1 / 4

Dupa corectiile dramatice, inclinatia spre economisire a crescut

Desi piata de actiuni si-a revenit in ultimele sase luni, memoria scaderilor din trecut determina investitorii sa isi creasca inclinatia spre economisire, mai ales ca si predispozitia spre consum a scazut.

Mihail Ion (foto), presedintele Raiffeisen Asset Management, sustine ca pe piata internationala s-a dovedit ca solutia pentru revenirea in piata a investitorilor persoane fizice poate fi reprezentata de fondurile cu capital protejat sau garantat, care sunt preferate mai ales dupa perioadele de corectie.

Astfel, dupa atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 sau mai recent, in trimestrul al doilea al anului curent, aceste fonduri au fost cele mai atractive pentru investitori.

”In consecinta, aceasta stare de fapt reflecta aversiunea la risc a multor investitori, care valorizeaza mult mai mult acum protectia capitalului”, considera Mihail Ion.

Mai mult, scaderile importante au determinat o schimbare a tipologiei fondurilor de actiuni, care au dezinvestit pe corectii, mai ales ca legislatia in vigoare nu prevede limite restrictive fixe.

Mihail Ion spune ca nu este cea mai buna solutie, si ca trebuie pastrata o pondere a investitiilor in actiuni, care, practic, dau profilul fondului.

Mai mult, daca Asociatia Administratorilor de Fonduri din Romania va adopta in prima parte a anului viitor noul EFAMA (Europa European Asset Management Association), vor exista elemente mai clare de limitare.

Astfel, daca actuala legislatie prevede pentru fondurile de actiuni o limita de minim 65%, noile standarde vor urca acest nivel la 85%.

Fondurile cu o politica flexibila de investitii au, de obiecei, randamente relative, adica raportate la un benchmark al pietei. De exemplu, daca piata scade cu 60% si fondul cu 55%, inseamna ca a reusit sa adauge valoare pentru clienti.

Un randament absolut isi propune o anumita valoare, indiferent de evolutia pietei, a mai explicat presedintele RAM.

Cum s-a schimbat strategia fondurilor de investitii in primul an de criza



Inapoi la articol

Setari Cookie-uri