+ Timpul necesar investitiei / - Lichiditatea scazuta

+ Timpul necesar investitiei / - Lichiditatea scazuta+ Fara indoiala cel mai mare avantaj al ETF-ului ramane timpul redus pe care un investitor trebuie sa il aloce atunci cand hotaraste ca vrea sa aiba o expunere pe actiunile din indicele BET (cele mai lichide zece actiuni de pe BVB). Dintr-o singura tranzactie un investitor poate avea un portofoliu care sa urmareasca evolutia unor actiuni precum Fondul Proprietatea, Petrom, Banca Transilvania sau Transgaz.

- Volumul de tranzactionare asteptat pentru ETF-ul Tradeville va fi unul redus in comparatie cu cele mai lichide actiuni din piata.

“Am facut diverse scenarii cu privire la evolutia rulajelor ETF-ului Tradeville. O varianta medie, nici foarte pesimista nici foarte optimista, arata ca in primele luni rulajul va fi de circa 5.000 de euro pe zi. Acest lucru se va intampla mai ales la inceput, cat timp investitorii nu sunt familiarizati cu acest instrument financiar”, spune Ovidiu Dumistrescu, seful departamentului de analiza al casei de brokeraj Tradeville.

+ Diversificarea investitiilor / - Institutionalii subscriu la un pret cu intarziere de o zi

+ Diversificarea investitiilor / - Institutionalii subscriu la un pret cu intarziere de o zi+ Diversificarea investitiilor este adesea recomandata de catre analisti persoanelor care vor sa isi plaseze banii pe termen lung, sau care vor sa aiba un portofoliu cu risc scazut.

Chiar daca nu toate sectoarele din economie sunt reprezentate in BET, indicele ofera totusi expunere pe banci, utilitati/energie, o companie pharma si cateva alte companii din domeniul financiar.

Daca ETF-ul Tradeville ar fi existat in ultimii zece ani, randamentul anual inregistrat de acesta ar fi variat intre 119% ( in 2002) si o pierdere de 70% (in 2008). Din 2003 si pana in prezent, BET a crescut in medie cu 19% la fiecare 12 luni, de doua ori mai mult decat dobanda pe care bancile o acorda la depozitele in lei.

- Investitorii institutionali, precum fondurile de pensii, pot subscrie in cadrul ETF-ului atat oferind cash, cat si oferind un cos de actiuni administratorului fondului in schimbul unitatilor ETF.

O problema pentru marii jucatori poate aparea atunci cand aleg varianta de a subscrie oferind cash. Astfel, acestia anunta administratorul ca vrea sa cumpere cu banii jos un anumit pachet de unitati de fond, insa pretul pe care il vor plati pentru o unitate il vor afla abia a doua zi.

O zi cu volatilitate mare pe actiunile din BET, si implicit pe unitatile ETF, ar putea sa determine jucatorul institutional sa vina cu mai multi bani pentru a cumpara acelasi numar de unitati ETF pe care le putea subscrie ieri (la preturi mai mici).

+ Posibilitatea de a face arbitraje / - Institutionalii nu primesc cash cand vor sa iasa din ETF

+ Posibilitatea de a face arbitraje / - Institutionalii nu primesc cash cand vor sa iasa din ETF+ In anumite conditii speculatorii vor putea sa incerce sa faca arbitraje intre pretul din piata al unitatilor ETF si pretul la care se tranzactioneaza actiunile din BET.

Desi pana la momentul listarii nu este foarte clar cat de des se vor ivi aceste oportunitati, traderii ar putea sa profite de momentele in care ETF-ul se tranzactioneaza mai scump, sau mai ieftin, decat titlurile din BET.

- Toti jucatorii institutionali vor primi actiuni atunci cand vor sa renunte la unitatile ETF detinute, asta chiar si daca la subscriere au oferit cash. Acest procedura este practicata in cazul majoritatii ETF-urilor internationale, ea nereprezentand ceva specific ETF-ului Tradeville.

Evident, partea proasta este reprezentata de faptul ca investitorul institutional va trebui sa faca doua operatiuni pentru a obtine lichiditati in schimbul unitatilor ETF: prima in care primeste actiuni in locul unitatilor de fond, si a doua in care trebuie sa vanda respectivele actiuni unui alt investitor din piata.

De asemenea, intr-o situatie de panica pe bursa, cu scaderi foarte mari, este evident ca orice investitor prefera sa detina cash in locul actiunilor.
Pentru micii investitori, partea buna este ca acestia isi vand unitatile ETF direct in piata, tranzactiile fiind decontate de catre Depozitar la fel ca in cazul oricarei alte actiuni de pe BVB.

+/- Includerea dividendelor in activul ETF-ului

+/- Includerea dividendelor in activul ETF-ului+ Dividendele pe care companiile din BET le ofera vor fi incluse in activul ETF-ului. Astfel, ETF-ul va fi pozitiv influentata de aceasta crestere a activului, in vreme ce micii investitori nu vor mai trebui sa faca demersurile necesarea incassarii dividendelor, sau sa plateasca taxe pe dividendele primite.

- Partea mai putin buna este aceea ca investitorii vor fi privati de o anumita suma de lichiditati pe care o primeau anual daca investeau direct in actiuni, si pe care puteau sa o foloseasca fie pentru a investi in alte instrumente financiare, fie pentru a-si finanta oricare alta activitate.

De mentionat ca includerea dividendelor in activ nu inseamna garantat si o performanta anuala mai buna decat a indicelui BET (a carui valoare nu este ajustata cu nivelul dividendelor). Asta deoarece administratorul ETF-ului spune ca in prezent se preconizeaza ca incasarile din dividende vor acoperi costurile de administrare, astfel ca respectivele incasari si cheltuieli se pot anula reciproc.

+/- Comisioanele si costurile investitiei

+/- Comisioanele si costurile investitiei+ Pentru investitorii pe termen lung, care fac doar cateva tranzactii anuale, o performanta buna a indicelui BET va face costurile de tranzactionare a unitatilor ETF irelevante.

Tradeville ofere un comision de 0,25% investitorilor care tranzactioneaza unitati ETF, fiind de asteptat ca si alte firme de brokeraj sa ofere comisioane promotionale, avand in vedere ca tranzactiile cu unitati ETF sunt scutite de anumite comisioane impuse de BVB si CNVM.
Majoritatea firmelor de brokeraj de pe Bursa, inclusiv cea mentionata anterior, percep comisioane cuprinse intre 0,5% si 1% investitorilor care nu ruleaza sume mai mari de 50.000 lei/luna.

“De asemenea, market maker-ul (Tradeville) va calcula regulat spread-ul mediu al actiunilor din BET, si va adauga la acesta 0,3% - comisionul propriu, rezultand astfel nivelurile de bid si ask oferite de in piata”, spune Mihaela Biciu, director general Tradeville.

- Traderii in schimb ar putea sa fie nemultumiti de faptul ca pe langa comisionul obisnuit pe care il platesc firmei de brokeraj cu care lucreaza, trebuie sa plateasca si un spread largit de unele actiuni mai putin lichide din BET (Broker Cluj, Electromagnetica) si de prima de 0,3% adaugata de market maker.

Astfel, pentru speculatori costurile de tranzactionare directa a actiunilor ar putea sa fie mai mici decat costurile de tranzactionare ale unitatilor ETF.