Cum va evolua BVB in martie?

Cum va evolua BVB in martie?Criza nu s-a terminat iar efectele ei se resimt din ce in ce mai acut in economia reala. Chiar daca bursa scadea anul trecut din cauza corelarii emotionale si a anticiparii unor evolutii proaste in economie, este aproape imposibil ca actualele tendinte sa fie ignorate.

„Piata va fi in continuare dominata de vestile care vor veni din exterior. Ceea ce se intampla la nivelul pietei de capital conteaza destul de putin pentru investitorii care mai sunt inca activi. Cred ca in continuare bursa va evolua haotic si va continua sa isi caute anumite repere dupa care sa se ghideze, dar pe care nu le va gasi prea curand”, a declarat, pentru Wall-Street, Gabriel Necula, director adjunct de operatiuni la Prime Transaction.

Totusi, scaderile drastice din ultima perioada si apropierea de final a raportarilor pe anul 2008 ar putea fi, in mod normal, semnale ale unui potential rebound.

„Scaderile importante consemnate de majoritatea actiunilor de la BVB, atingerea de catre principalii indici ai pietei noastre a unor nivele suport, sau apropierea de final a perioadei de raportari financiare preliminate, in majoritate nefavorabile, sunt elemente care in mod normal ar trebui sa determine o evolutie pozitiva pe termen scurt”, crede Gabriel Aldea, director departament front office la Intercapital Invest.

Acesta este sceptic insa in a confirma daca vom asista la un rebound. „Totusi, daca avem in vedere ca fluxul de stiri interne si externe continua sa fie unul foarte negativ, ramane de vazut daca investitorii vor gasi suficiente motive de optimism pentru a intra mai hotarat la cumparare si a asista la un rebound la BVB”, sustine Aldea.

Contextul intern nu da semne de stabilizare

Contextul intern nu da semne de stabilizareBrokerul Prime Transaction nu spera intr-o stabilizare la nivel macroeconomic intern.

„Nu ma astept la vesti pozitive in economia Romaniei, dar cred ca putem asista la o stabilizare a fricii legate de contextul macroeconomic local printr-un imprumut obtinut de la institutiile financiare internationale. Acest acord cred ca este esential pentru Romania in conditiile actuale si reprezinta unul dintre principalii factori care pot acorda mai multa incredere pietei”, spune Necula (foto).

Exceptand contextul, care in ultimele luni s-a dovedit a fi factorul esential in determinarea evolutiilor pietelor financiare, sunt si semnale care inclina balanta spre continuarea scaderilor.

„Testarea de catre pietele externe a unor noi minime poate determina o continuare a scaderilor chiar si sub actualele niveluri de suport, corelatia cu pietele externe ramanad una puternica, chiar daca pe termen foarte scurt sunt posibile si evolutii divergente”, a explicat Gabriel Aldea.

Speranta moare ultima. Ne putem astepta la cresteri?

Speranta moare ultima. Ne putem astepta la cresteri?Chiar daca speranta si optimismul nu au disparut niciodata, bursa si lumea financiara ne-a demonstrat in ultimul an ca se poate si mai rau. Sunt insa cativa factori care ar putea avea un impact pozitiv pentru BVB.

„Printre elementele ca ar putea avea o influenta pozitiva la nivelul pietei noastre in perioada imediat urmatoare as putea enumera un posibil acord cu institutiile financiare internationale, in speta FMI si Banca Mondiala sau Uniunea Europeana, in vederea unui imprumut acordat tarii noastre sau adoptarea planului fiscal propus de catre guvern pentru anul in curs. La nivelul pietelor externe, luarea de catre BCE a unei decizii cu privire la dobanda de referinta la nivelul Uniunii Europene poate avea de asemenea impact asupra pietelor de capital”, a declarat Gabriel Aldea (foto).

Pe de alta parte, brokerul Prime Transaction sustine ca nu vom avea nici aprecieri spectaculoase in aceasta luna, dar nici caderi dramatice.

„Daca vom avea tot o tendinta negativa in luna martie, nu cred ca va mai fi de amploare foarte mare. Nu ma astept la reveniri semnificative ale bursei in martie, ci cred ca va fi in continuare o volatilitate lipsita de argumente clare. Contextul se mentine in continuare negativ si cred ca va mai dura ceva timp pana cand sa putem spune: ceea ce a fost mai rau a trecut. Exista asteptari, dar nimeni nu poate face prognoze cand se va intampla acest lucru”, a explicat el.

In opinia sa, putem vedea o tendinta pozitiva pe termen scurt in cazul in care pe piata vor intra investitori dispusi sa cumpere agresiv la preturile acestea ridicole sau daca un acord cu institutiile financiare internationale va avea intr-adevar efectul scontat, cel de linistire a situatiei si de redare a increderii.