Instrumentul ar fi adus un plus de lichiditate

Instrumentul ar fi adus un plus de lichiditatePrezenta acestui tip de instrument in piata ar fi adus, fireste, si avantaje, dar si puncte mai slabe. Un plus la lichiditatea bursei este poate cel mai important avantaj pe care prezenta vanzarilor in lipsa la Bucuresti l-ar fi adus pietei.

“Existenta acestui instrument ar fi actionat precum un motor pe injectie, grabind arderea”, a declarat, pentru Wall-Street, Silviu Enache, presedintele KD Capital Management (foto).

“Este clar ca short selling-ul ar fi avut o influenta pozitiva asupra lichiditatii pietei, iar acesta este probabil capitolul la care BVB sta cel mai prost”, crede Marius Pandele, head of research la Vanguard.

O lichiditate mai mare, volume mai bune de tranzactionare ar fi adus implicit venituri mai mari atat pentru institutia Bursei de Valori Bucuresti, cat si pentru brokeri, spune Marcel Marcu, director executiv la KD Capital Management.

Aceeasi idee o sustine si Gabriel Aldea, broker la Intercapital Invest. “Consider ca cel mai important aport pe care l-ar fi adus aceste instrumente ar fi fost la nivelul lichiditatii pietei, care indiscutabil ar fi fost una mult mai ridicata, cu implicatii pozitive pentru toti participantii pe piata de capital: investitori, societati de brokeraj, Bursa de Valori”, ne-a declarat acesta.

“Daca ar fi existat acest instrument short-selling, scaderile nu ar fi avut aceasta amploare. Ar fi fost suficienti investitori care ar fi short-at actiuni in scopul protectiei la risc, urmand sa intre la cumparare pe scaderi pentru a-si inchide pozitiile”, a declarat Bogdan Mortu, broker la KD.

Volatilitate mare ar fi scazut preturile mai mult?

Din punct de vedere al investitorilor, existenta short-selling-ului ar fi putut insemna pentru o parte dintre acestia o posibilitatea de a-si recupera o parte din pierderile suferite in ultimul an, a explicat Gabriel Aldea (foto).

“In acelasi timp, existau premisele ca panta descendenta pe care s-ar fi inscris piata sa fie mai accentuata, iar volatilitatile pretului chiar si mai ridicate de cat cele de pana acum”, a mai spus brokerul Intercapital.

Pandele crede ca daca s-ar fi putut castiga din scaderi, acestea ar fi putut fi mult mai ample.

“Cel mai probabil ar fi fost o piata cu lichiditate mai mare, insa posibil si cu volatilitate mai mare. Daca in conditiile actuale, cu o singura directie in care actiunile pot aduce profituri, indicii au scazut cu cateva zeci de procente, in situatia in care se putea castiga si din scaderi ar fi putut fi si mai rau”, a explicat acesta.

Pe de alta parte, evident investitorii ar fi avut mai multe posibilitati de a castiga, spre deosebire de situatia din prezent. “Oricum, un lucru este sigur, short-selling-ul nu i-ar fi putut tine in Romania pe investitorii straini care au plecat de la inceputul crizei financiare globale”, a mai spus analistul-sef de la Vanguard.

Cert este ca short-selling-ul ar fi accentuat volatilitatea pe termn scurt, crescand in anumite momente presiunea la vanzare. “Desigur, aceeasi presiune s-ar fi mutat ulterior la cumparare. Crescand volatilitatea ar fi crescut desigur si riscurile mai ales in momentele de panica atunci cand sume importante ar fi fost directionate pe short-selling”, a declarat Silviu Enache.

Short-selling-ul ar fi crescut increderea si ar fi maturizat investitorii

Short-selling-ul ar fi crescut increderea si ar fi maturizat investitoriiAlte aspecte pe care existenta vanzarilor in lipsa de la BVB l-ar fi favorizat sunt increderea in piata, dar si maturizarea investitorilor.

“Imaginea pietei de capital nu ar fi fost atat de afectata; majoritatea investitorilor este extrem de neincrezatore in posibilitatea de revenire a pietei si va dura enorm pentru a readuce sentimentul de incredere la Bursa”, a mai spus Bogdan Mortu.

“Pe de alta parte volatilitatile crescute din prima perioada de utilizare a acestui instrument ar fi maturizat investitorii, reactiile emotionale supradimensioante ar fi fost probabil mai putine”, crede Enache.

De asemenea, cresterile sau descresterile ar fi fost mult mai elastice, actionand ca un element de atenuare a violentei cursului, crede Marcu.

Influenta pe emitent ar fi fost inexistenta

Influenta pe emitent ar fi fost inexistentaAgentia americana de reglementare a pietei de capital a interzis, vinerea trecuta, temporar si cu efect imediat vanzarile in lipsa ale titlurilor din sectorul financiar, dupa o decizie similara luata de autoritatea britanica a serviciilor financiare.

“Motivul este simplu: in momentul in care o companie a avut sau s-a zvonit ca are probleme financiare, au fost multi speculatori care au vandut in lipsa actiuni ale emitentului respectiv, prabusind cursul actiunilor si provocand si deruta in randul celorlalti investitori. Atunci cand companiile in cauza chiar au avut nevoie de bani, le-a fost mult mai greu sa ii gaseasca fie pe piata de capital, fie prin vanzarea de active, pentru ca atat actiunile proprii, cat si activele detinute erau mult mai slab cotate decat inainte”, a explicat Pandele.

La nivel de companii cotate, existenta acestui instrument nu ar fi influentat prea mult lucrurile in Romania.

“In tara noastra insa, companiile cotate nu sunt atat de legate de Bursa incat sa aiba astfel de probleme atunci cand pretul actiunilor scade”, a mai spus acesta.

Farmache: Vanzarile in lipsa vor fi introduse la BVB

Farmache: Vanzarile in lipsa vor fi introduse la BVBPresedintele-Director general al Bursei de Valori Bucuresti declara saptamana trecuta ca vanzarile in lipsa (short-selling) vor fi introduse si la Bursa de Valori Bucuresti, fiind tehnici de tranzactionare utile, dar in conditiile unor piete tensionate pot influenta puternic pretul actiunilor.

"Vanzarile in lipsa ca tehnici de tranzactionare vor fi introduse la Bursa de Valori Bucuresti, desi, in aceasta perioada mai speciala, utilizarea lor a dovedit ca poate influenta pretul actiunilor. Acesta este si motivul pentru care Statele Unite si Marea Britanie au luat masurile de suspendare", a spus Stere Farmache (foto), citat de NewsIn.

"Cu toate acestea, vanzarile in lipsa (short-selling) sunt tehnici de tranzactionare perfect valabile, in conditiile unor piete normale, insa in situatii speciale autoritatile de reglementare pot regandi rolul acestora", a adaugat Farmache.

Vanzarea in lipsa (short selling) reprezinta o tehnica de tranzactionare prin care investitorul vinde titluri de valoare, bunuri sau devize pe care nu le detine si care, de obicei, sunt imprumutate de la broker sau de la un alt investitor.