ci incearca sa intre si pe active sau piete aflate pe val. Vorbim despre o preferinta accentuata pentru lichiditate; se intra la oportunitate si se iese la fel de repede”, spune Valerian Ionescu.

Sursa imagini: freedigitalphotos.net

Investitor pe bursa: Investesc jumatate din cat as fi bagat in actiuni cu 3 ani in urma

Investitor pe bursa: Investesc jumatate din cat as fi bagat in actiuni cu 3 ani in urmaTudor Florea, unul dintre investitorii care au trait in piata prabusirea Lehman, spune ca s-ar lasa cu greu convins in prezent sa mai investeasca sumele de bani pe care era dispus sa le aduca in piata in perioada 2007 – 2008.

Daca de exemplu in 2007 aveam 100.000 de euro pentru investitii, 90% din suma s-ar fi dus in actiuni. Acum din aceeasi suma nu as risca mai mult 50.000 de euro. Nu doar caderea pietelor din august ma face sa spun acest lucru. Pur si simplu este o perioada prea dificila ca sa spui ca mergi cu toate lichiditatile pe actiuni”, a declarat Florea.

Potrivit administratorilor de fonduri, o buna parte din investitori se multumesc in prezent si cu randamente mai scazute, dar mai sigure.

“Toate persoanele care fac parte din acest sector al serviciilor financiare au o alta mentalitate si o alta gandire in viata de zi cu zi. Perceptia investitorilor este foarte diferita in functie de categoria din care fac parte: daca sunt investitorii cu cateva mii sau zeci de mii de euro, sau cu lichiditati ce trec de un milion de euro. Vorbind la modul general despre acestia, intr-adevar si-au mai redus asteptarile si in unele cazuri se merge si pe o conservare a sumei investite”, mentioneaza Eugen Voicu.

“Nu cred ca este investitor care spune ca se multumeste cu oricat de putin. Normal ca toata lumea vrea un randament cat mai mare. Totusi, lucrurile s-au mai schimbat. Un +5-10% pare o realizare in conditiile actuale, lucru pe care nu l-as fi spus in 2007”, adauga Tudor Florea.

Bursa de Valori Bucuresti a suferit o adevarata prabusire in toamna anului 2008, dupa ce cu un an in urma principalii indici ai pietei atinsesera maximele istorice.

In prezent indicii BVB inca mai recupereaza pierderile de dupa falimentul Lehman Brothers. BET, principalul indice al pietei, este in scadere cu 7,5% fata de nivelul inregistrat pe 15 septembrie 2008. De cealalta parte, BET-FI, indicele care urmareste evolutia SIF-urilor si a Fondului Proprietatea, este cu 42% mai jos decat cotatia din ziua caderii Lehman.

Si pe Bursa de la New York cursa de recuperare a pierderilor continua, S&P 500 fiind in scadere cu 1,6%, comparativ cu nivelul de acum trei ani.