"Capitalismul va schimba modul nostru de perceptie a lucrurilor"

"Capitalismul va schimba modul nostru de perceptie a lucrurilor"Desi o parte din oameni erau pregatiti pentru o criza, tinand cont de semnalele date de piata de capital inainte de aceasta, pe multi i-a luat prin surpindere. “E ca la un cutremur, lumea ori nu intelege ce s-a intamplat, ori realizeaza evenimentul dar nu stie cum se vor aseza lucrurile”, sustine Dan Paul.

In opinia sa, factorul psihologic al crizei fost lacomia, pentru ca, in general, s-au facut aceleasi greseli ca in 1929, in timpul Marii Crize.

“Marea Depresie s-a finalizat prin razboi, sper ca acum sa nu se mai intample fa fel. Lumea e mult mai civilizata si, pana la urma, putem spune ca aceasta criza a fost declasata de Razboiul din Irak, unde s-au cheltuit foarte multi bani, ai Americii si ai lumii”, sustine vice-presedintele BVB.

El nu crede in teoria ca pietele trebuie lasate sa se reglementeze singure, pana la urma, intervenita cumparatorului este esentiala, iar pretul este reglat tot de oameni.

Paul nu crede ca finalul crizei va schimba capitalismul in esenta sa, ci mai degraba modul nostru de perceptie. “Vom privi lucrurile din alte unghiuri, dar capitalismul va arata la fel. Traim alte vremuri”.

O reorganizare intre jucatorii din diverse sectoare este inevitabila si incepe sa se resimta, inclusiv in piata de capital.

“Primele care resimt efectele sunt casele mari de brokeraj, atat de afara, cat si din Romania. Unele au fost deja integrate in banca, altele inca au o situatie incerta, iar cele mici probabil ca vor fuziona. Poate ca unii dintre ei si-au dimensionat prea mult business-ul si acum incearca sa reduca din costuri”, spune Dan Paul.

Seful brokerilor crede ca este momentul ca lumea sa se trezeasca din socul provocat de criza financiara si sa inceapa sa ia masuri concrete.

“Cred ca e nevoie de o oferta mai mare de obligatiuni in aceasta perioada, investitorii sunt atrasi de un profit fix. In plus, este o solutie si pentru companiile care au nevoie de finantarea pe care bancile nu o mai dau. E un aspect pozitiv, companiile se vor muta la bursa, pentru ca bancile strang tot mai mult lantul creditarii”, spune presedintele Asociatiei Brokerilor.

A trecut vremea investitorului strategic. Statul trebuie sa faca numai privatizari prin bursa

Dincolo de masurile pe care institutiile pietei de capital le vor lua pentru popularizarea bursei, seful brokerilor spune ca piata de capital romaneasca are nevoie si de sprijinul guvernului.

“Nu avem nevoie de o punga cu bani de la guvern, nu avem probleme sistemice. Trebuie doar sa inteleaga ca bursa este un mecansim al economiei foarte transparent si sa faca numai privatizari prin piata de capital”, spune Paul.

El crede ca sunt multi doritori de certificate de trezorerie si bonduri ale statului in aceasta perioada, si ar fi de folos ca guvernantii sa nu supraimpoziteze bursa, ci sa o ajute.

“De exemplu, politicianul austriac a inteles ca daca statul privatizeaza doar prin bursa, dispare spaga. Totul este mult mai transparent, se obtine un pret corect, iar investitorii devin un fel de agenti fiscali ai statului, care merg la Adunarile Generale, urmaresc bilantul si platesc impozite. Speram sa inteleaga si statul roman, mai ales ca vremea investitorului strategic a trecut”, a declarat acesta.

Despre evolutia crizei, Paul nu crede ca vom avea efecte financiare senzationale in domeniul financiar. “Vom arde aceasta etapa mai usor si sunt sigur ca Bursa va anticipa si iesirea din perioada negativa, sper in a doua jumatate a anului”.

El crede ca BNR trebuie sa reduca dobanda de referinta. “Este uriasa, au o diferenta foarte mare intre dobanda activa si cea pasiva, si daca nici nu dau credite nu stiu cum o vor acoperi. In plus, cursul leului este dezavantajos si semnalele care se transmit ar trebui mai bine cantarite. Cred ca Banca Nationala nu ar trebui sa intervina deloc pe piata valutara, sau doar in momentele delicate, dar fara sa anunte acest lucru”, comenteaza vicepresedintele BVB.

Cum ar trebui sa se reorganizeze SSIF-urile?

Cum ar trebui sa se reorganizeze SSIF-urile?Conform unei statistici a bursei de Valori, romanii au vandut mai mult decat strainii in perioada de minime a indicilor, din lipsa de educatie sau speriati de efectele acestei prabusiri, spune Dan Paul.

Iesirea investitorilor si diminuarea apetitului lor investitional a atras scaderea drastica a rulajelor zilnice, principala sursa de venit a majoritatii SSIF-urilor. Astfel, in special cele orientate pe retail, se confrunta cu probeleme de finantare.

“Managerii companiilor de brokeraj ar trebui sa atraga companii si sa faca munca de cercetare si popularizare. Sa isi calculeze bine costurile, sa se intinda cat le e plapuma si sa se orienteze si spre alte servicii, in afara de cel clasic de a vinde si a cumpara actiuni. Sunt multe companii care vor sa faca fuziuni, oferte publice, majorari sau diminuari de capital si nu stiu aceste mecanisme, au nevoie de consultanta pe care le-o pot acorda SSIF-urile”, sfatuieste acesta.

Desi IPO-urile programate pentru 2008 sau 2009 au fost amanate sau anulate din cauza situatiei actuale, Dan Paul crede ca este un moment bun sa se listeze, pentru ca vor oferi un bonus investitorilor.

“Acestia vor cumpara actiuni la companii ieftine si cu potential si, cand vor veni vremuri mai bune, vor avea randamente. Ar trebui ca lumea sa se uite frumos la bursa si cand scade sa nu uite ca este o mare oportunitate”.

Seful brokerilor crede ca oamenii se vor intoarcea la Bursa cand volatilitatea nu va mai fi asa de mare.

“Bursa trebuie sa aiba o legatura mai mare cu economia, banii circula usor peste tot in lume. Nu suntem izolati, aceasta criza nu avea cum sa ne ocoleasca”, a mai spus Paul.

SUA reprezinta motoarele avionului in care traim cu totii

Vicepresedintele Bursei crede ca este posibil sa asistam la un nou val al crizei financiare, poate nu la fel de dramatice ca pana acum.

“Pietele scad in continuare, raul nu a fost scos afara, aceste produse toxice ce au cauzat dezastrul inca nu au fost extirpate. De aceea inca mai e furtuna si pietele sunt volatile”.

Acesta mai spera ca minimele sa nu mai fie atinse, desi nu suntem departe de acele niveluri.

Dan Paul a mai declarat ca si Guvernul romanesc ar trebui sa ia exemplul Americii si sa gaseasca ministri sau consilieri specialisti.

“Cred ca si in Romania ar trebui sa fie un grup de oameni care sa stie ce inseamna criza. Se pare ca Guvernul Boc a identificat cateva cai de iesire, dar problema este ca nu are niciun finantist in echipa, in afara de consilierul Ionut Popescu. Oricum, in general, Romania nu are specialisti in domeniul crizelor de niciun fel”, spune seful brokerilor.

El semnaleaza ca nici in America reglementarea nu a fost cea mai buna, fiind premise greseli contabile grave. “Acelasi lucru se intampla si la noi, CNVM-ul este pasiv uneori pentru ca nu intelege prea bine ce se intampla si emite tot felul de reguli fara sa se consulte cu actorii pietei.”

In concluzie, Dan Paul sustine ca este sigur ca America va iesi prima din criza, fiind cea mai mare economie din lume.

“Suntem ca intr-un avion, unde America reprezinta motoarele. Cand motoarele se opresc, ne prabusim cu totii. Dar cand SUA va produce si consuma din nou ca acum cativa ani, toti ne vom alinia”, a conchis vice-presedintele Bursei din Bucuresti.