1 / 6

Comisioanele institutiilor pietei de capital

BVB, CNVM si Depozitarul Central sunt institutii care se autofinanteaza, astfel ca pentru orice tranzactie efectuata pe piata de capital romaneasca se percepe un comision.

Comisionul de tranzactionare pe piata Regular a Bursei de Valori Bucuresti este de 0,13% din valoarea vanzarilor si 0,05% din valoarea cumpararilor, insa comisioanele variaza in functie de tipul ofertei de vanzare si de tipul pietei pe care se efectueaza tranzactia.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare percepe o cota de cel mult 0,08% din valoarea tranzactiilor derulate pe piata reglementata, taxa fiind suportata doar de cumparator.

Depozitarul Central solicita pentru serviciile de compensare si decontare a tranzactiilor cu actiuni si drepturi un comision de 0,0085% din valoare vanzarilor si a cumpararilor, de minim 0,5 lei/tranzactie si maxim 50 lei/tranzactie.

Asadar, un investitor va trebui sa plateasca catre institutiile pietei de capital o cota de 0,1385% din valoarea tranzactiilor, indiferent ca este de cumparare sau de vanzare, insa intermedierea prin SSIF-uri creste aceste comisioane pana la o medie 1,5%, dar scad proportional cu cresterea sumei investite si a rulajului mediu lunar.

Aceasta diferenta dintre comisioane include atat costurile de personal al societatilor de servicii de investitii financiare, de intretinere, cat si cele de mentinere la tranzactionare, contributiile catre Fondul de Compensare a Investitorilor, dar si profitul.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri