Speculatorii au facut legea pe bursa

Speculatorii au facut legea pe bursaDupa scaderea Bursei cu peste 80% fata de maxime, in prima parte din anul 2009 investitorii au mizat mai mult pe detinerile mai lungi.

Prezenta speculatorilor a crescut semnificativ incepand cu ultimele luni din anul trecut. Dupa aprecieri de peste 100% pe indicele BET, respectiv 200% pentru BET-FI, indicele de volatilitate a crescut semnificativ.

“Practic, putem spune ca in prezent prezenta speculatorilor in piata este mult mai agresiva, cel putin 70% din tranzactii fiind derulate in ultimele luni de catre acestia. Si este normal sa fie asa atata timp cat perspectivele macroeconomice pozitive se lasa inca asteptate si momentan nu putem miza pe o revenire a pietelor pe un termen mai lung”, crede Adi Lupsan (foto), director adjunct la Intercapital Invest.

In acelasi timp, legat de asteptari, prima parte a anului a readus optimismul investitorilor, care au crescut, cel putin pentru un timp, ca ce a fost mai rau a trecut.

“Dupa primul trimestru au inceput noi probleme si atunci imediat s-a reactionat din nou cu teama ca ar putea urma o noua criza asemanatoare cu cea din 2008”, a explicat Gabriel Necula, director adjunct de tranzactionare la Prime Transaction.

Practic, investitorii au reinceput sa isi asume riscuri mai mari, care au fost si remunerate din plin in piata in primul trimestru.

Insa din al doilea trimestru, evolutiile au inceput din nou sa penalizeze investitorii pe termen lung, din cauza problemelor din zona Euro.

“S-a creat din nou impresia ca o strategie ‘Buy and Hold' nu isi are locul in atitudinea pietei, cel putin deocamdata”, a mai spus Necula.

Strategii castigatoare in S1

Strategii castigatoare in S12010 este deja al treilea an de criza pentru bursa. Insa evolutiile au fost diferite de la un an la altul. Astfel, in prima parte din 2009 se puteau vedea minime locale si primele semnale de revenire, oferind posibilitatea speculatorilor si investitorilor sa reintre in piata.

Insa primele luni din acest an au adus o continuare a trendului ascendent de anul trecut.

“Daca ne uitam la lichiditatea pietei, putem spune ca prezenta speculatorilor in piata este usor in crestere in acest an sau, eventual, putem spune ca strategia investitionala a acestora este mult mai agresiva (cu detineri mai scurte raportate la unitatea de timp)”, a explicat Adi Lupsan.

In opinia sa, investitorii care au mizat pe o crestere a pietei in primele patru luni si au iesit din piata sunt cei care au avut pana acum cele mai mari beneficii.

“In prima jumatate a anului cel mai bine au mers investitiile care se bazau pe un risc mai ridicat, deoarece au oferit randamente foarte bune. Speculatiile pe termen mediu au fost castigatoare, iar starea generala a pietelor externe a contat foarte mult in atitudinea de tranzactionare”, crede Gabriel Necula (foto).

Piata bursiera este pe un trend descendent, in acest moment. Probabil ca la un moment dat pe parcursul verii va mai fi un moment bun de cumparat pentru a miza pe un nou trend ascendent de cateva luni.

“Strategia reintrarii in piata pentru cateva luni investitionale mizand pentru un trend pozitiv mediu pare sa fie pentru 2010 cea mai eficienta. Iar aceasta strategie va functiona si pentru urmatoarele luni din 2010”, a mai spus Lupsan.

Ce urmeaza in a doua parte a anului?

Ce urmeaza in a doua parte a anului?Gabriel Necula, de la Prime Transaction, crede ca, in a doua parte a anului, miza ar trebui sa fie pusa pe strategii speculative in care se cumpara pe scaderi mari si se vinde pe crestere.

“Cred ca vom asista la o a doua jumatate a anului destul de grea si cu elemente imprevizibile, de aceea e destul de greu sa faci o strategie pe termen lung pana cand nu se ved semnale mai clare. Deocamdata, avem doar impresii ale analistilor, inca nimic concret”, a explicat brokerul Prime Transaction.

Astfel, el anticipeaza o evolutie oscilanta a bursei, insa nu poate preciza daca va fi vorba de un trend ascendent, cel putin pana cand nu vom vedea schimbari majore in asteptarile pietei cu privire la evolutia macroeconomica mondiala.

“Investitorii vor prefera sa speculeze evolutiile oscilante si nu sa investeasca pe termen lung, desi probabil aceasta va fi o carte castigatoare peste 1-2 ani avand in vedere preturile foarte reduse din acest moment”, a conchis Necula.

In acelasi timp, Adi Lupsan nu crede ca vom vedea schimbari majore in a doua parte a anului comparativ cu primul semestru. Chiar daca bursa este in acest moment pe cea mai importanta corectie de la debutul cresterilor din primavara lui 2009, este posibil sa avem surpriza cresterilor in urmatoarele luni.

“Volatilitatea va ramane ceea mai importanta caracterisitica si pentru a doua jumatate a anului curent. Sentimentul de teama va reveni in forta in urmatoarele luni. Pietele globale vor inregistra cea mai importanta depreciere de la reluarea cresterilor din 2009. Aceasta teama care se va amplifica in urmatoarele luni va face ca investitorii sa nu vada noile oportunitati legate de perspectivele legate de pret”, explica Lupsan.

Mai mult, pe un trend descendent si pe o scadere a lichiditatii speculatorii isi vor pierde curajul reintrarii in piata. “Si, bineinteles, cum se intampla de obicei, vor fi putini care vor reintra in piata in preturile de minim, pe care cu siguranta le vom revedea in urmatoarele luni”, crede directorul adjunct al Intercapital.