1 / 5

Anul acesta, fondurile monetare vor creste in volume

Piata fondurilor mutuale este direct dependenta de evolutia bursei, care nu este asteptata a fi pozitiva, cel putin in prima parte a anului. In schimb, fondurile monetare vor avea cel mai mult de castigat, evolutia ascendenta incepand inca din 2008.

„Piata fondurilor de investitii se va dezvolta in continuare in Romania, fiind stimulata de oportunitatile prezente in piata monetara, care ofera in dobanzi real pozitive foarte ridicate. Pe langa randamentele atractive, fondurile monetare vor creste in volume stimulate si de eforturile de distributie ale bancilor”, a declarat, pentru Wall-Street, Mihail Ion, managerul Raiffeisen Asset Management (foto).

In conditiile actualei crizei mondiale, unde domeniul financiar a fost puternic afectat, ne intrebam daca in anul acesta vom putea asista la o crestere a activelor administrate de fondurile mutuale.

“In perioade de criza fiind o mare nevoie de lichiditati, cel putin in prima jumatate a anului putem asista la o retragere de bani din fondurile mutuale. Aceasta coroborata cu volatilitatea pietei bursiere, ma face sa cred ca vor fi in continuare afectate fondurile de actiuni cu expunere mare pe actiuni si cele diversificate”, sustine Cosmin Brendea, managerul Prime Asset Management, unul din SAI-urile lansate anul trecut, pe piata romaneasca.

Mihai Ion este optimist, fiind de parere ca daca revenirea bursei va incepe in a doua parte a anului acesta, vom asista si la reintoarcerea investitorilor in fondurile de actiuni.

„Fondurile diversificate si de actiuni isi vor recapata interesul odata cu revenirea pe crestere a pietei actiunilor. Chiar daca nu avem un viitor imediat predictibil, scenariul cel mai probabil acum arata o stabilizare a economiilor dezvoltate undeva in al doilea - al treilea trimestru al anului 2009, care cuplata cu deblocarea pietelor monetare si un cost redus al banilor pe pietele internationale, la care se adauga evaluarile atractive ale companiilor, vor readuce investitorii in piata de actiuni”, explica Ion.

In acelasi timp, managerul RAM crede ca daca noua guvernare va intreprinde masurile necesare reducerii dezechilibrelor si continuarii cresterii economice, atunci si piata de actiuni romaneasca va redeveni atractiva, iar cotatiile vor reveni pe un trend de crestere.

Exceptand aceste variabile, de care depinde evolutia crizei financiare la nivel global, Brendea sustine si alte masuri, de natura legislativa si administrativa care sa impulsioneze piata de capital.

“Asteptam cu interes modificarea Regulamentului CNVM nr.15/2004, conform propunerilor CNVM si AAF, care alinează legislaţia din domeniul OPCVM şi AOPC în acord cu reglementările europene şi practicile internaţionale. Credem ca aceasta va impulsiona dezvoltarea industriei de asset management din România pe termen mediu si lung si va determina o crestere a numarului fondurilor administrate dar si o intensificare a concurentei, pe masura ce creste numarul operatorilor autorizati de catre CNVM”, ne-a explicat acesta.

Pentru aceasta trebuie sa existe vointa si din partea CNVM, “care a amanat din nou, in anul 2008, modificarea Regulamentului nr.15/2004, din motive inexplicabile”.

“Vreau sa cred deasemenea ca Ministerul Economiei si Finantelor va lua in considerare propunerea noastra (n.r. – Prime Asset Management), de modificare a Codului Fiscal in asa fel incat cheltuielile efectuate de angajator in numele unui angajat la fondurile de investitii, prin achizitionarea de titluri de participare (cheltuieli care reprezinta primele acordate) sa fie deductibile in limita unei sume reprezentand echivalentul in lei a 500 de euro intr-un an fiscal pentru fiecare angajat. Conditia acestei deductibilitati este ca fondurile de investitii sa investeasca pe piata locala cel putin 80% din structura activelor detinute, potrivit proiectului”, a explicat Brendea.

Managerul ne-a mai spus ca a propus aceasta masura fiind convinsi de necesitatea adoptarii de catre noi guvernanti a unui program de masuri necesare stimularii economisirii prin intermediul produselor de economisire colectiva.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri