Analistii romani: Investitorii se vor convinge de incapacitatea lui Obama / Pe termen lung efectul este pozitiv

Doru Lionachescu, partener in cadrul casei de consultanta pentru fuziuni si achizitii Capital Partners, considera ca pietele financiare vor avea o reactie neutra intr-o prima faza, urmata insa de evolutii nu tocmai bune in urmatoarele luni.

„Pentru faza actuala in care se afla SUA cred ca o varianta prezidentiala republicana, adica mult mai stricta cu banul public si mult mai realista despre ce poate America in 2012, ar fi fost cea mai buna alegere. Pe masura ce investitorii se vor convinge de inconsecventa si incapacitatea democratilor si a lui Barack Obama de a veni cu solutii adevarate, pietele financiare vor fi afectate”, a declarat Lionachescu.

El adauga ca investitorii vor avea o reactie neutra pe termen scurt, dar ulterior „vor sconta continuitatea unui presedinte care insista mai degraba pe actiuni sociale, decat pe o revitalizare economica”.

Nu de aceeasi parere este insa Andrei Radulescu, analist in cadrul societatii de intermediere Broker Cluj.

Pe termen scurt, putem asista la fluctuatii in piete, dar pe termen lung efectul relegerii lui Barack Obama va fi pozitiv. Trebuie sa avem insa in vedere si faptul pe final de an este posibil sa vedem o decizie cu privire la fiscal cliff (n.red. deficitul bugetar al SUA), decizie care ar putea sa nu fie pe placul pietelor. Din aceasta perspectiva ar putea sa apara fluctuatii pe burse la sfarsitul acestui an si inceputul anului viitor”, a declarat Radulescu.

Gabriel Filimon, director executiv SAI Muntenia, administratorul SIF Muntenia, considera ca pe termen lung realegerea lui Obama ramane un aspect pozitiv.

Mentinerea unei continuitati la nivelul conducerii SUA va avea efecte pozitive asupra economiei americane si implicit asupra pietelor financiare. Nu cred ca SUA vor ajunge sa intre intr-o noua recesiune din cauza problemelor privind deficitul bugetar. Ma astept ca democratii si republicanii sa ajung la un acord in privinta rezolvarii acestui ‘fiscal cliff’”, a declarat Filimon.

Barack Obama l-a invins pe Mitt Romney in alegerile prezindentiale, dar se confrunta cu un Congres puternic divizat intre membrii democrati si cei republicani. Republicanii detin majoritatea in Camera Reprezentantilor, iar democratii in Senat, intr-o perioada cruciala pentru economia SUA.

Sursa imagine: barackobama.com

Controverse: Tiparnita de dolari o va lua razna / Extremistii politici, refuzati in SUA

Investitorii trebuie sa se pregateasca pentru cresteri de preturi si noi politici monetare expansioniste din partea Fed, dupa ce actualul presedinte, Barack Obama, a castigat un nou mandat, este de parere lui Jim Rogers unul dintre cei mai cunoscuti investitori din SUA si cofondator impreuna cu George Soros al fondului de investitii Quantum.

"Daca Obama castiga va fi mai multa inflatie, mai multa datorie, tiparire de bani si cheltuieli mai mari. Nu va fi bine pentru nimeni. Cred ca tiparirea de bani o va lua razna acum, la fel si cheltuielile", a declarat el pentru CNBC.

Chiar inainte ca Obama sa fie prezentat drept castigator in estimarile mai multor posturi de televiziune, Rogers i-a respins dur pe ambii candidati, numindu-i "diabolici".

Cofondatorul Quantum a declarat ca se asteapta ca politicile lui Obama sa conduca la cresterea preturilor materiilor prime si la deprecierea dolarului.

Rogers a afirmat ca nu a votat pentru niciunul din cei doi candidati.

De cealalta parte, investitorul miliardar George Soros, unul dintre cei mai puternici sustinatori ai lui Obama, a declarat ca realegerea presedintelui arata faptul ca electoratul american respinge politicile extremiste - o referire la discursul in general mai dur al lui Mitt Romney.

Soros spune ca recentele alegeri au deschis calea unor politici mai moderate.

„Republicanii din Congres vor deveni parteneri mai buni in urmatorii ani", spune investitorul.

Soros a subliniat ca SUA are nevoie urgenta de o cooperare intre cele doua partide politice astfel incat sa se ajunga la un compromis in privinta rezolvarii „prapastiei fiscale” - situatia de la sfarsitul anului cand mai multe scutiri de taxe din mandatul lui George Bush expira, iar Guvernul american ar puta sa fie nevoit sa reduca semnificativ cheltuielile publice.


Reactia pietelor dupa realegerea lui Obama: Dolarul se depreciaza, bursele si petrolul, reactii mixte

Reactia pietelor dupa realegerea lui Obama: Dolarul se depreciaza, bursele si petrolul, reactii mixteDolarul s-a depreciat la scurt timp dupa anuntul privind realegerea lui Obama, investitorii asteptandu-se la o continuare a politicilor monetare de stimulare a economiei.

"Politica monetara va ramane relaxata in mandatul lui Obama, astfel ca dolarul va fi vandut. Vanzarea de dolari s-ar putea sa nu dureze atat de mult, intrucat SUA se apropie de momentul activarii automate a unui set de cresteri de taxe si reduceri de cheltuieli", a declarat pentru Bloomberg Michiyoshi Kato, vicepresedinte la Mizuho Corporate Bank.

Dolarul s-a depreciat cu 0,5%, la 1,2872 dolari pe euro in dimineata zilei miercuri. In aceeasi zi, la ora 16:00, un euro era evaluat la 1,2761 dolari.
Realegerea presedintelui american a dus la o crestere urmata da o scadere a pretului pentru barilul de petrol.

Astfel, imediat dupa anuntul oficial, barilul de petrol Brent a urcat la 111 dolari de la minimul de 104,76 al ultimelor trei luni, Obama fiind asteptat sa adopte o pozitie mai ferma in privinta forajelor de petrol. Pana spre sfarsitul zilei insa cotatiile s-au redus la 110,18 dolari, investitorii marcand o parte din profituri.

Actiunile europene au deschis in crestere sedinta de tranzactionare de miercuri, insa au trecut pe minus in timpul zilei, astfel ca la sfarsitul sedintei de tranzactionare din Romania, acestea inregistrau scaderi de pana la 1% (cazul indicelui german DAX).

De asemenea, Bursa din New York a scazut semnificativ in primele minute de tranzactionare, indicele Dow Jones fiind in coborare cu peste 1,2%.

"Declinul are legatura mai mult cu ceea ce se intampla in Europa decat cu rezultatul alegerilor", a declarat Randy Frederick, director general pentru operatiuni de trading la compania Charles Schwab&Co.


Ce au declarat liderii mondiali

Ce au declarat liderii mondialiLa scurt timp dupa anuntul privind realegerea lui Barack Obama, liderii din mai multe tari s-au grabit sa il felicite pe presedintele american. China, o tara acuzata de contracandidatul lui Obama ca manipuleaza valutele, a fost printre primele state care au facut acest lucru.

Liderul rus Vladimir Putin a declarat ca spera ca realegerea lui Obama sa aiba un efect pozitiv asupra relatiilor cu SUA, informeaza agentia de presa RIA. Ministrul de externe al Rusiei aduga faptul ca statul pe care il reprezinta “este gata sa duca relatiile cu SUA la cel mai inalt nivel acceptat de liderii de la Casa Alba, relatii bazate pe o egalitate, profit si un respect reciproc”.

Mult mai colocvial a fost premierul birtanic David Cameron, care i-a trimis “Sincere felicitari prietenului meu Barack Obama”, prin intermediul retelei sociale Twitter. “Astept sa continuam colaborarea in viitor”, a mai adaugat el.

De asemenea, presedintele reales al SUA a fost felicitat prin intermediul unor mesaje oficiale si de Angela Merkel, cancelarul Germaniei, si de noul presedinte socialist al Frantei, Francois Hollande.

Herman Van Rompuy presedintele Consiliului Uniunii Europene si Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, au publicat un comunicat comun in care i-au adresat "felicitari calduroase presedintelui Obama pentru realegere".

"Statele Unite sunt un partener strategic al Uniunii Europene si noi vrem sa continuam cooperarea stransa stabilita cu presedintele Obama in ultimii patru ani, pentru a consolida relatiile bilaterale si a infrunta impreuna provocarile globale, in special in materie de securitate si economie", au asigurat ei.