Procedura de fixing a urcat SNP si ATB

Procedura de fixing a urcat SNP si ATBDupa ce pe parcursul sedintei majoritatea emitentilor au inregistrat deprecieri, la final, in urma introducerii algoritmului de fixing al pretului, s-au inregistrat cresteri importante, mai ales pentru Petrom si Antibiotice (10% respectiv 6,56%).

Parerile specialistilor sunt impartite. Astfel, Marcel Murgoci, director de tranzactionare la Estinvest, considera masura de bun augur pentru piata. “Faptul ca la 16.15 era ultima tranzactie (nu un cumul de tranzactii) putea favoriza o manipulare. La fixing, in aceste 15 minute oricine poate introduce ordine, iar pretul este unul vizibil. Este o masura ce se practica in toata lumea si inlatura orice suspiciuni”, a declarat acesta pentru Wall-Street.

In schimb, Adrian Ceuca, director adjunct la SSIF Broker Cluj, considera ca aceste fluctuatii nu sunt bune pentru piata romaneasca de capital. “De exemplu, Petrom, dupa ce a stat la -3, -4 toata sedinta, pe final a urcat la 10 procente. Este o volatilitate mare, care arata ca avem o bursa fara adancime”, a explicat Ceuca.

Per ansamblu, tendinta bursei de ieri a fost descendenta

Per ansamblu, tendinta bursei de ieri a fost descendentaDaca Petrom si Antibiotice au ajutat indicii BET, BET-C si BET-NG sa creasca, nu acelasi lucru s-a vazut si pe segmentul financiar.
Indicele BET-FI a atins minimul ultimilor 5 ani, ajungand la 32.207 puncte, valoare nemaiatinsa din septembrie 2005, dupa o depreciere de 3,7 procente.

Indicele BET a crescut cu 0,81%, pana la 5.907,19 puncte, in timp ce indicele BET-C a urcat cu 0,25%, pana la la 4.310,92 puncte. BET-XT a pierdut 0,41%, pana la 604,54 puncte, BET-NG a crescut cu 2.34%, pana la la 818,94 puncte.

“Evolutiile din ultimele sedinte sunt determinate in primul rand de lichiditatea scazuta, de neincrederea in mediul intern si international si pesimismul generalizat care caracterizeaza bursele in astfel de perioade. Scaderile din ultimele zile s-au produs in continuare pe volume mici sub 10 milioane de euro pe piata principala si s-a observat o concentrare pe SIF-uri, indicele BET-FI inregistrand cele mai mari deprecieri”, a declarat, pentru Wall-Street, Florin Irimin, broker la Intercapital Invest.

Acesta a mai explicat ca evolutiile negative de pe pietele internationale influenteaza in continuare deciziile investitorilor romani care, treptat, incep sa-si piarda rabdarea. “Trecem printr-o perioada dificila care se intalneste pe bursa o data la cativa ani, de aceea in aceste zile o parte din investitorii care au rezistat in ultimul an au ajuns sa nu mai suporte situatia si se hotarasc sa vanda”, a mai spus brokerul.

Actiunile SIF Oltenia au atras cea mai mare lichiditate in sedinta de ieri, de 5,55 milioane lei, iar pretul lor a coborat cu 6,59%, la 1,70 lei, in vreme ce cotatia titlurilor SIF Muntenia a coborat cu 3,81%, la 1,01 lei. Schimburile cu actiuni SIF Transilvania au insumat 2,97 milioane lei, iar titlurile s-au depreciat cu 2,25%.

Titlurile BRD s-au ieftinit cu 2,23%, la 17,50 lei, pe fondul unui rulaj de 2,28 milioane lei, iar actiunile Erste Bank s-au depreciat cu 6,99%, la 142,30 lei. Lichiditatea totala a pietei a fost de 8,77 milioane de euro.

Cum va evolua bursa pe termen scurt?

Cum va evolua bursa pe termen scurt?Specialistii evita sa dea un raspuns concret. Factorii care ar putea indica momentul exact al unei reveniri lipsesc, iar previziunile sunt usor optimiste.

“Va fi in continuare o lupta intre vanzatori si cumparatori, dar mi-e greu sa cred ca preturile nu se vor opri aici”, crede Ceuca.

Evolutia din ultima perioada vine ca urmare a stirilor proaste de pe bursele externe, investitorii luand pozitii de vanzare mari pe seama acestor informatii negative, dublate de caderile burselor din Tokyo, America si ieri din Europa. “Este posibil sa sistam la o revenire, mai ales ca piata a fost drastic corectata, dar nu ma astept la lichiditate foarte mare”, a mai spus Marcel Murgoci.

Nici brokerul de la Intercapital nu poate estima cand se va opri scaderea, mai ales ca mereu apar unele tranzactii pe anumiti emitenti, in zonele de suport.

“Spargerea rapida a suporturilor ma face sa cred ca evolutia descendenta va mai continua cel putin pentru cateva sedinte. Daca dimensiunea acestor scaderi va fi cel putin la fel de mare, este posibil sa asistam la o extenuare a trendului descendent si pe termen scurt sa se inregistreze unele reveniri”, a conchis Irimin.

Chisu: Acum se vede ce bursa slaba avem

Chisu: Acum se vede ce bursa slaba avemDincolo de previziuni si de corelare, Mihai Chisu, Broker la IFB Finwest, sustine ca in aceste momente se vede adevarata valoare a bursei de la Bucuresti.

“Nu mai e vorba de corelare, ci de abandon si dezinteres. Acum se vede ce bursa slaba avem, cand suntem abandonati de acei investitori insitutionali. Mai ales ieri s-a vazut iesirea masiva a strainilor, mai ales din SIF5 si BRD. BVB este lovita de climatul investitional care nu indeamna la investitie si prima lovitura este ca se demonstreaza cat de slabi suntem”, a declarat acesta, pentru Wall-Street.

Brokerul a mai spus ca nu vede o evolutie pozitiva a bursei de la lansarea ei, ci, din contra, avem de a face cu aceleasi instrumente si aceiasi emitenti.
“Este o lupta intre orgolii care baga titluri de stat si derivate care nu merg, cand ar trebui sa bagam instrumente bazate pe actiuni, sa ne canalizam pe lucrurile care conteaza.

Practic, oferim aceiasi emitenti de 15 ani, aceleasi instrumente financiare greoie, imposibil de tranzactionat pentru straini, o legislatie care nu ajuta si mult dezinteres”, a incheiat Chisu.