1 / 5

Analistii romani: “Investitorii se vor convinge de incapacitatea lui Obama” / “Pe termen lung efectul este pozitiv”

Doru Lionachescu, partener in cadrul casei de consultanta pentru fuziuni si achizitii Capital Partners, considera ca pietele financiare vor avea o reactie neutra intr-o prima faza, urmata insa de evolutii nu tocmai bune in urmatoarele luni.

„Pentru faza actuala in care se afla SUA cred ca o varianta prezidentiala republicana, adica mult mai stricta cu banul public si mult mai realista despre ce poate America in 2012, ar fi fost cea mai buna alegere. Pe masura ce investitorii se vor convinge de inconsecventa si incapacitatea democratilor si a lui Barack Obama de a veni cu solutii adevarate, pietele financiare vor fi afectate”, a declarat Lionachescu.

El adauga ca investitorii vor avea o reactie neutra pe termen scurt, dar ulterior „vor sconta continuitatea unui presedinte care insista mai degraba pe actiuni sociale, decat pe o revitalizare economica”.

Nu de aceeasi parere este insa Andrei Radulescu, analist in cadrul societatii de intermediere Broker Cluj.

Pe termen scurt, putem asista la fluctuatii in piete, dar pe termen lung efectul relegerii lui Barack Obama va fi pozitiv. Trebuie sa avem insa in vedere si faptul pe final de an este posibil sa vedem o decizie cu privire la fiscal cliff (n.red. deficitul bugetar al SUA), decizie care ar putea sa nu fie pe placul pietelor. Din aceasta perspectiva ar putea sa apara fluctuatii pe burse la sfarsitul acestui an si inceputul anului viitor”, a declarat Radulescu.

Gabriel Filimon, director executiv SAI Muntenia, administratorul SIF Muntenia, considera ca pe termen lung realegerea lui Obama ramane un aspect pozitiv.

Mentinerea unei continuitati la nivelul conducerii SUA va avea efecte pozitive asupra economiei americane si implicit asupra pietelor financiare. Nu cred ca SUA vor ajunge sa intre intr-o noua recesiune din cauza problemelor privind deficitul bugetar. Ma astept ca democratii si republicanii sa ajung la un acord in privinta rezolvarii acestui ‘fiscal cliff’”, a declarat Filimon.

Barack Obama l-a invins pe Mitt Romney in alegerile prezindentiale, dar se confrunta cu un Congres puternic divizat intre membrii democrati si cei republicani. Republicanii detin majoritatea in Camera Reprezentantilor, iar democratii in Senat, intr-o perioada cruciala pentru economia SUA.

Sursa imagine: barackobama.com

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri